Acest joc a apărut într-o zi de vineri, 14 noiembrie 2025, și, deși știu că n-are absolut nici o relevață pentru tine, cel ce citești aceste rânduri, în ceea ce mă privește, a venit exact în ziua când promovam examenul de competență din cadrul Ministerului Sănătății, într-ale medicinii tradiționale chinezești. Având în vedere că am sărbătorit în stilul propriu, nu prin consum de vin de gătit Shaoxing, ci printr-o escapadă în Steam, iată că îmi răsare în recomandări titlul de față, dezvoltat de frații noștri din Hangzou, din cadrul studioului Everstone. Coincidența a fost atât de perfectă încât mă așteptam deja ca Steam să-mi trimită și o diplomă virtuală, semnată digital cu un emoji de dragon în colțul paginii.
Revenind la subiectul de față, există jocuri care aspiră să fie concise și elegante, cu idei concentrate într-o experiență bine definită. Să fiu clar, Where Winds Meet nu este unul dintre ele. În schimb, este un titlu care pare să se fi născut din dorința de a aduna într-un singur univers tot ceea ce-și poate imagina un pasionat de wuxia(echivalentul unui otaku nipon): explorare open world, personaje cu puteri supra-umane, arte marțiale, narațiuni semi-istorice, spiritualitate, tone de minigames, sisteme sociale complexe, interfață MMO, profesii, reputații, sistem social, ceea ce este în esență, o listă nesfârșită de mecanici care se autoalimentează reciproc și perpetuu. Rezultatul este un joc free-to-play care, deși extrem de generos și uneori uimitor, trăiește undeva pe linia fină dintre măreție și eșec.
La o primă vedere, Where Winds Meet pare a fi un fel de Genshin Impact fără estetica tipică de anime și fără gacha, transformat într-un titlu open world cu un aer serios, răsărit direct din peisajele și legendele Dinastiei Song. Dacă Genshin este un anime fantezist, Where Winds Meet este ceva mai ancorat în realitate, cu un amestec între tradiție și mit, între istoric și fabulos. De fapt, jocul se simte mai aproape de cinematografia clasică wuxia, de eleganța melancolică din Crouching Tiger, Hidden Dragon sau din Hero. Lumea pe care o traversezi aici nu este o simplă hartă, ci un spațiu cultural numit jianghu, un concept pe care-l auzi aproape în fiecare linie de dialog în joc, ce e în esență un tărâm al rătăcitorilor, al sabiei și al onoarei, un teritoriu în care micile povești întâmplătoare coexistă cu intrigi grandioase.
Din start ești introdus într-un editor de personaj exhaustiv de profund, unde îți creezi avatarul, în esență un rătăcitor, un tânăr luptător abia sosit în lumea vastă a jianghu. Odată intrat în joc, ai poarta deschisă către un open world care impresionează prin frumusețe și diversitate. Indiferent în ce direcție pornești, e imposibil să mergi cincizeci de metri fără să găsești un puzzle, o întâlnire ciudată, un minigame sau o surpriză absurdă, precum o familie de gâște care sare la bătaie, un urs de la care înveți mișcări de Tai Chi dacă stai și îi urmărești postura, și aș putea continua mult și bine cu exemplele, dar aș prefera să vorbesc despre partea de combat.
Sistemul de luptă este plin de acțiune și rapid, cu influențe vădit inspirate din Sekiro și aproape integral copiat din Rise of the Ronin. Astfel că, prin apăsarea unui buton, schimbi rapid cele două arme echipate și ai acces la o serie de manevre de luptă. Arsenalul poate fi completat cu arte marțiale, precum aruncarea Tai Chi furată de la urs sau un atac săritor inspirat de observarea unei broaște, abilități care se dovedesc utile pentru situații specifice, de genul area of effect, evitarea atacurilor inamice, doborât călăreți, etc .
Cea mai importantă mecanică a sistemului de combat este evident, pararea. Spre deosebire de blocarea pe care o poți face oricând, o parare reușită te scutește de damage și, e cea mai eficientă metodă de a reduce postura adversarului. Dacă reușești să-i rupi postura, îl amețești și-i poți provoca damage mare, iar cu un timing precis, pararea ta declanșează chiar și un contraatac care arată spectaculos, nu am să mint.
