Cehii de la Bohemia Interactive s-au specializat în simulatoare militare încă din anul 2001, când au publicat Operation Flashpoint, shooter tactic de tot realismul în care încasarea unui cartuş echivala cu un loading instantaneu. În 2007, a urmat ArmA: Armed Assault, simulator la fel de realist ca înaintașul său, dar care a lăsat un gust amar fanilor din cauza puzderiei de bug-uri ce-l corupeau. În 2009, Bohemia a continuat să micționeze în direcția contrară bătăii vântului ce adia prin industrie și ne-a oferit un ArmA II ce miza pe aceeași carte a realismului și se încăpățâna să se adrese categoriei de gameri hardcore.
Vai şi-A(r)mAr de începători (II)
În lumea asta doritoare de pace există trei tipuri de FPS-uri de război pe care le rețin chiar și bunicii voștri: din prima categorie fac parte shooterele pline de acțiune, hollywood-iene, în care exploziile, urletele și mișcările de trupe sunt alternate cu sesiuni de luptă extrem de intense și cu cinematici bombastice inspirate din superproducțiile cinematografice (seriile Medal of Honor și Call of Duty).
Cea de-a doua categorie, ne oferă FPS-uri realiste, da’ „nici prea-prea, nici foarte-foarte”, după modelul primului Ghost Recon, în care fazele de abordare și planificare a luptei sunt esențiale, încleștarea propriu-zisă fiind trecută în planul secund.
Cea de-a treia și ultima categorie este cea a simulatoarele hardcore, destinate elitelor, după modelul lui Operation Flashpoint, adică antiteza unor titluri ca Medal of Honor sau Call of Duty, în care majoritatea jucătorilor se simt ca-n sânul lui Avram.
Dacă sunteți avizi după jocuri plasate la antipozii megaproducțiilor amintite mai sus, first/third person-ul ArmA II este croit pe măsura voastră, căci face parte din cea de-a treia categorie – cea mai puțin jucată încă de la apariția strămoșului Operation Flashpoint.
Nu vă așteptați să intrați rapid în joc și să vă plimbați liniștiți măcelărind tot ce vă iese în cale, căci vă înșelați amarnic. Fanii seriei o știu deja, dar o să repetăm ad nauseam pentru profani: în ArmA II, nu ești nimic altceva decât un potențial cadavru, care-și petrece mare parte a timpului asigurându-se că-i rămân toate organele intacte, iar nu să dea buzna și să mitralieze tot ce mișcă. Atacurile pot veni din toate direcțiile și de (foarte) departe, și proiectilele te pot îngropa oricând. Nu înaintezi bine câțiva metri și ești trecut în rezervă cu un glonte în pancreas, ficat sau stomac. Tot ce mai ai de făcut e să relansezi jocul și să faci un feedback până în copilărie, dacă se poate să vizualizezi chiar momentul în care ai făcut primii pași. Toate astea din cauza unui împuțit de sniper care-și pândește prada din spatele unei ferestre… Târâș, pe coate, pe genunchi, te apropii de locația nemesisului tău, duci ușor pușca la umăr, numeri până la zece, îți ții respirația și, pac! Prea târziu, adversarul a fost mai rapid… Hai, ce te omoară, nu te schilodește: load game.
Misiuni anexe şi tutoriale
Acu’ că am scăpat de vreo două treimi din potențialii jucători și am rămas între noi, ia să vedem ce ne oferă acest ArmA II. Pentru început, tutorialul, că ăla ne roade cel mai tare. Nu întâmplător, o secțiune întreagă din joc se numește „Boot Camp”, nu de alta dar te inițiază în trepidanta viață de soldat. Asta implică mânuirea armelor, pilotarea diferitelor scule de război, comunicarea cu restul plutonului și deblocarea unor recompense.
Tutorialul jocului este pe cât de lung pe atât de bine făcut și se dovedește indispensabil pentru începători, care-și lasă repede oasele pe frontul de luptă. Dacă sunteți începători într-ale ArmA, vă recomand să parcurgeți tutorialele, îndeosebi cele ce explică modul de funcționare a interfeței de comandă. Odată ce ați învățat să bâjbâiți prin joc, vă așteaptă o campanie întreagă, secondată de câteva scenarii independente.
Un meniu „Armory” vă oferă acces la o bibliotecă virtuală ce conține toate obiectele din joc, între care peste 150 vehicule, de la jeepuri și tancuri la elicoptere de luptă, autobuze și tractoare, și 80 modele de arme de tot soiul. În mod aleator, în timpul acestor sesiuni de antrenament, jocul vă oferă câteva obiective; dacă le îndepliniți, câștigați puncte cu care deblocațsi arsenal.
