Firewatch nu e despre foc. Sau cel puțin nu despre genul de foc care arde păduri și cere intervenția pompierilor. Aici vorbim despre alte incendii. Mai personale. Mai silențioase. Alea care se aprind încet, fără scânteie vizibilă, dar care te ard pe interior până nu mai rămâne decât un domn de 40+ cu voce de Jeff Daniels și cu traume suficient de mari cât să stea singur, toată vara, într-un turn din Wyoming.
Să începem, deci, incursiunea prin pădurea episodului numărul 8 din seria AW80G, cu analize, vorbă multă și implicit sărăcia omului.
Când era bunica fată…
Ce face un „firewatcher”, mai precis?
Simplu. Aflându-te în această poziție, te duci într-o pădure. Îți iei o conservă de fasole, o hartă, un walkie-talkie și te urci într-un turn. Scopul tău? Să privești în zare și să spui dacă vezi fum.
Dacă pare banal, este pentru că… e. Dar Firewatch reușește să scoată ineditul din toate momentele ce au loc în acest joc, banale sau nu.
Încotro?
Joci din perspectiva unui individ pe nume Henry, genul de tip care fuge de viață, de nevasta lui bolnavă și de tot ce înseamnă responsabilitate. Își ia o slujbă de vară și ajunge, fără să știe, în cel mai tăcut loc de pe planetă. Singura lui legătură cu civilizația? Delilah, o voce într-un walkie-talkie, care are sarcasm cât pentru două sitcomuri și un trecut la fel de complicat ca al tău.
Este despre învățare și asumare
Ce faci în Firewatch? Completezi spațiile goale folosind liniștea din conversații, tăcerile ce ridică suspiciuni, și secretele ascunse de pădurile prin care pășești adesea nesigur. Practic, ești un paznic al nimicului, un paznic care, pe măsură ce jocul avansează, începe să se întrebe dacă nimicul chiar e… atât de gol pe cât pare.
A mai trecut un an și tot bătrân ai rămas…
Apare un foc. Dispar niște adolescente. Se întâmplă ceva ciudat cu turnurile de observație. Apar mesaje misterioase. Nu știi dacă Delilah minte. Nu știi dacă tu te minți și deodată, te trezești că nu mai e vorba despre incendii deloc.
Dialoguri care emoționează
Partea cea mai bună din Firewatch e că te face să te simți vinovat pentru deciziile tale fără să te judece direct. Ai zis ceva nepotrivit la radio? Nu vine nimeni să-ți spună „Wrong choice!” Ai fost prea distant? Delilah îți răspunde rece. Ai fost prea deschis? Ea se retrage. E o relație reală, incertă, dar mai presus de toate umană.
Question is, are you?
Voice acting-ul este superb. Rich Sommer (da, ăla din Mad Men) îl joacă pe Henry cu o voce care tremură subtil între sarcasm și disperare. Delilah, interpretată de Cissy Jones, e genul de personaj care n-are nevoie să apară pe ecran ca să-ți rămână în cap.
Dar ce fel de joc e aista?
Nu tragi cu nimic, nici nu sari și nici măcar nu mori. Este, în esență, un walking simulator. Înainte să ridici din sprânceană, trebuie reținut faptul că Firewatch face parte din acea specie rară de jocuri în care mersul e suficient, pentru că, de fapt, nu mergi nicăieri în afară. Faci o incursiune în propria ființă și asta este un fel de act meditativ care te va relaxa și poate chiar pregăti pentru propriile tale alegeri complexe back in the real life.
Cine a zis că nu poți să faci rost de noi traume?
Vizual, jocul pare un Pixar obosit, dar în sens bun. Totul e stilizat, cald și în același timp… rece. Culorile apusului îți dau speranță, dar umbrele dintre copaci te fac să-ți ții respirația.
Designul sonor este adaptat, extrem de subtil. Muzica apare rar, dar când o face, e exact cât trebuie. Te simți mic, dar totuși important, singur, însă ascultat. Cu toate acestea, când vezi prima oară incendiul adevărat, în ultimele momente de joc… nu prea mai contează. Până acolo, totul a ars deja și da, vorbesc la nivel metaforic.
Ce nu merge?
Dacă te aștepți la acțiune, no dice. Dacă vrei mister polițist, nu prea ai parte de el. E un joc lent, uneori poate prea lent pentru gusturile gamerilor care au crescut cu Call of Duty și mult Red Bull. Titlul este mai curând demn de un muzeu al artei și nu de colecția de jocuri a unui puști aflat la pubertate. Finalul este și el unul artistic, minimalist. Unii l-au iubit. Alții au urlat „ATÂT?” cu fața în ecran. Dar exact asta îl face memorabil. Nu te împlinește. Dar nici nu trebuie, doar ești român și te-ai obișnuit cu cinematografia românească. Când îți este lumea mai dragă, pac și the credits.
Watchin’ fire like a bo$$
Psihologia unui final complicat
Firewatch nu este un joc pentru toți. E pentru cei care au stat măcar o dată într-o cameră și s-au întrebat „Ce fac eu cu viața mea?”. E pentru cei care simt că unele răni nu se văd, dar se aud clar într-un „you still there?” spus în receptor. Este un joc care te pregătește pentru viața reală în ideea că nu tot ce zboară se mănâncă și nici tot ce faci are întotdeauna un final cu note pozitive.
Ca să încheiem această vizită prin pădurile de Wyoming am să las un citat al personajului aflat pe partea cealaltă a receptorului. Delilah, într-o seară târzie, în timp ce focul arde la orizont: „We’re not saving anyone, Henry. We’re just passing time.” Și uneori, exact asta e situația, suficient de lentă pentru a necesita o introspecție. Haideți la analiza existenței, stimați colegi de breaslă!
O fotografie cu peisajul facem și noi?
