Need For Speed: Most Wanted (2005) – Review

Am vrut să scriu textul ăsta pentru că simt că, pe cât de lăudat jocul, simt că i s-a făcut un deserviciu la lansare, atunci când lumea îi făcea review-ul.

Veți avea o idee despre review-ul meu dacă v-ați uiat la eseul video al lui Manley Reviews. Nu sunt mare fan al acestor eseuri (cu excepția lui și a lui Noah Caldwell-Gervais), dar aici domnul pune punctul pe i.
Nu voi rezuma video-ul, ci doar vreau sa pun esența lui în cuvinte, cu mici adăugiri ale mele, un tip de 39 de ani, maturizat mult prea târziu, care a avut epoca de glorie a gaming-ului între 2002-2007.

Most Wanted a venit după Underground 2, și deși customizarea mașinilor a luat un pas serios în spate, gameplay-ul a fost îmbunătățit masiv. Sentimentul de viteză este uluitor. Încă nu am jucat un alt joc de curse care să mă facă să mă simt că merg prea repede – într-un joc video. Să-ți simți cum ți se adună sângele în vârful degetelor, sau să ai un gol în stomac de parcă te-ai da fără centură pe un montagne-russe.

De la jumătatea campaniei încolo, când ai acces la mașini super-rapide și upgrade-uri pe măsură, senzația de viteză te face să zici: ”Da. E cel mai bun joc de curse pe care l-am întâlnit vreodată”. Un lucru care ajută imersiunea este în mod sigur coloana sonoră. Știu că s-a vorbit puțin despre ea la apariția jocului și de aceea cred că i s-a făcut un deserviciu jocului. Coloana sonoră este genială și ilustrează la perfecție top-ul preferințelor muzicale (cel puțin în Statele Unite) ale tinerilor din acea vreme. Erau anii de apus ai muzici emo a vremii. Iar acei ani au fost presărați cu mult metal și câteva fărâme de rap, așa, de dragul de a fi.

Manley spune bine ”Nu ne permitem să plătim licență pentru Slipknot? Nici o problemă, hai cu Bullet for My Valentine”. Adiția Mastodon sau Avenged Sevenfold pune punctul pe i. Când ai 250 la oră și auzi chitara de la ”Blood and Thunder” nu există să nu dai în priapism. Nu se poate!

Celălalt punct important notat în review-urile vremii, dar nu destul de exhaustiv sunt cursele împotriva forțelor de poliție. Sunt peste 10.000 de fișiere de sunet în folderul Most Wanted, fiecare cu o replică a polițiștilor care îți sunt pe urme. Având în vedere că ai și tu stație de poliție în mașină, le poți asculta discuțiile și îți dai seama de poziția lor sau de intențiile lor de a te prinde. Aceste multe mii de fișiere au fost o muncă titanică, sunt sigur, dar crează un habitat așa de verosimil pentru anul 2005, încât și acum, în 2024, ar părea impresionant. Sau ai spune că e un A.I. în spatele jocului care e cu ochii pe tine. Mai apoi, mai avem interfața atunci când suntem urmăriți de poliție. În partea inferioară a ecranului, avem niște informații care ne ajută să planificăm cum scăpăm de ”gardă”. Cel mai important element de-acolo este timpul de ”back-up”. Timpul pe care îl ai înainte ca poliția să-și întărească forțele, adică să aducă o nouă duzini de mașini cu sirenă pe urmele tale.

Sigur, celelalte elemente ale jocului sunt punctate bine. Grafica arată foarte bine pentru acea vreme, mai puțin ”filtrul de urină” grafic care era la modă în acea perioadă a vremii. I se spunea frumos ”filtru tip sepie”, dar chiar arăta ca și cum cineva s-a micționat pe monitorul tău. Jucând Most Wanted-ul acesta în prezent, grafica, deși satisfăcătoare, e o capsulă a timpului care îți arată direcția artistică a culorilor din epoca Xbox 360-ului.

Povestea este penibilă, dar parcă intenționat-penibilă, doar de dragul de a te amuza, ca un mic morcov al motivării pentru a urma încă o cursă. În schimb, atmosfera este foarte bine închegată datorită unor mici bucăți de text. Descrierea rivalilor noștri, sms-urile primite de la prieteni și inamici, toate acestea sunt FOARTE bine scrise pentru un joc de curse și le consider cele mai importante elemente care fac spiritul acestui joc să rămână interesant și relevant atâția ani mai târziu.

Din păcate, nu mai poate fi găsit și cumpărat pe căi legale, jocul fiind din generația care nu a apucat magazinele digitale, dar cu ajutorul pirateriei, jocul poate fi găsit pe toate gardurile. E o bucată de istorie. Iar tentativa penibilă de ”remake” din 2012 rămâne o pată rușinoasă pe hainele celor de la EA. Dar asta a fost în 2012. EA are acum atâtea pete rușinoase încât orice urmă de ”publisher curat” a murit acum câțiva ani.