Nu e deloc ușor să îți faci o introspecție și să recunoști, ba mai mult, să fii împăcat cu ideea că ai defecte, vicii, neajunsuri, afecțiuni chiar. Ce legătură au toate astea cu un joc platformer, v-ați putea întreba nedumeriți… ei bine, mesajul pe care Celeste îl transmite este taman acesta, de acceptare a naturii mai mult sau mai puțin viciate a fiecăruia dintre noi, în timp ce navighezi zi de zi prin marele challenge care se numește viață. De-a lungul orelor de gameplay, Celeste mi-a demonstrat și mi-a reamintit acest aspect de nenumărate ori, într-un mod frustrant, dificil, și în cele din urmă, necesar, pentru că, de fiecare dată când cădeam într-un hău sau mă izbeam de țepușe, primeam un proverbial șut în posterior care mă determina să trec de obstacolul pus în cale.
Avatarul tău în joc este Madeleine, o tânără ce suferă de sindrom depresiv-anxios și se confruntă cu atacuri de panică frecvente, motiv pentru care și-a luat sarcina de a escalada muntele Celeste, cu toate că nu știe cum, nu are pregătirea necesară, în schimb are voința și determinarea de a înfăptui acest obiectiv, în speranța că, poate-poate la sfărșitul călătoriei va avea parte de puțină pace interioară. De-a lungul călătoriei pe munte, Madeleine întâlnește câteva personaje, unele chiar o ajută, pe când altele sunt doar o pacoste. Vei întâlni la un moment dat, chiar și o sosie a ta, varianta evil, dar nu spui mai multe, pentru că nu vreau să stric surpriza.
Deși nu are experiența necesară, Madeleine compensează prin abilitatea de a se avânta pe distanțe scurte, sus, jos, stânga, dreapta și pe diagonală. Alături de abilitatea de a te agăța de pereți și de a-i escalada, ăsta e tot „arsenalul” de care dispui în bătălia cu muntele. Ca jucător, va trebui să te familiarizezi rapid cu acest stil de joc, și îți spun sincer, că acest proces nu este deloc ușor, dar și reflexele tocite pe alocuri de trecerea timpului, se pot ascuți pe parcurs, după cum am observat în propriul caz.
În esența sa, Celeste este un platformer bidimensional, cu un mare accent pus pe platforming de precizie. Nu vei intâlni monstruleți sau alte lighioane pe care să le turtești precum un anumit instalator italian mustăcios, ci ești tu împotriva muntelui, înarmat cu răbdare, abilitățile mai sus enumerate, și multă precizie în aplicarea acestora. Vei descoperi rapid că fiecare abilitate de care dispune Madeleine, are totuși, o limită, de exemplu, nu te poți avânta în aer decât o singură dată pe săritură, poți repeta manevra odată ce ai atins solul, sau un alt obiect care să îți permită acest lucru. În mod similar, nu te poți agăța de pereți la infinit, în momentul în care Madeleine începe să pâlpâie, știi că i s-a epuizat stamina, și trebuie să o iei din loc.
La început, platforming-ul e destul de lejer și te lasă un timp să te adaptezi la control, însă, după cum era de așteptat, nivelul de dificultate crește simțitor și ajungi la concluzia că fiecare nivel a fost minuțions conceput pentru a-ți testa reflexele și precizia în coordonarea mână-ochi. Adesea te vei găsi navigând tuneluri umplute cu țepi ascuțiți, în mijlocul cărora se află un rubin care odată atins, îți permite să mai efectuezi un air dash, ca să te poți azvârli milimetric peste un perete sau peste o prăpastie care te desparte de siguranța terenului solid. În alte zone, de pildă, giumbușlucul se schimbă, și vei întâlni platforme care se mișcă doar dacă te avânți în ele, alte platforme care încep să devină toxice odată ce le atingi, bule, mingi, ce or fi, care te aruncă într-o direcție anume și câte și mai câte. Ideea din spatele lor este cât se poate de simplă: aici nu ai timp de stat și admirat natura, mișcă-te sau mori. Nu ești ținut de mână deloc, nu ți se arată pe unde să o iei, nu ți se spune nimic, nu ți se dă nici un pont. Ești doar tu, skill-urile tale și zicala „repetiția e mama învățăturii”.
