Fără politică în GTA 6! Serios?

Cu Donald Trump la Casa Albă, războaie culturale la televizor, prețuri volatile la pompă și rețele sociale transformate în circ ieftin și permanent, Rockstar Games promite că nu va ținti nicio persoană sau mișcare politică anume în noul Grand Theft Auto. O precauție artistică sau o formă elegantă de negare a evidenței? În universul GTA, diferența dintre cele două ar putea fi chiar subiect de glume.

Trebuie să recunosc că există o anumită artă în a promite că nu vei face politică atunci când construiești unul dintre cele mai politice universuri fictive ale industriei de divertisment! Este ca și cum ai construi o lume în care infractorii devin antreprenori, conspirațiile se vând la pachet cu publicitatea, iar presa transformă orice rafală de vânt într-o catastrofă meteo și ai pretinde că totul este doar o distracție nevinovată.

Bine ați venit în universul Grand Theft Auto VI, unde politica va exista, se pare, peste tot, cu excepția intențiilor declarate ale celor care o pun în scenă. Într-o serie de interviuri acordate revistei Love de echipa de la Rockstar – un fel de We are the World cu toate numele grele reunite în jurul s(t)atului global Leonida – Rupert Humphries, responsabil de departamentul narativ al Rockstar Games, a explicat că studioul nu dorește să transmită mesaje politice prestabilite prin povestea jocului sau prin personajele sale. Motivul invocat este unul pragmatic: evitarea referințelor prea specifice, care riscă să îmbătrânească prost într-o lume în care actualitatea are durata de viață a unui scandal fâsâit pe internet. Este o explicație rezonabilă. Și, în același timp, una destul de amuzantă, dacă ne amintim că GTA și-a construit o bună parte din reputație tocmai din capacitatea de a transforma actualitatea americană într-o caricatură cu arme, mașini furate și oameni foarte bogați care explică de ce sistemul funcționează perfect.

Uite-l pe Trump! Nu e Trump!

Poziția Rockstar poate fi rezumată astfel: nu vom satiriza direct nicio persoană, nicio mișcare și niciun eveniment recognoscibil. Vom construi însă o lume care seamănă suspect de mult cu lumea reală, populată de personaje care spun lucruri familiare, influențată de mecanisme sociale ușor de recunoscut și împânzită de reclame, campanii electorale și emisiuni radio care par desprinse din viața americană contemporană. Cu alte cuvinte, politica nu pleacă nicăieri, dar va purta niște ochelari de soare falși care să-i mai acopere puțin din botoxul implantat cu larghețe în pomeții obrajilor.

În GTA VI, candidata fictivă Erin Henshaw are deja pancartele sale electorale, iar campaniile politice se vor manifesta prin afișe, apeluri automate și publicitate. Așadar, politica nu dispare din decor; este doar mutată într-o zonă suficient de ambiguă încât nimeni să nu fie obligat să recunoască pe cineva anume. Desigur, Rockstar are toate motivele să fie prudentă. Un joc conceput pentru un public global nu trebuie să depindă de un scandal politic local, de o declarație virală sau de o figură publică al cărei prestigiu se blegește înainte de următoarea generație de console. Satira prea literală îmbătrânește uneori mai repede decât tehnologia pe care rulează.

Dar există o mică problemă: Donald Trump nu este doar o persoană. Este și un simptom, un stil politic, un fenomen mediatic și o combinație de populism, spectacol, branding personal și conflict permanent. Dacă satira îndreptată împotriva lui ar dispărea mâine, mecanismele care au făcut-o posibilă nu ar dispărea neapărat odată cu ea. Iar dacă GTA știe să facă ceva, acel lucru este să transforme mecanismele în caricaturi. Rockstar nu trebuie să-i pună lui Trump numele pe un personaj pentru a satiriza America lui Trump. Este suficient să inventeze un miliardar care confundă notorietatea cu competența, un politician care vorbește în sloganuri sau un post de televiziune care prezintă propaganda drept jurnalism. Publicul va face singur legătura. Și, probabil, va râde înainte ca studioul să apuce să dezmintă ceva.