Din fericire, dificultatea punitivă din Sekiro nu își rânjește colții în acest titlu, și sistemul a fost gândit și pentru jucătorii ocazionali datorită mai multor niveluri de dificultate și opțiuni de asistență. Concret, sistemul devine accesibil tuturor jucătorilor datorită ferestrelor de parare afișate vizual, secvențe slow motion și indicatoare care arată momentele optime de contraatac. Aceste ajutoare pot fi configurate din meniul stufos de opțiuni și permit inclusiv jucătorilor mai puțin experimentați să se bucure de sistemul de combat fără frustrări, deși, odată ce intri în modurile multiplayer sau PvP, toate aceste suporturi dispar și rămâi doar cu reflexele tale.
Mai apoi, ai o largă selecție de arme care contribuie la fluiditatea sistemului. Poți manevra săbii elegante, sulițe, evantaie sau chiar umbrele folosite ca arme improvizate, fiecare cu abilități proprii și stiluri distincte. Ai un sistemul de build care este surprinzător dar, aș mai zice eu, nejustificat de complicat: poți face upgrade la arsenal, la abilitățile mistice, mai ai și Inner Arts care îți ajustează stilul de joc, unde îți alegi patru abilități pasive care pot transforma complet rolul personajului tău, de pildă, eficiență mai bună în vindecări sau atacuri critice mai frecvente în luptele cu șefii, iar talent tree-ul adaugă încă un nivel de personalizare peste toate astea. E fără îndoială, un sistem bogat, dar, în același timp, pare ca o gâscă îndesată cu grăunțe care dă să plesnească de la atâta stuffing.
Această complexitate devine evidentă atunci când experimentezi efectiv sistemul de progresie, având în vedere că avansarea în nivel nu este simplă creștere numerică, ci este împărțită în etape distincte, pentru fiecare etapă fiind necesar să treci de un ”breakthrough”. Pentru fiecare astfel de salt ai nevoie de un nivel minim al personajului și de completarea unor exerciții de luptă specifice. În primele zile de la lansare, jocul a avut chiar și un time-gate artificial, limitând nivelul maxim în funcție de ziua calendaristică. Deși poate fi un mod de a menține comunitatea sincronizată, pentru un jucător dornic să avanseze în ritm propriu acest sistem devine un obstacol frustrant.
Doar cei care explorează temeinic lumea vor reuși în cele din urmă să deblocheze toate armele, artele, șamd. În plus, trebuie să aduni o sumedenie de resurse pentru a îmbunătăți la maximum cele mai importante componente ale configurației personajului tău. Din fericire, jocul îți indică în meniurile sale exact unde găsești fiecare lucru și ce îți trebuie pentru fiecare upgrade.
Explorarea lumii, pe de altă parte, este pură plăcere. Harta este presărată cu secrete și uneori, un simplu indiciu te poate conduce într-o aventură care durează o jumătate de oră, transformând o descoperire accidentală într-un quest de-a dreptul. Iar momentele cinematice din cadrul misiunilor, deși povestea se oprește abrupt după capitolul 2, sugerează potențialul unui fir narativ mai amplu care urmează să fie dezvăluit.
Apoi mai avem dimensiunea de MMO a jocului, care adaugă un alt strat de spoială experienței. Poți juca aproape totul în mod solo sau cu prieteni invitați direct în lumea ta, dar există și posibilitatea de a intra într-un server persistent unde lumea este populată de jucători umani. Aici experiența e tipică unui MMO, te poți alătura guild-urilor, faci raiduri, confruntări PvP, războaie între facțiuni și chiar lupte în arenă sau moduri battle royale, dar quest-urile principale sunt disponibile strict în modul single.
Din punct de vedere al relațiilor sociale, jocul are, din nou, opțiuni peste opțiuni: te poți alătura unei secte și să intri în lupta pentru poziția de lider, poți forma frății de sânge cu până la nouă jucători, poți crește afinitatea cu cineva până la a te căsători cu el/ea, poți acumula reputație criminală și te poți trezi urmărit de vânători de recompense sau aruncat în închisoare. Există profesii precum vindecător sau intelectual, activități de grup precum meditația, dansul, jocuri de cărți sau quiz-uri și un sistem de reputație cu NPC-urile care îți deschide misiuni secrete, recompense și dialoguri dinamice generate prin AI.
