Despre gamescom nici nu știu dacă mai are rost să vă spun prea multe. Dacă le aveți cât de cât cu jocurile, ați auzit cu siguranță de cel mai mare eveniment de gaming al anului și partea tare este că se petrece aici, în curtea noastră europeană. Bine, nu e chiar aici, aici, ci mai degrabă în Germania la Köln, sau CCAA, cum ar fi spus strămoșii romani. Cum adică ce înseamnă? Poi Colonia Claudia Ara Agrippinensium, nu era clar?
Scurt istoric, ca să știm despre ce vorbim aici
Cuvânt înainte de cuvânt înainte: Dacă știi despre eveniment sau pur și simplu nu vrei atâta gargară poți să dai skip direct către interviu mai jos, unde ai toate informațiile de baza, adică cine a întrebat, ce a întrebat și mai ales pe cine a întrebat.
Hai să vă zică moșul cum stă treaba cu acest megaeveniment. gamescom este, din anul 2009, cel mai mare eveniment mondial dedicat jocurilor video, după cum vă ziceam mai sus, desfășurat anual în Köln, Germania. A luat naștere ca succesor al “Games Convention” din Leipzig (2002–2008), preluând tradiția şi extinzând-o într‑un format care combină atât expoziții comerciale pentru industrie (B2B), cât și experiențe pentru publicul larg (B2C).
Găzduit în complexul Koelnmesse, evenimentul a crescut rapid. În 2009 a reunit 450 de expozanți din 31 de țări și aproximativ 228 000 de vizitatori, iar în 2024 a stabilit noi recorduri cu 1 462 expozanți din 64 de țări și undeva la vreo 335 000 de vizitatori, cărora li se adaugă peste 500 de milioane de vizualizări online. Aici trebuie să mulțumim perfidului SARS-CoV-2, ce a încurajat lumea să se mute cu mic, cu mare în online.
Ediția din 2025 se va desfășura între 20 și 24 august 2025, începând, totuși, cu Opening Night Live show în seara precedentă, tradițional găzduit de Geoff Keighley, unde sunt așteptate anunțuri majore, inclusiv prezentarea globală a unui nou Call of Duty. Yayyy!
Organizatorii anticipează o creștere cu circa 11% a numărului de expozanți față de 2024, provenind din aproximativ 60 de țări. gamescom 2025 rămâne un reper esențial pentru întreaga industrie gaming, de la lansări și premii exclusive până la activări comunitare și culturale, incluzând aici și tradiționalul cosplay.
Fiind vorba de Germania, unde germanul e german, ce să zicem, evenimentul beneficiază de sprijinul puternic al autorităților locale și regionale din Köln și Renania de Nord-Westfalia, care susțin extinderea festivalurilor conexe și a formatelor de networking profesional. La nivel de prețuri pentru acces în spațiul expozițional există ceva pentru toate buzunarele. Cel mai ieftin bilet este cel pentru după-amiază și costă 10.50EUR adică aproximativ 55RON.
Hei, spuneai ceva de nu știu ce interacțiune…
Trebuie să recunosc faptul că mi-a venit și mie greu de crezut situația la care s-a ajuns. Totul a început într-o luni, când Remus, da, Remus de la PCGames, clar, mi-a sugerat să fac oleacă de networking, cum zice o parte din populația mioritică și că the sky is the limit. Zis și făcut, dar nu știam de unde să încep. Și ce să vezi, că ușor, ușor am făcut rost de tot felul de contacte, însă unul a contat în mod particular, cel de la gamescom.
Acum, curajul mi l-am făcut având în vedere că anul acesta voiam să ajung și eu la gamescom, dar pentru că nu îmi plac lucrurile făcute în pripă am decis în cele din urmă că poate anul viitor fac din timp toate demrsurile și petrec ceva timp pe acolo cu frații mei gameri. Ca să compensez această ușoară dezamăgire, mi-am zis că paote vă scriu un articol despre toată treaba asta și de ce nu, poate interacționez și cu vreun organizator de pe la gamescom online. Deci am scris la adresa electronică de contact a departamentului de PR a gamescom.
Long story short, mai mult long, dar na, am avut plăcerea să interacționez cu managerul Koelnmesse GmbH pentru relații publice și media, Marvin Grollius. Pentru cei care le aveți cu der deutschen Sprache, puteți chiar căuta Runaways, un podcast dedicat gamingului la care acest domn a activat o perioadă din viața sa. Anyways, thank you Marvin for all the support and help. You are the MVP!
