> ## Content Index
> Fetch the complete content index at: https://pcgames.ro/llms.txt
> Use this file to discover other available public pages before exploring further.

# Pillars of Eternity primește modul de joc turn based
- URL: https://pcgames.ro/pillars-of-eternity-primeste-modul-de-joc-turn-based/
- Published: 2026-04-08T06:34:49.000Z
- Updated: 2026-09-16T21:29:09.000Z
- Author: Ciprian Coroianu
- Tags: Stiri, RPG, #Import 2026-09-17 00:25

Lansat în 2015, primul **Pillars of Eternity** tocmai a primit o actualizare la care nimeni nu se mai aștepta, cu excepția poate a celor mai înrăiți fani ai RPG-urilor. La zece ani după ce a salvat Obsidian de la faliment, jocul primește [acum](https://www.obsidian.net/news/eternity/turn-based-mode-has-fully-come-to-pillars-of-eternity?ref=pcgames.ro) cu un [mod complet turn based](https://pcgames.ro/content/files/2026/09/pillars-of-eternity-primeste-sistem-de-combat-turn-based-2.html), împrumutând unele dintre cele mai bune idei din continuarea sa, **Deadfire**, crescând în același timp semnificativ dificultatea.

![Pillars of Eternity Turn Base](https://storage.ghost.io/c/a5/3f/a53fa700-81b3-469e-b8e6-b428108000d0/content/images/2026/09/pillars-of-eternity-turnbase-2.jpg)

## Flexibilitate totală: Schimbarea stilului de luptă în timp real

Poți schimba acum între modul Turn-Based și Real-Time with Pause (RTwP) oricând te afli în afara luptei, printr-un buton nou pe interfață (HUD). Pentru puritani, studioul a adăugat chiar și opțiunea de a restaura grafica originală a meniului principal.

Obsidian nu a dat un simplu copy/paste sistemului din **Deadfire**. Mecanica inițiativei a fost complet revizuită, iar personajele nu mai sunt limitate la o singură rundă pe turn. În ceea ce privește personajele rapide, dexteritatea ridicată și armura ușoară le permit să efectueze mai multe turns într-o singură rundă de luptă, în timp ce pentru cele mai lente, armura grea sau penalizările de viteză le pot determina să rateze sau chiar să sară peste runde întregi.

Pentru a îmbunătăți și mai mult gameplay-ul, damage-ul a fost mărit în general cu 35%, șansa de a rata a fost redusă, iar obiectele rapide precum poțiunile sau schimburile de arme sunt acum acțiuni gratuite, deși limitate la o singură utilizare pe rundă pentru a preveni abuzul.

![Pillars of Eternity](https://storage.ghost.io/c/a5/3f/a53fa700-81b3-469e-b8e6-b428108000d0/content/images/2026/09/pillars-of-eternity1-2.jpg)

## Remedii pentru erori istorice

Dincolo de sistemul de combat, această actualizare servește ca o curățenie generală de primăvară. Dezvoltatorii au profitat de ocazie pentru a remedia erorile care existau încă din zorii timpurilor. De exemplu, patch-ul a reparat un bug vechi care făcea ca Helwax Mould să dispară uneori din inventar sau să nu poată fi folosit pe obiectele din expansiunea **The White March**. Acum că e disponibil acest mod, merită să folosești Helwax Mould pe obiecte care oferă bonusuri de viteză de acțiune sau inițiativă, căci acestea îți permit să „furi” turns suplimentare de la adversari.

Această actualizare este exclusivă pentru PC. Obsidian a declarat că edițiile pentru consolă (Xbox/PlayStation), care au fost gestionate de Paradox Arctic, nu vor primi aceste modificări, deoarece studioul nu are capacitatea internă de a actualiza aceste portări.