> ## Content Index
> Fetch the complete content index at: https://pcgames.ro/llms.txt
> Use this file to discover other available public pages before exploring further.

# Lana: Queen of Ancient Egypt se lansează în decembrie
- URL: https://pcgames.ro/lana-queen-of-ancient-egypt-se-lanseaza-in-decembrie/
- Published: 2025-08-29T09:57:18.000Z
- Updated: 2026-09-16T21:35:33.000Z
- Author: Tudor Sprînceană
- Tags: Stiri, featured, #Import 2026-09-17 00:25

Pregătiți-vă, pentru că în decembrie 2025 studioul indie [Fade Realms](https://faderealms.it/?ref=pcgames.ro) lansează [Lana: Queen of Ancient Egypt](https://store.steampowered.com/app/3174020/Lana%5FQueen%5Fof%5FAncient%5FEgypt/?ref=pcgames.ro), un joc action-puzzle în care nu ești doar o pisică, ci însăși regina felină a Egiptului antic.

## Aventura isometrică a Lanei

Jucătorii vor ghida pe Lana prin deșerturi aurii și temple pline de mister, unde fiecare colț ascunde puzzle-uri logice și inamici puși pe șotii. Bonus: pe drum mai și salvezi zeități egiptene, că doar așa se face carieră divină. Grafica izometrică colorată și atmosfera plină de magie fac să te simți de parcă ai intrat într-un basm ilustrat... dar cu o pisică pe tron.

![Lana: Queen of Ancient Egypt](https://storage.ghost.io/c/a5/3f/a53fa700-81b3-469e-b8e6-b428108000d0/content/images/2026/09/lana-queen-of-ancient-egypt-2.jpg)

Totul este realizat in-house de Fade Realms, care semnează atât dezvoltarea, cât și publicarea. Dacă vrei să fii gata pentru momentul încoronării, adaugă jocul pe wishlist și pregătește-te să spui „Miau, să trăiți!” când Lana își va face apariția în decembrie. Pentru cei interesați de subiect, există și un [demo al jocului pe Steam](https://store.steampowered.com/app/3174230/Lana%5FQueen%5Fof%5FAncient%5FEgypt%5FDemo/?ref=pcgames.ro).

[**Sursa**](https://impress.games/press-kit/fade-realms/lana-queen-of-ancient-egypt?ref=pcgames.ro)