O franciză care n-a făcut niciodată politică. Chiar așa să fie?

Afirmația că Grand Theft Auto ar fi stat departe de politică poate fi susținută doar dacă restrângem sensul politicului la referințe directe: politicieni reali, partide concrete sau evenimente istorice ușor de recunoscut. Dacă privim însă politica și ca pe un mod de a critica societatea, de a expune contradicțiile ideologice, de a ironiza instituțiile și de a scoate la iveală inegalitățile și mecanismele puterii, perspectiva se schimbă considerabil. În GTA III, Donald Love este un magnat imobiliar și mediatic al cărui nume trimite inevitabil la Donald Trump. Asemănarea nu constituie o confirmare oficială a unei identități unu-la-unu, dar funcționează ca o invitație la recunoaștere. Personajul se înscrie într-o tradiție a satirei americane în care averea, influența și apetitul pentru spectacol se întâlnesc într-o singură siluetă caricaturală.

La fel, în GTA IV, Weazel News parodiază mecanismele presei partizane americane, cu o evidentă apropiere de modelul Fox News. Gluma nu depinde de existența unui personaj real cu un anumit nume. Ea funcționează pentru că publicul recunoaște formatul, retorica și felul în care informația poate deveni armă politică. Nu trebuie să existe o confirmare oficială pentru ca o satiră să funcționeze. Uneori, negarea plauzibilă face parte din mecanismul comediei. Aici se află una dintre marile virtuți ale seriei: nu reproduce realitatea la scară 1:1, ci îi modifică proporțiile până când absurdul devine imposibil de ignorat. Un politician nu mai este doar politician, ci o mașinărie de sloganuri, imagine și promisiuni. Un magnat nu mai este doar un om bogat, ci o combinație de ego, influență și imunitate socială. O instituție de presă nu mai este doar un canal de știri, ci o fabrică de realități convenabile. Dacă aceasta nu este politică, atunci probabil nici scrutinul prezidențial din lumea reală nu este altceva decât o competiție de Mr. Popular Guy cu bugete astronomice.

Visul american, ediția cu rate restante

Partea cea mai revelatoare a interviului cu Humphries nu este neapărat apărarea neutralității politice, ci ceea ce spune despre Visul American. Responsabilul narativ al Rockstar recunoaște că acesta a fost o temă constantă a francizei. În GTA IV, povestea imigrantului Niko Bellic a funcționat ca un comentariu amar asupra iluziei Americii ca tărâm al oportunităților. În GTA V, cinismul a fost amplificat. Pentru GTA VI, Humphries sugerează că visul ar fi devenit ceva mai umil: poate că nu mai înseamnă să ajungi extraordinar de bogat, ci doar să ai o casă pentru familie și să-ți achiți creditele. Iar până și această versiune modestă poate rămâne inaccesibilă pentru omul obișnuit. Este probabil cea mai politică observație din întregul interviu, tocmai pentru că nu are nevoie de un nume de partid. Un om care nu mai visează la un iaht, ci doar la o locuință pe care să nu o piardă în favoarea băncii, spune ceva despre felul în care s-au schimbat aspirațiile sociale. Visul american nu mai promite neapărat ascensiunea spectaculoasă; uneori, promite doar supraviețuirea confortabilă. Și nici măcar pe aceea nu o garantează...

În acest context, Florida fictivă din GTA VI pare terenul perfect pentru explorarea contradicțiilor americane. Sudul Floridei înseamnă bogăție ostentativă, turism, ambiție antreprenorială, inegalitate și un amestec cultural care poate produce atât vitalitate, cât și conflicte. Humphries descrie regiunea drept un spațiu în care averile astronomice și ambițiile fără limite creează o adevărată oală sub presiune. Aici se află materia primă a satirei: o societate care promite tuturor succesul, dar în care nu toți au aceleași șanse să-l obțină. Unii transformă oportunitățile în averi, alții se afundă în datorii, iar alții descoperă că cea mai profitabilă afacere este să le promită celorlalți succesul. Există întotdeauna cineva care vinde visul îmbogățirii și altcineva care plătește pentru el. Rockstar nu trebuie să declare explicit că face o critică politică a societății. E suficient să-i surprindă mecanismele cu suficientă precizie pentru ca inegalitățile, ipocrizia și absurditățile ei să devină vizibile.

