> ## Content Index
> Fetch the complete content index at: https://pcgames.ro/llms.txt
> Use this file to discover other available public pages before exploring further.

# Double Dragon Revive teaser trailer
- URL: https://pcgames.ro/double-dragon-revive-teaser-trailer/
- Published: 2024-07-11T10:48:19.000Z
- Updated: 2026-09-16T21:42:12.000Z
- Author: Vlad Tirb
- Tags: Stiri, #Import 2026-09-17 00:25

**Double Dragon**, lansat în vremuri îndepărtate, în anul de grație 1987, pe vremea în care sălile de jocuri arcade erau în floare(pe alte meleaguri, desigur), a fost un adevărat promotor al genului beat'em up, inspirând diferiți producători să lanseze o avalanșă de titluri, de-a lungul anilor, pe aceeași rețetă.

Cert e că publisher-ul nipon **Arc System Works** a obținut drepturile intelectuale ale francizei încă din 2015, și i-a însărcinat pe cei de la **Yuke**, studio la fel de nipon, cu dezvoltarea lui **Double Dragon Revive**. Până acum, știm că jocul este preconizat spre lansare cândva în 2025, și că va blagoslovi toate platformele curente. Gameplay-ul va păstra, în mod evident, aceleași caracteristici ale genului de ciomăgeală side scrolling pe care l-a consacrat.

Până una alta, trailerul îl aveți mai jos, iar site-ul oficial e [aici](https://www.arcsystemworks.jp/ddrev/en/?ref=pcgames.ro)