1996 este anul în care a început totul. Anul Tomb Raider a fost anul Larei Croft și anul în care femeile și-au găsit locul în industria jocurilor video. Atletică și în căutare de aventură, dom’șoara Croft ne-a demonstrat că jocurile de acțiune nu sunt o exclusivitate a bărbaților. Paradoxal, dacă jocul celor de la Core Design democratizează feminitatea în jocurile video, el se adresează în special jucătorilor de sex masculin, mai exact, adolescenților. În acest sens, Lara nu este o icoană a gaming-ului, ci devine mai degrabă obiectul pasiunii și al dorințelor adolescentine. Cu nurii ei, Lara jocurilor video a aruncat în umbră o mulțime de actrițe americane siliconate, făcându-ne să înțelegem că nu este o păpușă gonflabilă din pixeli, ieftină și accesibilă oricărui imbecil.
O rețetă simplă, dar hipnotizantă
Așa s-a născut un joc de acțiune-aventură care nu este altceva decât o replică dată aventurilor profesorului Indiana Jones. În Tomb Raider lucrurile sunt foarte simple: călătorești, te confrunți cu tot soiul de primejdii, rezolvi enigme și obții comoara mult râvnită. Cum poate însă un joc cu o rețetă atât de simplă și atât de puțin originală să ne subjuge de 30 de ani? Greu de spus în cuvinte, mai ales că, dacă vă încumetați să instalați și să jucați jocul, veți avea impresia că v-ați întors în epoca de piatră, cel puțin din punctul de vedere al controlului. Deh, aventura este prezentă, iar Lara se află în căutarea Scion-ului, o relicvă misterioasă ce pare să intereseze o anumită Jacqueline Natla, și asta este tot ce contează în cazul nostru. Totul începe în Peru, în conacul Larei. Puteți vizita locurile, dar nu puteți ieși de pe proprietate. Mai puteți face câteva bazine în piscina fetei, după care începe aventura. Lupta cu ursul în apropierea unui bazin, primele salturi de felină în momentul în care ne trezim într-o zonă stâncoasă, confruntarea cu Larson… frumoase amintiri!
Morminte pierdute și un stil de platformă nemilos
Jocul avea nu mai puțin de 15 niveluri în care pendulam între morminte pierdute și miturile regelui Midas și al Atlantidei. De la bun început, jocul creat de Toby Gard ne primește cu o cinematică în CG ce a avut un efect devastator la vremea apariției lui. Lara este contactată de o individă și nu dă nici doi lei pe motivul angajării, din moment ce urmează să aibă parte de acțiune cât încape: urși, gorile, lei, mumii, lupi, T-Rex și tot felul de alte creaturi de coșmar îi vor face viața grea de-a lungul nivelurilor. Pericolele apar la tot pasul și, dacă luptele cu animalele sau cu mercenarii sunt piesele de rezistență ale jocului, marele atu al primului Tomb Raider și, de fapt, al întregii serii este stilul de platformă. Între două creste trebuie să sari, să te agăți și să alergi într-o veselie. Numai la rejucare îți dai seama de dificultatea ridicată a acestuia, dată de designul de nivel primitiv în care nu poți distinge o deschidere prin care să treci, un colț de stâncă de care să te prinzi sau o manetă pe care să o acționezi. Dacă doriți să găsiți toate secretele, ce să mai spun… baftă! Pregătiți-vă însă pentru ore și ore de joacă înverșunată și gândiți-vă că nu aveți posibilitatea să salvați decât în anumite locuri (cristalele, eh), ceea ce întărește ideea de provocare.
Baza unui gameplay revoluționar
Sub aspectul gameplay-ului, jocul deschidea calea către cel de-al doilea Tomb Raider prin faptul că punea bazele unei jucabilități ce nu va înceta să evolueze de-a lungul întregii serii. Cum vizita în conacul Larei este o obligație de curtoazie până în Tomb Raider III, vă puteți familiariza cu mișcările frumoasei într-un parcurs cu obstacole. Ca să evitați lespezile-capcană, prăpăstiile sau mai știu eu ce alte chestii perfide, puteți face salturi laterale, rulări, puteți înota, merge sau alerga, vă puteți agăța și puteți utiliza diferite arme, printre care shotgun, uzi-uri sau clasicele Magnum. Dacă mai adăugăm la toate acestea faimosul swan dive, atunci avem patina Tomb Raider în jocurile video.
Odată ce v-ați obișnuit cu controlul, nu vă mai rămâne decât să începeți aventura propriu-zisă și să descoperiți artefacte, chei și alte comori presărate prin joc. Nu uitați blocurile de piatră pe care le puteți împinge sau trage ca să aveți acces la locuri ascunse sau ca să deblocați diferite mecanisme. În afară de aceste elemente, regăsim inventarul sau decuparea jocului în capitole. Pe măsură ce vă apropiați de finalul jocului, vi se dezvăluie o mulțime de secrete. Jacqueline Natla nu este ceea ce pare și ceea ce spune că este, iar exotismul primelor niveluri lasă locul, încetul cu încetul, unor niveluri mai elaborate, mai pline de mister. Aventura se încheie într-o piramidă ce vă rezervă numeroase surprize: capcane dintre cele mai perfide, monștri din perioada preistorică și un final ce poate face față cu brio unui film de aventuri de nota 10.
Un punct de referință nemuritor
Jocul este magic pentru că este primul, desigur. Fie că l-ai descoperit la lansarea sa în 1996 și ai fost complet impresionat, fie că l-ai prins din urmă mai târziu pentru a înțelege nașterea mitului, Tomb Raider rămâne un reper al genului. Chiar și învechit, chiar redus la o grămadă de pixeli, prima parte rămâne un punct de referință datorită atmosferei safe, designului nivelurilor, gradului de dificultate perfect echilibrat, puzzle-urilor sale captivante și poveștii sale, clasice în cel mai bun sens al cuvântului.
De la PSOne la pachetul Remastered din prezent
Mai întâi, jocul a apărut pe PSOne și pe Saturn, după care a avut parte de o versiune pentru PC și una pentru Mac, ce conțineau patru niveluri suplimentare. Dacă îl mai găsiți pe undeva, puteți cumpăra Tomb Raider Gold și puteți juca toată minunăția. Jocul a avut parte și de o portare pe Nokia N-Gage, în anul 2003, iar versiunea respectivă seamănă perfect cu cea pentru PSOne. Pentru jucătorii moderni, întreaga experiență a fost readusă la viață prin pachetul Tomb Raider I-III Remastered (lansat în 2024). Această colecție include primele trei jocuri complet remasterizate, oferind grafică de înaltă definiție, posibilitatea de a schimba instant între aspectul clasic și cel modern, dar și controale actualizate. Un mare avantaj al acestui pachet este că include direct toate nivelurile suplimentare din edițiile „Gold”, inclusiv cele patru capitole din Unfinished Business, fiind acum mult mai accesibile pe consolele actuale și pe PC. Ah, era să uit: pachetul Tomb Raider I-III Remastered este disponibil GRATUIT pe Epic Games până pe 28 mai 2026.





