Bloober Team este unul dintre acele studiouri care a avut parte de un început nu tocmai strălucitor. Primele lor jocuri, precum Layers of Fear, aveau o ambiție artistică evidentă, dar le lipsea substanța și acea veritabilă senzație de horror. Când s-a anunțat că studioul urma să se ocupe de remake-ul Silent Hill 2, am înghițit în sec. Surprinzător însă, Silent Hill 2 s-a dovedit a fi unul dintre cele mai reușite jocuri ale anului trecut, un remake excelent care nu doar onorează moștenirea originalului, ci o îmbogățește. A arătat că japonezii de la Konami sunt demni de încrederea fanilor și, mai ales, că Bloober Team are un potențial real, care a fost până atunci valorificat doar parțial.
Acest succes a fost un adevărat punct de cotitură pentru studio. Bloober a trecut de la horror-ul pur psihologic la o abordare mai echilibrată, orientată spre acțiune și supraviețuire. Dezvoltat în paralel cu remake-ul clasicului de la Konami, Cronos: The New Dawn își asumă identitatea unui survival horror din perspectiva persoanei a treia, ancorat în tradițiile clasice ale genului, dar în același timp suficient de curajos pentru a aduce o doză notabilă de originalitate. Aceasta se resimte atât în stilul artistic, cât și în alegerile de gameplay, unde se conturează clar amprenta proprie a echipei Bloober.
Povestea este scrisă cu dibăcie și umblă pe o linie fină care separă stilurile horrorului cosmic cu influențe lovecraftiene, de cele ale horrorului introspectiv, existențial, căreia i se atribuie o dimensiune religioasă. Structura narativă a lui Cronos the New Dawn este construită pe un scenariu original, încadrat într-un stil narativ tipic est-european. Este vorba despre o poveste destul de aparte, plasată într-un context științifico-fantastic/post-apocaliptic, care folosește într-un mod ingenios mijloacele expresive tipice genului horror. Aceasta aduce critici vădite socialismului polonez de la sfârșitul anilor ’80, dar în același timp încearcă să investigheze idei delicate, precum conceptul de fragmentare a sinelui sau trecerea implacabilă a timpului.
Ne aflăm într-un viitor apropiat, în orașul utopic New Dawn, care este un complex rezidențial conceput pe baza doctrinei arhitecturale sovietice, format din clădiri impunătoare care emană o estetică industrială tipic socialistă. Ceea ce trebuia să fie proiectul luminat al unei civilizații ideale, o comunitate cu șanse egale pentru toți, se încheie însă în cea mai înfiorătoare concluzie posibilă, atunci când o epidemie de origine necunoscută, cunoscută sub numele The Change, se abate asupra comunității, nimicind populația și modificând radical ADN-ul supraviețuitorilor, care au devenit astfel specimene abominabile mutante. Acești pseudo-supraviețuitori, numiți Orphans, alături de o serie de fenomene paranormale și de o adevărată invazie a mediului înconjurător de niște mase oribile de material organic, au devastat literalmente orașul și împrejurimile, care agonizează acum într-o mărturie tristă a unui vis ruinat și decăzut.
În acest decor sumbru ne începem pașii în pielea unei Traveller ND-3576, o exploratoare protejată de așa-numita Temporal Shell, o armură cu design ciudat și hilar, ce amintește de designul costumelor de scafandru de la început de secol XX. Aceasta a fost trimisă înapoi în timp de către organizația secretă The Collective, cu scopul de a descoperi soarta predecesorului ei, care nu a mai dat nici un semn de viață.
Din punct de vedere al gameplay-ului, Cronos: The New Dawn este un survival horror din persoana a treia, clar inspirat din Resident Evil 2 Remake și Dead Space. Ritmul lent, atmosfera tensionată și accentul pe resurse (foarte) limitate creează o experiență solidă, marcată de stilul distinct al celor de la Bloober. În cea mai mare parte a timpului, te confrunți cu creaturi grotești, născute din biomasa rezultată în urma infecției virale, adversari aparent banali, dar capabili să-ți aducă moartea rapid dacă îi subestimezi.
