> ## Content Index
> Fetch the complete content index at: https://pcgames.ro/llms.txt
> Use this file to discover other available public pages before exploring further.

# Toyota schimbă jocul și lansează „Fluorite”, propriul motor de jocuri open-source
- URL: https://pcgames.ro/toyota-lanseaza-fluorite-motorul-de-jocuri-open-source/
- Published: 2026-02-09T07:33:53.000Z
- Updated: 2026-09-16T21:32:00.000Z
- Author: Ciprian Coroianu
- Tags: Stiri, featured, #Import 2026-09-17 00:25

Toyota nu se mai mulțumește doar cu producția de mașini, ci vrea să redefinească experiența digitală de la bord. Toyota Connected North America, filiala IT a producătorului auto omonim, a surprins comunitatea tech la evenimentul [FOSDEM 2026](https://fosdem.org/2026/schedule/event/7ZJJWW-fluorite-game-engine-flutter/?ref=pcgames.ro) din Bruxelles, anunțând lansarea Fluorite Game Engine. Acest motor se bazează pe limbajul Dart și pe kitul de dezvoltare Flutter *„pentru a crea experiențe interactive excepționale în toate domeniile”*, așa cum se menționează pe [pagina](https://fluorite.game/?ref=pcgames.ro) dedicată prezentării.

Echipamentele digitale încorporate în vehiculele Toyota au deja un mediu de rulare Flutter bazat pe Yocto Linux și Wayland. Prin urmare, motorul Fluorite trebuie să se integreze perfect cu acest mediu. Deși pare o mișcare neconvențională, strategia din spatele Fluorite este pur pragmatică. Pentru a evita costurile mari de licențiere și cerințele hardware greoaie ale motoarelor consacrate (precum Unity sau Unreal), Toyota a construit o soluție proprie, optimizată și open-source 

conform detaliilor de pe [Phoronix](https://www.phoronix.com/news/Fluorite-Toyota-Game-Engine?ref=pcgames.ro) 

. Descris drept *„primul motor de jocuri de calitate de consolă, complet integrat cu Flutter”*, Fluorite folosește și motorul 3D de la Google, Filament, și va integra în curând Jolt Physics.

Tehnologia este deja „la lucru” sub capota software a unor modele actuale, precum Toyota RAV4 2026, care rulează pe sisteme Yocto Linux 1.1.3\. Prin deschiderea codului sursă pe fluorite.game, Toyota lansează o invitație globală către dezvoltatori: să transforme habitaclul mașinii dintr-un simplu spațiu de tranzit într-o adevărată platformă digitală interactivă.

![](https://storage.ghost.io/c/a5/3f/a53fa700-81b3-469e-b8e6-b428108000d0/content/images/2026/09/fluorite-game-engine-2.png)