În articolul precedent despre Steam Deck, am apucat să găsesc o utilitate pentru această hardughie. Jocurile retro de PC, din perioada anilor 2000. Am băgat Need for Speed Most Wanted (2005) și Underground 2, dar parcă nu îi mai văd rostul.
Aș vrea să am cu mine tot timpul Heroes of Might and Magic 3. Dar precum am precizat într-un alt articol despre telefoanele mobile și tona de jocuri PC pe care le pot juca acolo, efectiv nu am nici un interes să mai pornesc drăcia asta. Da, da. Știu, cea mai bună consolă e PC-ul. Dar controller-ul mă scoate din sărite. Nu mă deranjează pe un PSP/PSVita mic, nu mă deranjează pe ceva GameBoy vechi, dar pe orice consolă mai nouă, sau de pe Steam Deck, mă umplu de nervi în 5 minute.
Nu înțeleg de ce e recomandat să joci Dark Souls cu controller-ul. Nu înțeleg. O parte din asta poate să fie și vârsta, dar tastatura și mouse-ul mi-au fost de neprețuit când l-am căsăpit pe Gwyn, Lord of Cinder. Tot datorită vârstei probabil nu am chef să învăț ceva nou și mă enervez mult prea repede fără motiv, dar efortul depus mi se pare prea mare. Întotdeauna vorbim despre jocuri care îți oferă satisfacție în funcție de cât efort depui să înveți sistemele lor ciudate, sau interfața gândită de autiști. Aici putem menționa Crusader Kings, care are nevoie de un curs de 5 ore pentru a putea începe jocul cum trebuie (sau chiar și Dark Souls, pentru a avea câteva idei despre Lore). Desigur, mai avem Dwarf Fortress, Caves of Qud, și alte experiențe indie unde trebuie să ai 2 masterate pentru a le putea începe. Dar, la toate aceste jocuri, după ce treci de ritualul de inițiere, jocul explodrează de momente amuzante, distractive, interesante, dându-ți o avalanșă de recompense pentru timpul investit. Învățatul folosirea unui controller pentru orice joc înafară de un fighting game, mi se pare o muncă sisifică.
După 2 ore în Hollow Knight, am început să simt că mă obișnuiesc cu controlul de consolă al Steam Deck-ului. Ok. Am revenit la joc după 3 zile, tot acel efort a devenit inutil, și parcă a trebuit să urc muntele din nou. Nu mai sunt dispus să fac asta. Apoi am încercat Baldurs Gate 3. Nu ai nevoie de reflexe pentru așa ceva. Nu contează că jocul merge în 30fps, e un joc turn based, nu e o problemă. Dar controlând party-ul de personaje mi se pare mult prea greoi, iar lupta cu orientarea camerei e la fel de dureroasă ca și pe PC. Desigur, nu pot juca BG3 de pe telefon, dar pe un laptop merge. Iar dacă pot căra un laptop, atunci chiar nu am nevoie de Steam Deck.
În ultimele 3 luni am avut câteva zboruri și nu am mai dus Steam Deck-ul cu mine. Am dus un mouse mic care m-a ajutat să joc Heroes 2 și 3 de pe telefon. Am vrut să car și o tastatură mică, să bag și un pic de Fallout: New Vegas (încă mi se pare incredibil că pot juca așa ceva pe un telefon), dar am rămas la Heroes-uri și Fallout 1, iar în pauze când creierul îmi era varză: niște run-uri de Slay The Spire.
Între sfânta treime de gadget-uri (Telefon, Laptop, PC), nu mai este loc pentru un alt device, mai ales pentru un Steam Deck. Ecranul de 8 inch e foarte bun, mai ales la varianta OLED, dar telefonul e cam 7.6 inch, și într-un aspect ratio care merge mai spre format 4:3, ceea ce îl face excelent pentru jocuri PC lansate până în 2005. Și desigur, este tot OLED, tot touch, doar că îl am cu mine tot timpul, în buzunar.
Nu am de gând să-l vând încă. Mi-ar părea rău pentru el, pentru că încă încerc să-i găsesc loc în itinerariul și ghiozdanul meu. Dar nu văd să am sorți de izbândă. Timpul meu e foarte limitat, iar ghiozdanul meu e plin de lapte praf, șervețele umede și scutece de copil. Poate peste doi ani aș putea să-i găsesc loc, dar până atunci, probabil vom avea un Steam Deck 2, cu surle și trâmbițe (și poate black-jack and hookers), un nou device, la care nu o să mai zimbresc ca un copil Dickensian în fața vitrinei magazinului cu dulciuri.
Voi fi prea ocupat să reiau campania Armageddon’s Blade pe telefon.
2 Comments