Mecanica de luptă este bine construită. Ca Traveller, ai acces la un set restrâns de arme, de la pistoale la carabine și shotguns, fiecare cu propriile avantaje. Costumul masiv pe care îl porți îți limitează mobilitatea și contribuie la senzația de greutate și vulnerabilitate. Nu ești agil și nici supranatural de puternic, dar poți ocoli atacurile și contraataca dacă ești atent.
Fiecare armă, oferă o senzație satisfăcătoare în timpul confruntărilor și are două moduri de tragere: normal și powered up. Modul rapid, activat printr-un left click simplu, este conceput pentru a elimina inamicii mai slabi sau pentru a da lovitura finală celor răniți, dar e consumator de gloanțe. Celălalt mod, economisește muniția și are un damage mult mai mare, dar necesită un timp scurt de încărcare, timp în care ești complet vulnerabil.
Este vital să înțelegi timing-ul atacurilor inamicilor, pentru a răspunde eficient. Nu există manevre de evitare precum rostogoliri sau block, costumul greu al protagonistei limitează sever mobilitatea. Singura opțiune defensivă, pe lângă păstrarea distanței, este un mini flamethrower portabil, capabil să întrerupă atacurile adversarilor, cu condiția să ai suficient combustibil în inventar.
Gameplay-ul îți oferă în scurt timp de la primele confruntări cu Orphans, un strat suplimentar de provocare, care ți se face cunoscut printr-un grafitti scrijelit în grabă pe un perete… „Don’t Let Them Merge”. Conceptul exploatează una dintre caracteristicile odioase ale inamicilor, și anume tendința lor naturală de a fuziona cu cadavrele tovarășilor lor secerați de gloanțele jucătorului, pentru a evolua într-o formă mai îngrozitoare și mult mai rezistentă la damage.
Aici nu e vorba doar de un simplu artificiu de gameplay, ci de un element cheie al rețetei conturate de Bloober. Odată ce învingi o astfel de creatură, dacă nu ai suficient combustibil să-i arzi cadavrul cu flamethrower-ul portabil, va trebui să fii foarte atent la mișcările inamicilor din apropiere: dacă unul dintre ei reusește să absoarbă materialul genetic al celui căzut, te așteaptă o bătălie pe cinste.
Designul nivelurilor este excelent. E un echilibru între segmente liniare și multe ramificații explorabile, pline de recompense ascunse. Fiecare zonă te provoacă să investighezi, chiar dacă știi că pericolul pândește la fiecare colț. Intenția este de a încuraja explorarea, răsplătind dorința jucătorilor curioși, cu documente și înregistrări care conțin fragmente valoroase de narațiune, resurse vitale și chiar arme speciale care nu pot fi obținute în alt mod.
Există, desigur, și diverse obiecte de colecție de recuperat, printre care se remarcă pisoii rămași fără stăpân(din motive lesne de înțeles), bine ascunși în decor, pe care îi poți găsi urmând sunetul mieunatului lor. Deși uneori e destul de dificil să le dai de urmă, fii liniștit că îți va aduce recompense pe măsură. Și un safe house „decorat” cu fiecare pisoi găsit.
Situația este puțin diferită pentru puzzle-urile ambientale, care m-au convins doar parțial. Deși în joc există uși încuiate ce trebuie deschise cu cheia corespunzătoare ascunsă prin împrejurimi, seifuri protejate cu coduri numerice și alte puzzle-uri provenite din bogata moștenire a genului, foarte des se întâmplă ca soluția să fie la doar câțiva pași de locul puzzle-ului, ceea ce diluează senzația de provocare.
