După ani de zvonuri și incertitudini, duetul Activision-Paramount s-a hotărât, în sfârșit, să intre în luptă. La CinemaCon 2026, studioul a anunțat oficial data lansării filmului Call of Duty, stabilind asaltul final pentru 30 iunie 2028. O alegere strategică, căci această lansare va coincide cu a 25-a aniversare a francizei, care a debarcat pe PC în 2003.
Regizorul Peter Berg (cunoscut pentru American Primeval sau Lone Survivor, dar și pentru „perle” de categoria B ca Hancock, Battleship sau Mile 22) conduce operațiunea, bazându-se pe un scenariu semnat de Taylor Sheridan, „penița” din spatele unor titluri ca Sicario sau Yellowstone. Planul lor are ambiț’: vor un realism riguros, pe modelul Top Gun: Maverick. Paramount vrea practic să transforme cele 500 de milioane de jocuri vândute într-o sursă nesfârșită de bani, cu zeci de continuări și serii derivate.
Un detaliu interesant este că Steven Spielberg a vrut și el să facă filmul, dar Activision i-a dat ignore. Motivul? Cei de la Activision sunt niște „control freaks” și vor să decidă ei tot ce mișcă la montaj și marketing, așa că au preferat să lucreze cu Paramount, cu care, dacă tot sunt în Vest, pot face legea mai ușor. Mda, dacă e vorba despre un film de război, când spui Steven Spielberg, spui automat Tom Hanks, cu pleiada de filme WWII (Saving Private Ryan, Band of Brothers, The Pacific și Masters of the Air), unde apare așa numitul „Spielberg Dieal”, cu bugete colosale și control total asupra întregii producții, inclusiv mașinăria de marketing. Deși încă nu s-a tras nicio dublă, clipul de prezentare de la Las Vegas a creat isterie pe ritmurile piesei Seven Nation Army. Așadar, din 30 iunie 2028, pregătiți-vă să vedeți cum industria jocurilor video încearcă să dea un nou asalt asupra Marelui Ecran.


