După evenimentele din Legend, Lara Croft își continuă căutarea obsesivă pentru a-și găsi mama, considerată pierdută în miticul Avalon. Ca să deschidă porțile acestui tărâm, eroina are nevoie de o relicvă legendară: ciocanul lui Thor. Obținerea lui o obligă însă la o alianță neașteptată cu Jacqueline Natla, antagonistul principal din primul titlu al seriei, care primise deja o reimaginare vizuală în remake-ul Anniversary.
Dacă vrei să înțelegi pe deplin firul narativ din Tomb Raider: Underworld, este recomandat să fi parcurs înainte Anniversary și Legend, căci poveștile lor converg direct în acest punct. Totuși, dezvoltatorii au inclus în meniul de opțiuni un rezumat video în stilul „previously in”. Misiunea o poartă pe Lara pe tot globul, însă accentul masiv pe detalii mitologice complexe riscă uneori să distanțeze jucătorii, oferind senzația unei emisiuni Teleenciclopedia devenită serial.
Ambiție narativă și execuție tehnică
Scenariul încearcă să ofere o profunzime superioară și o versiune mai umană și captivantă a Larei Croft. Începutul este spectaculos, proiectându-te direct în mijlocul Conacului Croft cuprins de flăcări. Din păcate, după acest prolog intens, ritmul poveștii își pierde din suflu, iar rezolvarea scenei inițiale devine destul de fadă în momentul în care narațiunea o prinde din urmă.
Din punct de vedere vizual, jocul reprezenta un adevărat etalon tehnologic la vremea lansării. Grafica era excepțională, beneficiind de texturi extrem de detaliate, efecte de bump mapping impecabile și animații incredibil de realiste. Lara reacționează natural la mediul înconjurător: se împiedică, își caută echilibrul după sărituri mari și dă la o parte vegetația din drumul ei. Modelele personajelor sunt superb finisate, lăsând o impresie tehnică ireproșabilă.
Dimensiuni uriașe și capcanele repetitivității
Hărțile masive justifică introducerea motocicletei ca mijloc de transport în anumite secțiuni. Această vastitate devine însă o sabie cu două tăișuri spre final, unde designul se bazează pe rețeta obositoare a culoarelor urmate de încăperi gigantice ce necesită explorarea fiecărui ungher pentru a progresa. Chiar dacă apare o ușoară monotonie, experiența de joc rămâne extrem de plăcută. Titlul oferă o atmosferă excelentă pentru fani și o poartă de intrare ideală pentru nou-veniți, fiind umbrit doar de mici probleme de cameră, bug-uri ocazionale și lupte tensionate alternate cu secvențe Quick Time Event.
Sălbăticie, mitologie și concluzii
Chiar dacă designul general tinde uneori spre simplificare în privința luptelor, Underworld recuperează esența sălbatică a seriei originale prin complexitatea ingenioasă a puzzle-urilor sale. Spre deosebire de episoadele anterioare, jocul renunță la indiciile evidente și introduce „mega-puzzle-uri”, unde hărți întregi devin mecanisme uriașe ce necesită logică și atenție.
Să o trimiți pe Lara Croft pe urmele ciocanului lui Thor s-a dovedit a fi o idee extrem de distractivă. Confruntarea cu un kraken în Mediterana sau scufundările în apele arctice pentru a ajunge la Helheim sunt momente cu adevărat memorabile. Jocul își cultivă cu atenție atmosfera, plasând un sentiment de singurătate și izolare în centrul experienței. Structura sa specifică (ce începe cu un flash-forward apocaliptic) și curajul de a lansa jucătorul direct într-un nivel subacvatic masiv oferă un impuls considerabil întregii aventuri.
Dorința de a lega personajele din trecut (Natla) cu cele din prezent (Amanda) arată o ambiție nobilă de coerență narativă. Totuși, povestea suferă: amestecul dintre Amanda, sosia malefică a Larei, revenirea Natlei și trauma legată de mama eroinei încarcă inutil scenariul, oferindu-i Larei puteri aproape divine într-un gameplay care rămâne ciudat de simplu în segmentele de luptă. Acest exces a determinat echipa de dezvoltare să schimbe radical direcția, ducând ulterior la reboot-ul complet al seriei.
În final, chiar dacă excelează la capitolul iluminare și paletă cromatică, aventura pare mult mai scurtă din cauza ritmului alert. Concluzia arctică te lasă cu dorința unei explorări și mai extinse. Obținerea puternicului ciocan Mjolnir aduce o satisfacție imensă în lupte, iar secțiunile de platforming și explorarea verticală rămân pilonii principali ai gameplay-ului până în ultimele secvențe din Helheim.
Din păcate, Tomb Raider: Underworld a fost subestimat la vremea apariției și a înregistrat vânzări sub așteptări, dar trebuie spus că păstrează spiritul francizei, fiind mult mai fidel rădăcinilor sale decât a fost Legend. Sentimentul de izolare, misterul și coloana sonoră remarcabilă semnată de Colin O’Malley contribuie la crearea uneia dintre cele mai bune atmosfere din întreaga saga. Cu 2,6 milioane de copii vândute, Underworld a fost un succes moderat, dar a demonstrat clar că franciza Tomb Raider era departe de a fi îngropată.