ArmA: Shadow of Chenarus
Terenul e unul singur, desprins dintr-un Război Rece al anului 2009: țara fictivă Chenarus, plasată de producătorii cehi undeva în spațiul fostei Uniuni Sovietice. N-aș zice că singleplayer-ul primului ArmA m-a săltat o treaptă pe scara evoluției, așa că m-am lansat în campania lui ArmA II cu oarecari strângeri de inimă. De data asta mă trezesc cu statutul de erou, fac parte din Razor Team și m-am îmbarcat pe un port-avion într-o misiune în care trebuie să dau o mână de ajutor rezistenței pro-occidentale să reia controlul asupra Chenarusului și să aduc astfel pacea, prosperitatea și iubirea de aproapele pe acele meleaguri. Deh, cam aceeași poveste de rahat ca în alte FPS-uri de război, vezi, de exemplu, Call of Duty: World at War.
Sigur că invazia voastră, în calitate de slujbași ai Unchiului Sam, nu va fi văzută cu ochi buni nici de localnici care și-ar dori să aibă timp să-şi reconstruiască țărișoara, nici de facțiunile ce își dispută zona, și nici de Armata Roșie care-și va face simțită prezenta ceva mai târziu în joc. Nu trebuie să salvați lumea de la cine știe de catastrofă sau să anihilați hoarde de teroriști ceceni/kirghizi/gruzini/tadjici/uzbeci sau udmurți, ci sunteți un soldat pierdut în mijlocul unui conflict nasol. Vă cheamă Cooper ți controlați o echipă de recunoaștere formată din patru membri (Sykes, Rodriguez, O’Hara şi Miles) care operează în majoritatea timpului într-o ofensivă condusă „de sus”.
ArmA II vă oferă o singură hartă. Vi se pare puțin? O fi, însă potrivit producătorilor, harta asta numără „doar” 650 km²! Știu că berea e foarte bună în Cehia, amănunt ce mă împiedică să aplaud această cifră cu palmele ridicate deasupra capului și prefer să cred că harta are 225 km², câți au fost anunțați înainte de apariția jocului. Această imensitate plus libertatea adevărată de mișcare constituie atuul numărul 1 al jocului. Cu atât mai mult cu cât Chenarus nu e un teren de joacă sătesc, de prin Bărăgan… Pui piciorul în numeroase sate, avanposturi și uzine dezafectate, totul într-o atmosferă ce îți amintește puternic de S.T.A.L.K.E.R., orice comparație cu hitul celor de la GSC oprindu-se aici, căci ArmA II e mult mai complex.
La ArmA cu frunze şi flori
Primul vostru contact cu lumea jocului se desfășoară la adăpostul întunericului: trebuie să faceți curățenie și să reveniți „in one piece”. Vă îmbarcați în elicopter, verificați nightvision-ul ca să vedeți peste tot omuleți verzi și întrați în pâine. Misiunea începe într-o pădure, la vreo 200 metri de un sătuc uitat de Dumnezeu și de Biserica Ortodoxă Chenarusă. Prima etapă constă în reperarea unității de comunicații adversă. Vă apropiați discret, fără să țineți cont de urletele țăranilor care sărbătoresc ceva în comuniune cu natura. Cum nu sunteți etnologi, înconjurați satul singuri, în timp ce camarazii voștri încing o discuție despre vreme, reumatism și alte patii d’ale vârstei a doua. Vă treziți nas în nas cu un Alioşa, care vă așteaptă cu un rânjet caucazian! Noroc că sunteți pregătiți și v-ați fixat silencer-ul la M4. Îi trageți o rafală și-l doborâți. Continuați cu toată echipa și curățați tot ce vă iese în cale: adversarii n-au nightvision, așa că habar n-au ce-i lovește. Vă opriți în apropierea unui gang de unde se aud niște plânsete. Câtă depresie poate aduce războiul ăsta! Deschideți ușa și vedeți un fel de Smărăndița popii făcută prizonieră împreună cu niște prieteni. Toți arată de parcă ar fi trăit în Cretacic în ultimii ani. Odată cu descoperirea asta primiți un nou obiectiv: trebuie să o escortați pe tânără spre o baracă plasată ceva mai încolo și să eliberați un doctor în halat alb. În halat alb? Pe întunericul ăsta?! În fine, voi alegeți dacă să-l eliberați sau nu. În caz că-l salvați, adeptul lui Esculap o să vă pună pe urma unor crime de război comise în zonă. Asta înseamnă că va trebui să anchetați tot ce vă spune tipul. Câteva obiective opționale mai târziu descoperiți un carnagiu ce aduce la lumina zilei atrocitățile comise în colțul ăla de iad. E clar că în misiunile următoare va trebui să-i arestați pe monștrii responsabili de acele crime odioase.