Ce are mă și ăsta? Ah am uitat să vă zic, domnul de mai sus mi-a făcut indirect legătura cu directorul gamescom, Tim Endres, care a acordat PCGames.ro un interviu în exclusivitate despre perspective de prezent și viitor ale evenimentului. Da, frate, nouă, nici eu nu am crezut. Dar acum dacă tot ne-a zis câteva vorbe, zic să vă las aici ce vorbirăm că na, vorbă multă … știți restul.
Așadar, înainte de a intra în pâine, am să vă fac o scurtă prezetnare a directorului gamescom. Tim Endres este directorul bine-cunoscut al gamescom și figura centrală în evoluția evenimentului, recunoscut pentru inovație, expansiune și marketing. Cu o experiență profesionale de peste 23 de ani în cadrul Koelnmesse fiind implicat în organizarea propriu-zisă gamescom încă din martie 2008, când a preluat proiectul ca manager de proiect. Din martie 2017 deține titlul oficial de director al gamescom. Așadar și prin urmare, haideți să vedem ce ne-a transmis.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Interviu online PCGames.ro cu directorul gamescom, Tim Endres
PCG: Cum a influențat trecerea la un format hibrid (fizic + digital) planificarea și desfășurarea gamescom 2025?
TE: Formatul hibrid a devenit un pilon strategic al gamescom. Acesta permite evenimentului să atragă audiențe globale prin ofertele digitale, cum ar fi gamescom Opening Night Live, gamescom awesome indies, gamescom epix și gamescom now, păstrând în același timp experiența fizică de la Köln. De exemplu, gamescom Opening Night Live a fost extins constant în ultimii ani. Spectacolul digital, introdus pentru prima dată în 2019, prezintă lansări, anunțuri și actualizări ale unor jocuri importante. A devenit rapid unul dintre cele mai importante evenimente din industrie și își consolidează tot mai mult relevanța.
Pe scurt: de când evenimentul a devenit hibrid, nu ne concentrăm doar pe crearea unei experiențe memorabile pentru participanții fizici, ci și pe atragerea și implicarea unei comunități globale prin formatele noastre digitale.
PCG: Care sunt principalele inovații sau schimbări pentru gamescom 2025 față de ediția din 2024, atât pentru publicul larg, cât și pentru profesioniștii din industrie?
TE: Extindem zona de divertisment pentru a include hala 8 și creștem semnificativ spațiul dedicat dezvoltatorilor independenți – un semnal clar privind importanța tot mai mare a creatorilor de jocuri indie. Arena principală a evenimentelor va fi mutată în hala 1, care oferă cele mai avansate posibilități tehnice pentru a răspunde cerințelor spectacolelor pe care le vom găzdui acolo. Aceasta permite extinderea programului de pe scenă, incluzând formate noi de esports, precum Fortnite Creator Championship și finala League of Legends – Die Techniker Prime League.
Cu un număr de expozanți deja mai mare cu 11% comparativ cu aceeași perioadă din 2024 și cu Thailanda ca primă țară parteneră din Asia de Sud-Est, gamescom 2025 va stabili noi repere în ceea ce privește amploarea și acoperirea internațională.
PCG: Cum este selectat conținutul pentru gamescom Opening Night Live din acest an și care sunt așteptările privind audiența globală?
TE: Conținutul pentru gamescom Opening Night Live este realizat în strânsă colaborare cu Geoff Keighley și echipa sa. Ne concentrăm pe anunțuri cu impact global – titluri care entuziasmează fanii din întreaga lume și reflectă diversitatea culturii gamingului de azi, de la jocuri AAA la producții indie. Primul partener confirmat pentru ediția din acest an este Activision, care va deschide spectacolul cu premiera mondială a Call of Duty: Black Ops 7.
În ceea ce privește audiența: gamescom Opening Night Live a devenit unul dintre cele mai urmărite show-uri din lumea jocurilor. Ne așteptăm din nou la milioane de spectatori.
PCG: Ce sprijin sau oportunități specifice sunt oferite dezvoltatorilor indie care participă la Indie Arena Booth anul acesta?
TE: Indie Arena Booth este doar unul dintre multiplele standuri din zona indie. Mai general vorbind: comunitatea indie este extrem de importantă pentru noi. Pentru a sprijini studiourile mici și dezvoltatorii independenți, am creat oferte speciale pentru această zonă – de la costuri reduse pentru spațiile expoziționale până la posibila includere în emisiunea noastră gamescom awesome indies sau accesul la Business Lounge-ul indie. Ne dorim ca dezvoltatorii indie să se cunoască între ei, să se inspire reciproc, să își întâlnească partenerii de afaceri (noi sau existenți) și – cel mai important – să își prezinte jocurile în fața a sute de mii de vizitatori.
