N.E.: O descoperire foarte frumoasă pentru mine: următorul review al lui Vampyre Story, scris în 2008.
Înainte să încep cohoarta de laude şi disecţia amănunţită, daţi-mi voie să vă mărturisesc reacţia mea după primele 15 minute de joc. „Extraordinar! Jocul ăsta îi de nota 90”. Din păcate visele mi-au fost năruite pe parcursul aventurii, dar, deşi Vampyre Story nu este o referinţă în domeniu, este un titlu bun de uns pus în raftul de colecţie. Cel puţin pentru unii.
Geneza
Trebuie să fac un scurt istoric al lui Vampyre Story, deoarece, pentru mulţi dintre voi este doar un titlu adventure oarecare. Creatorul acestei poveşti este Bill Tiller, fost designer la LucasArts, şi a fost printre oamenii ce au dat viaţă unor legende precum seria Monkey Island (alături de tata Ron Gilbert, pentru cultura voastă generală). Bill Tiller a fondat studioul Autumn Moon, şi a pus pixul la contribuţie să vină cu povestea acestui adorabil joc. Tiller şi gaşca, sau mai bine zis, Autumn Moon, au reuşit să prindă esenţa unui joc point-and-click pur-sânge, dar au adăugat câteva mirodenii menită să aducă acest gen de joc într-adevăr în secolul 21. Grafica 2D este la loc de cinste, dar animaţiile sunt făcute 3D pentru un plus de verosimilate. Toate locaţiile jocului sunt desenate de mână, şi, cu mâna pe inimă spun, că sunt bestial lucrate. Şi de ce spun asta? Dacă sunteţi familiarizaţi cu filme de-ale lui Tim Burton, în special Corpse Bride, o să vă simţiţi ca acasă. Stilul de desen animat într-o haină gotică este unul excepţional. Atmosfera este animată în acelaşi timp de un umor negru, umor de calitate, adus în plan principal de personajele lui Vampyre Story.
File de poveste
Ne aflăm în Trans… pardon, Draxsylvannia. Aici, povestea se învârte în jurul protagonistei, pe numele ei Mona DeLaffite. De când era fetiţă, avea o voce încântătoare, adorată de toţi cei din jurul ei. Visul ei era acelaşi de a cânta la opera de la Paris, vis ce începea să îl urmeze cu sfinţenie. Până în momentul în care dă de misteriosul Conte Shrowdy. Contele, desigur, era un vampir, ce a transformat-o şi pe ea într-un „hominis nocturna”. Ca pachetul să fie complet, acesta a răpit-o pe biata tânără şi a închis-o în castelul său. Mona, refuză să creadă că este vampir, în ciuda tuturor semnelor evidente din jur. Preferă să doarmă într-un sicriu. Nu mai consumă nimic înafară de un vin misterios adus de Shrowdy, şi aşa mai departe. Singurul ei prieten de nădejde este adorabilul liliac pe nume Froderick. Vă avertizez, s-ar putea să vă ataşaţi mai mult de Froderick decât de Mona, datorită umorului extrem de rafinat şi plin de referinţe pop-culture. Aventura noastră începe în momentul în care Mona se satură de viaţa în captivitate, îl ia pe Shrowdy şi purcede către visul ei de a cânta pe scenă la Paris. În decursul aventurilor sale, Mona şi Froderick vor da peste tot soiul de personaje carismatice. Vreau totuşi să enumăr, în afara contextului, câteva NPC-uri doar ca să vă daţi seama cu cine aveţi de-a face: Doctorul Riga Mortis, Madame Strigoi, vârcolacul Carpatia, corbul Edgar Raven, şi nu în ultimul rând, statuia de piatră foarte „stoned”, dacă înţelegeţi ce vreau să spun, denumită Ozzy. Dialogurile între Mona şi Froderick sunt atât de suculente încât niciodată nu o să vreţi să apăsaţi butonul de Skip. Sper că v-am făcut poftă… de hemoglobină.
O aventură ciuntită
Din păcate, în sângele denumit A Vampyre Story, avem parte de câteva urme de usturoi, frecat parcă de un crucifix şi udat în apă sfinţită. Jocul e impregnat de idei geniale, recunosc, dar din păcate au adus din epoca de aur, pe lângă atmosfera unică, şi problemele de gampeplay de atunci. Primul exemplu este haosul la dificultatea puzzle-urilor. Unele sunt prea uşoare, altele prea grele, şi te poartă dintr-o stare în alta, parcă menită să te scoată din sărite. Partea drăguţă la puzzle-uri în schimb apare la capitolul Inventory. Mona nu cară după ea toate porcăriile de pe drum, dar, în special în cazul unor obiecte grele, de gen buzdugan sau sabie, Mona va ţine minte locaţia lor şi umbrele lor apar în invetory pentru o folosire în viitorul apropiat. Problema e că, de la jumătatea jocului încolo, puzzle-urile devin cam ilogice. Dificultatea sare ca un elefant în faţa unui şoricel, dând un mare disconfort jucătorilor, în special celor nou-veniţi. La capitolul grafică, nu am ce să mă plâng. E foarte cartoony, dar i se potriveşte de minune jocului. În schimb, coloana sonoră lasă de dorit. Adică, nu se remarcă cu absolut nimic. Parcă e pusă acolo doar de dragul de a fi. Mai mult, înafară de Froderick şi Mona, voice-acting-ul se zabte în jurul mediocrităţii.
În esenţă, A Vampyre Story e un joc bun, dacă îl categorisim doar pentru poveste şi atmosferă. Dar din păcate, indiferent de cât de bune erau intenţiile celor de la Autumn Moon, produsul final pare să sufere de câteva sughiţuri bune. Îl recomand negreşit fanilor, inclusiv celor fără experienţă în genul adventure, dar, deşi jocul e făurit sub aura de kiddy-style, e cam greu să îl recomanzi minorilor, datorită nivelului schizofrenic de dificultate. Eventual dacă eşti părinte şi ai urlă genialitatea în odrasla-ţi. Sau dacă-i expert în logică simbolică.
Se vede că foşti membrii ai staff-ului LucasArts au lucrat la el. E bun, are o poveste frumoasă, o atmosferă de basm, dar ca să te poţi bucura de el, trebuie să-i ierţi câteva greşeli de gameplay, respectiv dacă eşti dispus să-l joci cu un walkthrough în poală.