Satira fără țintă: lașitate sau strategie?

Ar fi prea simplu să interpretăm precauția Rockstar drept lașitate artistică. Un joc care costă enorm să fie produs, destinat unei piețe internaționale și conceput să fie jucat ani întregi are motive solide să evite referințele care își pierd sensul după un ciclu electoral. Mai există și o problemă de perspectivă. O satiră care îl atacă direct pe un președinte poate fi eficientă într-un anumit moment, dar riscă să devină irelevantă pentru jucătorii care nu cunosc contextul sau care descoperă jocul peste un deceniu. În schimb, o satiră despre felul în care puterea se vinde drept spectacol poate traversa mai multe generații de politicieni.

Totuși, neutralitatea declarată nu trebuie confundată cu absența unei perspective. A decide ce intră în cadru și ce rămâne în afara lui este deja o alegere editorială. La fel, a transforma un conflict social într-o farsă grotescă presupune o anumită interpretare a realității, chiar dacă aceasta nu se concretizează într-un mesaj explicit. Rockstar pare să prefere o satiră structurală: nu neapărat despre un anumit lider, ci despre tipul de societate care îl face posibil; nu despre un scandal singular, ci despre combinația de bani, putere și absurd care face asemenea scandaluri recurente.

O asemenea abordare îi oferă libertate creativă, dar vine și cu anumite limite. Atunci când evită constant să intre în dialog cu tensiunile și disputele momentului, satira riscă să piardă din incisivitate și să se transforme într-o ironie suficient de vagă încât să nu mai provoace reacții. În acel punct, critica socială devine mai degrabă un element de atmosferă decât un instrument de reflecție. În cel mai bun caz, însă, ambiguitatea va fi productivă. Jucătorul va putea recunoaște o caricatură a Americii contemporane fără ca jocul să-i dicteze ce trebuie să gândească despre ea. Iar faptul că Rockstar nu oferă un verdict explicit nu înseamnă că lumea sa nu poate genera întrebări incomode.

Aceeași Mărie, cu altă pălărie

În cele din urmă, GTA VI nu trebuie să-l transforme pe Donald Trump într-un personaj pentru a satiriza America în care Trump a devenit o figură centrală. Nici nu trebuie să facă din Jason un manifest despre inegalitate pentru ca povestea lui să ridice întrebări despre responsabilitate, clasă și șansele reale de a o lua de la capăt. Interviurile din Love sugerează că Rockstar vrea să păstreze distanța față de evenimentele și personajele politice identificabile, fără să renunțe la conflictele culturale și la absurditățile sociale care dau viață lumii sale. Această distanță poate fi o alegere artistică inteligentă, o măsură de precauție comercială sau, cel mai probabil, o combinație a celor două.

Dar există o ironie pe care studioul nu o poate elimina printr-o declarație oficială: cu cât insistă mai mult că nu vrea să facă referire la realitate, cu atât publicul va căuta mai atent asemănările. Poate că aceasta este, de fapt, una dintre cele mai bune reclame posibile pentru un joc construit în jurul satirei. Rockstar nu va spune cine este ținta. Nu va preciza ce politician ar trebui să recunoaștem, ce partid ar trebui să ne vină în minte sau ce criză economică ar trebui să ne amintim. Va pune pe ecran o lume plină de bani, infractori, politicieni, reclame și oameni convinși că sunt centrul universului. Iar noi vom face legătura. Pentru că politica poate lipsi din declarația de intenție. Dintr-o lume construită după chipul și asemănarea societății americane, însă, este mult mai greu să o scoți.

În concluzie, în GTA 6 nu va fi nici urmă de politică... Vor exista doar personaje fictive, cu trăsături suspect de familiare, situații desprinse parcă din actualitate și coincidențe pe care nimeni de la Rockstar nu și le asumă. Cum s-ar spune, „orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare”. Iar dacă te-ai prins despre cine e vorba, înseamnă că satira și-a făcut deja treaba.