Așa se desfășoară întreaga campanie a lui ArmA II: toate misiunile se pot juca diferit, în funcție de alegerile și de descoperirile voastre. Odată ce sunteți promovați în postul de șef, vă începeți cu adevărat cariera, căci ofițerii se mulțumesc să vă dea o serie de obiective („fă-l prizonier pe cutare”, „aruncă în aer chestia aia” etc.) și să vă ureze mult noroc. De aici încolo, vă descurcați: consultați și analizați sursele de informații pe care le aveți la dispoziție (între care NPC-uri cu care puteți acum dialoga) ca să aflați cât mai multe detalii despre poziția țintelor voastre. Localizarea prin satelit nu vă rezolvă tot job-ul: în majoritatea cazurilor, vi se va da un planning destul de vag, așa că trebuie să vă întrebuințați serios. De exemplu, vi se spune că fata pe care trebuie să o capturați locuiește în cutare loc, că merge la liturghia de la ora 10 (misiunile se desfășoară în timp real), cu baticul pe cap, că își vizitează apoi soțul aflat într-un sătuc la câțiva kilometri distanță, după care trece pe la birtul satului în jurul orei 7 PM. Eh, de acolo vedeți voi ce face…
În scurt timp, descoperiți că viața de soldat nu-i ca-n Saving Private Ryan, că vă petreceți mai mult timp cu alergarea decât cu tragerea și că cei mai buni prieteni vă sunt harta și busola. Pe hartă vă însemnați țintele, cereți lovituri de artilerie, trimiteți un elicopter, marcați locațiile interesante, reperați adversarii descoperiți de camarazi etc. Dacă memorați bine interfața jocului, vedeți că puteți să faceți o droaie de chestii tari, cu condiția să stăpâniți shortcut-urile de tastatură. Clasicul meniu al lui Operation Flashpoint s-a îmbogățit cu câteva funcționalități suplimentare în ArmA II, și acum e mult mai simplu să le dați camarazilor ordine de atac sau de deplasare.
Unele misiuni nu sunt esențiale pentru reușita operațiunii, dar nu care cumva să credeți că obiectivele majore sunt prea ușor de realizat. Campania lui ArmA II o fi numărând ea puține misiuni, dar îndeplinirea unui simplu obiectiv secundar vă poate umple câteva ore, în funcție de cum jucați. După ce ați curățat bine regiunea și ați ajuns la unul din cele șase finaluri ale jocului (cam câte avea și primul S.T.A.L.K.E.R.), veți putea continua războiul grație misiunilor independente, de antrenament iș, îndeosebi modului multiplayer.
Grafică şi environments
Engine-ul ce urnește ArmA II se numește Real Virtuality, și era o piatră de încercare până și pentru cele mai puternice configurații ale epocii. Odată cu ArmA II, acest engine ajuns la cea de-a treia generație nu avea milă de posesorii de sisteme medii care nu puteau mișca nimic în joc decât dacă dispuneau de un CPU Dual sau Quad core.
Din păcate, finisarea „Made in Bohemia” lasă de dorit în continuare: copaci ce dispar, texturi sclipitoare, sunete repetate ad nauseam, post de radio pe care-l auzi de la vreo doi-trei kilometri etc. Unde mai pui că te trezești cu arme ce levitează, simpla urcare a unei scări este o aventură de neuitat, iar unele scripturi nu se declanșează aruncându-te într-o confuzie totală. Dacă joci pe gradul maxim de dificultate, cel mai enervant e să reîncepi o misiune ce durează câteva ore pentru că… ți-a dispărut unica salvare făcută, așa că… nema loading!
Anumite alegeri de design ale producătorilor sunt discutabile, de exemplu, fizica vehiculelor (nu poți depăși 20 km/oră în off road nici cu un 4×4) sau exploatarea texturilor în general în interioare. Regretabil mai este și ușorul abuz de motion blur, bloom și în special de HDR, chiar dacă toate acestea pot fi setate ca să nu simțiți că faceți parte din decorul filmului indian „O floare și doi grădinari”.
Partea bună e că plimbările prin pădure au devenit atât de imersive încât ajungi să te plimbi doar de dragul de a mirosi florile și contempla fauna zonei. Redarea ierbii este mult peste cea din primul episod și aceasta nu mai apare pe măsură ce înaintezi. Acum, iarba se pliază sub pașii voștri și puteți observa urmele recente ale soldaților. Și relieful e mai diversificat, așa că puteți utiliza mai bine terenul de joc în scopuri tactice.
Jucabilitatea este ceva mai plăcută și datorită mișcărilor mai fluide, mai ales în ceea ce privește schimbarea poziției, și unui body awareness bine exploatat. O altă îmbunătățire ce va lua un bolovan de pe inima fanilor este posibilitatea încărcării sau utilizării binoclului din mers. Din păcate, încă trebuie să stai locului dacă vrei să arunci o grenadă.