Secretul jocului vine din prisma faptului că fiecare din cele 700 de încăperi prin care te poartă vine cu o configurație unică de platforming, realizată prin amalgamarea feluritelor tipuri de obstacole și capcane, în așa manieră încât nu ai cum sa te plictisești, fiind prea ocupat să le navighezi cu bine. Este dificilă expunerea asta? Cu siguranță, nu e un joc ușor. Dar este de o dificultate nedreaptă? Personal, nu mi s-a părut… dar asta vine de la un tip care și-a rodat dantura și nervii în Demon Souls și Dark Souls, așa că părerile pot fi împărțite. În mod cert, vei crăpa de câteva ori, la contactul cu un nivel nou, asta până reușești să formulezi strategia necesară, dar chiar și dacă ai crăpat, pierzi cel mult câteva minute, pentru că ești teleportat automat la începutul nivelului, ma rog, încăperii, și-i dai bice din nou. Plus că mai ai și checkpoint-uri răsfirate prin nivel. Totul e într-un ritm alert, după cum spuneam adineaori, jocul e făcut pe repede înainte, nu stai și miroși floricele pe câmpii.
Uite că producătorul s-a gândit și la cei ce preferă o experiență mai casual, și a implementat un Assist Mode, în care poți să reglezi o sumedenie de aspecte care să-ți facă experiența mai ușoară. Poți încetini viteza jocului pentru un timp de reacție mai mare, poți seta nivelul de rezistență a lui Madeleine pentru atunci când trebuie sa se agațe de pereți, sau poți sări peste niveluri întregi dacă n-ai chef sa le parcurgi.
Celeste încurajrează explorarea, nu-i totul chiar așa de liniar cum pare. Pe ici, pe colo, poți să dai peste un pasaj ascuns să vezi unde te duce, sau chiar peste scurtături care te poartă dintr-un capitol în altul. Pentru puriști, evident, avem parte și de lucrușoare de colectat, plasate în zone mai greu accesibile. Nu vreau sa fac spoilere prea mari, dar fiecare collectible joacă un rol la sfârșitul jocului, dar nu influențează gameplay-ul în nici o măsură. La un moment dat, jocul chiar îți spune să nu fii descurajat dacă nu reușești să le colectezi, sau un altul, în care ți se spune să te mândrești cu death count-ul tău, căci așa reușești să progresezi. Poate părea infim, la o adică, dar în ziua de astăzi, câte jocuri mai fac asta? Cu toate astea, un anumit tip de collectible, Crystal Hearts, e singurul care poate debloca un capitol întreg la sfârșitul jocului, și e cel mai râvnit de jucătorii care vor să descopere toată povestea. Tot la acest capitol, mai avem de colectat casete audio, da, aidoma celor din anii 80, care deblochează o versiune B a fiecarui capitol, cu o dificultate exagerată, motiv pentru care nu pot să le recomand decât masochiștilor. În fine, cele din urmă collectibles, căpșunile, cu ajutorul cărora Madeleine face o tartă la sfârșitul jocului, vor determina cât de bună iese, în funcție de câte ai colectat.
Celeste merită jucat în bună parte, și pentru still vizual și coloană sonoră. După cum se poate vedea, jocul face uz de o grafică tip 16 bit, reminiscentă platformerelor de pe consolele de mult apuse, Sega Mega Drive sau Super Nintendo. Cert e că arată bine, chiar și în timpurile astea moderne, și reușește să aducă pe ecrane, într-un stil nostalgic, scene felurite, tuneluri și grote, uzine abandonate, piscuri de munte scăldate în razele soarelui, trecători înzăpezite, și multe altele pe care trebuie să le vezi de unul singur. Coloana sonoră e deasemenea, top notch, care pare să „curgă” alături de gameplay, și să te țină captiv în joc, reușește să se muleze pe orice secvență, de la un ritm alert, la o notă calmă, ce te îmbie la visare, tranzițiile sunt fără cusur.
Dacă orice alt joc dificil are o tentă pesimistă, sobră și întunecată, și îți reamintește constant că ești praf și că vei muri constant(vezi Dark Souls), Celeste este opusul. Da, vei muri și aici de foaaaaarte multe ori, dar jocul emană un ton de optimism, nu te faultează cu nimic pentru asta, și te încurajează să mergi mai departe și să îți depășești limitările, la fel cum Madeleine, afectată de depresie și anxietate, reușește să se ridice de la pământ și să-și depășească condiția pentru a-și atinge obiectivul.
În cele din urmă, Celeste este asemenea unei mănuși de catifea într-o armură de oțel, unul dintre cele mai bune platformere care a poposit pe ecranele noastre, cu ale sale niveluri și provocări variate, gameplay intens, precis care răsplătește perseverența, nivelul mare de rejucabilitate și collectibles, povestea dulce-amară a protagonistei, și relațiile care le leagă cu cei pe care îi întâlnește pe munte, toate acestea se leagă într-o experiență care merită trăită. Să nu uitați să împachetați de-ale gurii și haine călduroase în rucsac!