Numărul imens de opțiuni, sisteme, monede și mecanici, precum și ambiția enormă a dezvoltatorilor de a fi cu picioarele în cât mai multe bărci, vine cu un preț totuși. La început, te simți copleșit chiar și dacă ai o experiență solidă într-ale MMO-urilor. Timp de multe ore înveți constant lucruri noi și când începi să te prinzi de șmecherie, jocul e pe terminate, și fii sigur că durează ceva timp până când îți găsești setările optime pentru propriul stil de joc. Trebuie să te implici cu adevărat în Where Winds Meet, dacă vrei experiența pe care a gândit-o producătorul, deși habar n-am cine ar avea atâta timp liber și răbdare să investească în joc.
Din păcate, sub-meniurile în meniuri fac acest lucru și mai dificil. Trebuie să dai click prin ele constant, pentru că ai de revendicat o recompensă pentru ceva sau altceva. Nu de puține ori dădeam clickuri anapoda și mă trezeam într-un cu totul alt meniu decât cel pe care îl căutam, pentru că efectiv nu ai cum să reții un sistem atât de alambicat. Din păcate, în această privință, Where Winds Meet se comportă foarte tipic pentru un MMO asiatic free-to-play.
Din punct de vedere grafic, Where Winds Meet impresionează printr-o combinație de realism stilizat și palete cromatice inspirate din pictura tradițională, cu un look distinct față de jocurile care urmăresc fotorealismul pur. Fie că te plimbi într-un decor vast, unde singurul lucru care se întâmplă e adierea în vânt a ierbii înalte, fie că intri într-o așezare plină ochi de NPC-uri, totul arată superb. Motorul dezvoltat in-house, Messiah Engine, e capabil de physically-based rendering, iluminare globală în timp real, și un sistem de streaming care permite redarea unor zone vaste fără întreruperi vizibile… în cea mai mare parte. Detaliile precum fizica materialelor, simularea apei, efectele de particule și efectele de lumini contribuie la un stil impresionant.
Tot acest eye candy afectează într-o bună parte performanța, care, pe PC-urile high-end, este în general stabilă, însă utilizatorii cu sisteme mid-range se lovesc frecvent de sacadări în zonele urbane aglomerate sau când e multă acțiune pe ecran. Mai trebuie să ții cont apoi și de aspectul de sincronizare cu serverele care poate provoca input lag în PvP în special în orele de vârf. Făcând niște săpături pe forumuri, am constatat că și consoliștii se plâng de aceleași probleme, fiindcă și pe PS5 apar crash-uri frecvente, deconectări repetate, momente în care controalele nu răspund, texturi care apar cu întârziere, sunete care dispar subit.
Sunetul, în schimb, este tratat cu o grijă aparte. Coloana sonoră este un amestec de instrumente tradiționale chinezești cu ansambluri orchestrale moderne, care creează un ambient ce se potrivește ca o mănușă atât în momentele de explorare liniștită, cât și confruntările intense. Dubbing-ul în engleză lasă de dorit, și am impresia că a fost făcut tot de actori chinezi vorbitori de engleză, dar coloana sonoră este excelentă.
În final, Where Winds Meet este un paradox. Este un joc enorm, spectaculos, plin de viață și de idei minunate, dar și unul dezordonat, nu tocmai finisat, cu un potențial narativ neexplorat pe deplin și o interfață excesiv de complicată. Este un titlu care te poate cuceri prin frumusețea lumii și prin bogăția mecanicilor, dar te poate frustra prin haosul sistemelor sale și prin lipsa unei direcții clare. Și totuși, este aproape imposibil să nu-l apreciezi pentru ambiția sa, mai ales că vorbim de un joc gratuit care oferă conținut enorm, uneori mai mult decât titluri premium, și chiar dacă nu este încă la nivelul unui produs rafinat, există în el o scânteie de unicitate care îl va face memorabil.
Dacă Where Winds Meet va primi optimizări, interfețe user friendly, și capitole narative suplimentare, ar putea deveni un titlu cu adevărat mare. Deocamdată, este un colos cu picioare de lut, un joc care refuză să ofere jucătorului momente de respiro, sau Doamne ferește, vreun moment neproductiv, chiar și cu prețul mânjirii acestei experiențe cu secvențe frustrante, dezordonate și cu o prezentare excesiv de ambițioasă care de fapt, nu are cum să fie coerentă și devine o salată de castraveciori împrăștiată în toate direcțiile. Cu toate acestea, este o experiență care merită, fără îndoială, mai ales pentru oricine iubește open-world-urile asiastice, wuxia, poezia și artele marțiale, și nu în ultimul rând, libertatea de a descoperi o lume plină de conținut la fiecare pas.