Sistemul de prim-ajutor este una din noutățile importante ale lui ArmA II. Fiecare jucător își poate îngriji camaradul căzut în urma unei răni non letale. Îl poți chiar târî pe acesta sau îngriji pe loc. Dacă ești la pământ, vederea ți se tulbură și, în funcție de gravitatea rănii, poți să mai tragi uneori, dar fără să utilizezi țintirea caracteristică armei. Dacă nu îți sare nimeni în ajutor, adio, mori ca un câine.
Imersiunea e cu atât mai mai mare cu cât crești volumul sonorului. Producătorii au muncit pe brânci la latura sonoră, atât în ceea ce privește zgomotele fizice (respirație, mers, alergare, sunetul armei, gemete) cât și cele ale lumii jocului (foșnete, arme, vehicule terestre și aeriene, obuze etc). Zici că ești pe front, nu alta!
Inteligenţă sau ImbecilitateArtificială?
Adversarii voștri sunt destul de imbecili: se plimbă la câțiva metri în fața voastră fără să vă remarce, iar dacă e noapte și, cum nu dispun de nightvision, sunt chiar handicapați. Unde mai pui că unii soldați care trag la arme montate pe ziduri au unghiuri de tragere de 360° sau că unele tancuri rămân blocate la intrarea într-un tunel…
AI-ul camarazilor reacționează și gestionează în mod destul de corect sistemul de prim ajutor, dar habar nu are să se adăpostească pentru a-l acorda cum trebuie. Nu rareori se întâmplă să-ți crape camaradul în timp ce încearcă să te aducă din morți, fapt supărător în campanie unde moartea unui camarad duce la sfârșitul misiunii. În plus, camarazilor le trebuie mai multe secunde să se regrupeze, sunt incapabili să ajungă într-un rally point, chiar dacă nu mai există picior de adversar prin zonă sau rămân locului în plină stradă sub o ploaie de gloanțe.
Dacă alegeți să jucați pe Recrue, șansele voastre de supraviețuire sunt mai mari, căci toate creaturile care se află într-o rază de 200 metri sunt semnalate prin culori: verde pentru aliați, alb pentru neutri (civili și animale) și roșu pentru adversari.
Multiplayer şi scule de editare
Campania lui ArmA II poate fi jucată de la un capăt la celălalt în Co-op de patru jucători și în bătălii titanice DeathMatch, Team DeathMatch, Capture the Zone sau Capture the Flag în compania a vreo 60 de băieți cu skill. Din păcate, modul co-op suferă de un defect: cel care găzduiește partida este întotdeauna liderul și nu-și poate alege personajul cu care ține să joace.
Un alt mod multi este Warfare, în care două echipe luptă pentru cucerirea insulei, stilul de joc fiind o combinație de RTS cu FPS.
Comunitatea de jucători era foarte activă pe vremuri și a produs numeroase moduri și hărți. În acest sens, cei de la Bohemia rămân fideli reputației lor și ne oferă un joc destinat unui public foarte exigent, care apreciază regula de aur „one shot, one kill”.
Editorul este simplu de utilizat, mai ales dacă sunteți obișnuiți cu cel din ArmA. Aveți la dispoziție niște scripturi predeterminate ca să creați iute o misiune complexă fără să fie nevoie să tociți limbajul editorului. Jocul conține și o versiune în 3D a editorului, ce vă oferă posibilitatea să plasați mai ușor unitățile în funcție de environment: pe clădiri, pe acoperișuri, prin toalete, bucătării etc.
Good KArmA?
Fără să am pretenția că am deflorat acest vlăstar al celor de la Bohemia Interactive, mă încumet să spun că nu este revoluționar, dar este fără doar și poate mai bine optimizat, mai frumos și mai interesant decât precursorul său. Lent, permeat de un realism teribil, greu de stăpânit, ArmA II îi va descuraja pe jucătorii ocazionali, dar îi va prinde în mreje pe fanii războiului virtual. Ce-i drept, jocul afișea un nivel de finisare demn de un beta, cu o legiune de bug-uri și un AI nu prea dotat de la natură, chestii care n-au ce căuta într-un simulator militar de acest calibru, dar are un potențial titanic. Se prea poate ca după încă vreo 13-14 patch-uri, ArmA II să devină noua referință în materie de simulatoare militare… Pentru moment îl recomand numai împătimiților de război, capabili să-și petreacă ore întregi de joc doar de dragul simulării frontului de luptă real.
P.S. După vreo 14 ani de la scrierea review-ului și câteva insuficiențe somatice, țin să-i anunț pe masochiștii care vor să joace Arma 2 că jocul e de găsit pe Steam la prețul de 50 lei. Eu încă zic că merită!