PCG: Care sunt criteriile sau strategiile prin care reușiți să atrageți constant editori majori precum Bandai Namco, Nintendo și alții?
TE: Cu aproximativ 335.000 de vizitatori din 122 de țări și 547 de milioane de vizualizări video în 2024, gamescom oferă o scenă globală unde brandurile pot obține vizibilitate maximă și pot crea impact emoțional. Combinația dintre acoperirea digitală și experiențele fizice generează un mediu unic. În plus, ne concentrăm pe parteneriate pe termen lung, modele flexibile de participare și o coordonare strânsă cu partenerii noștri. Acest lucru permite companiilor precum Bandai Namco, Nintendo și The Pokémon Company să își pună brandurile în valoare – atât prin standuri impresionante, cât și prin integrarea în evenimente speciale sau conținut exclusiv în formatele digitale precum gamescom epix sau Opening Night Live.
PCE: Care sunt cele mai mari provocări logistice în organizarea unui eveniment de amploarea gamescom la Koelnmesse?
TE: Organizarea gamescom este o performanță logistică uriașă. Vorbim despre 230.000 m² de spațiu expozițional în 2024, sute de mii de participanți din toată lumea și multiple zone cu fluxuri diferite de vizitatori – de la profesioniști din industrie și media, la cosplay-eri și publicul larg.
Încă de la prima ediție din 2009, lucrăm constant la îmbunătățirea tuturor aspectelor logistice ale evenimentului. Fiecare grup-țintă are cerințe logistice proprii, așadar este dificil să alegem una singură în acest răspuns. Ceea ce putem spune cu certitudine este că feedback-ul tuturor participanților este extrem de valoros și ne ajută să ne perfecționăm în fiecare an.
PCE: Cum integrați educația, arta și temele culturale mai largi în cadrul gamescom, în special prin gamescom congress?
gamescom congress reunește experți din politică, știință, educație, cultură și industria jocurilor pentru a explora impactul mai larg al gamingului asupra societății. Congresul din acest an se axează pe trei teme-cheie: Imersiune, Responsabilitate și Bunăstare. Aceste teme acoperă subiecte diverse, de la utilizarea AI, XR și a tehnologiilor spațiale în educație și sănătate, până la rolul jocurilor în sustenabilitate, participare civică și sănătate mintală.
Fiecare panel este selectat individual dintre toate propunerile primite, pentru a asigura un conținut de calitate maximă. În plus, abordăm aceste teme relevante din punct de vedere social și prin inițiativa gamescom cares, care sprijină proiecte dedicate responsabilității, diversității și implicării comunitare în industria jocurilor.
PCE: Există planuri de extindere internațională a gamescom, similar cu gamescom asia sau latam?
TE: Da. gamescom asia x Thailand Game Show va avea loc pentru prima dată în Thailanda, iar gamescom latam a fost lansat anul trecut. Aceste două evenimente oferă un impuls important la nivel global și ajută la atragerea unei participări și atenții sporite pentru evenimentul principal din Köln. Deocamdată, ne concentrăm pe consolidarea acestor ediții și pe oferirea unei experiențe gamescom cât mai accesibile fanilor din întreaga lume.
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Ne luăm concediu între 20 și 24 august, ce ziceți?
Înainte de toate, să spunem un big thank you to Tim Endres for the time and dedication in painstakingly answering all questions with detailed and precise information. Fără a vă mai face capul calendar, închei prin a sublinia că pentru mine este mult mai clar cum stă treaba cu acest gamescom. Sper, în mod insistent, da, chiar sper, că și pentru voi acest interviu a fost unul edificator.
Înainte de a-mi lua rămas bun de la voi în ceea ce pare a fi cel mai lung articol scris de mine de până acum, vreau să vă anunț că începând cu 19 august, voi încerca să vă aduc la cunoștință cele mai importante anunțuri făcute in cadrul streamurilor celor de la gamescom pentru toți românii aflați acasă. Pentru cei care își fac vacanța sau care locuiesc în Germania sau în apropiere de eveniment, mai bine zis, nu trebuie să vă mai dau vreo sugestie, right? You get the point… Game on brothers and sisters!
AICI găsiți interviul original în limba engleză.