Per ansamblu, dificultatea este ridicată, dar corectă. Cronos nu te iartă, însă îți oferă toate instrumentele necesare pentru a învăța din greșeli. Ca în vechile titluri de survival horror, fiecare glonț, fiecare decizie contează. Uneori, cea mai bună alegere este să fugi, nu să lupți. Pe măsură ce te adaptezi la regulile lumii, înveți să anticipezi, să calculezi și să supraviețuiești.
Din fericire, a fost prevăzut și un sistem ușor de folosit de crafting, care permite crearea rapidă a diferitelor goodies (inclusiv muniție și truse medicale) folosind anumite cantități de resurse, cum ar fi compușii chimici și scrap materials. Există, de asemenea, un sistem de upgrade a protagonistei și armelor sale, bazat pe colectarea prețioaselor cores. Odată ce ajungi într-un safe zone, vei putea să-ți reorganizezi inventarul, să salvezi progresul, să-ți îmbunătățești armura și armele și să faci trading pe resurse și consumabile la terminalele specializate în acest sens.
Avem chiar și un sistem de abilități pasive legat de așa-numitul Philactery, care, după extragerea esențelor predecesorilor(exact cum ți-ai imagina), permite obținerea unor avantaje semnificative, precum bonus la damage-ul atacurilor corp la corp, sporirea resurselor colectate sau îmbunătățirea eficienței anumitor arme. Nu este nimic complex și nici nu aspiră să promită build-uri deosebit de elaborate, dar este totuși un element pe care l-am apreciat la justa sa valoare.
Nu toate luptele sunt memorabile însă, unele confruntări cu boșii se bazează prea mult pe alergare în cerc și exploatarea unor puncte slabe evidente. Secțiunile în gravitație zero, inspirate din Dead Space, sunt interesante vizual, dar par lipite artificial de restul jocului și ar mai fi beneficiat de niște secvențe dedicate sau elemente de gameplay construit în jurul acestora. Totuși, momentele tensionate de explorare compensează din plin aceste neajunsuri.
Vizual, jocul arată superb. Bloober Team folosește Unreal Engine 5 pentru a crea o lume apăsătoare, în care ceața, particulele, lumina difuză și texturile organice se îmbină într-o atmosferă sinistră. Deși este indubitabil, unul dintre cele mai impresionante proiecte ale studioului de până acum, jocul nu scapă de problemele obișnuite ale deja infamului engine Unreal 5: mici sacadări la tranzițiile dintre zone și scăderi ocazionale de performanță. Uneori, chiar și câteva crash-uri. Nimic strigător la cer, dar e suficient cât să-ți amintească de realitatea tehnică din spatele frumuseții.
Sunetul este, la rândul său, excelent. Designul sonor creează o senzație de imersiune totală, auzi ecouri în pereți, pași îndepărtați și zgomote organice care îți dau fiori. Coloana sonoră, inspirată din stilul anilor ’80, este excelentă, alcătuită din muzică synthwave care folosește din plin sintetizatoare și modulații electronice, potrivindu-se foarte bine cu estetica retro-futuristă a jocului. În schimb, vocea actorilor care interpretează personajele Travellers, e cam forțată și se simte prea mecanică, aceștia au o tonalitate rece, lipsită de vlagă, ceea ce contrastează cu intensitatea jocului. Cu toate acestea, pe măsură ce apar personaje umane, interpretările devin mult mai credibile și mai expresive.
În cele din urmă, Cronos: The New Dawn este un joc solid și autentic, începând de la poveste și până la formula robustă de gameplay. Dacă poți să treci cu vederea câteva mici neajunsuri din punct de vedere tehnic și de conținut, ceea ce ți se oferă este un proiect care emană toată pasiunea autorilor săi. Gameplay-ul, deși pare destul de conservator pe hârtie, ascunde o profunzime considerabilă care cu siguranță va bucura pasionații genului. Nu este un joc care reinventează roata, dar este, fără îndoială, unul dintre cele mai bune survival horror disponibile în prezent pe piață, ceea ce spune multe despre talentul deja incontestabil al tinerei echipe poloneze.
