Să începem cu disclaimerele de rigoare. Darkest Dungeon a fost anul jocului 2017 pentru mine, bătând Divinity: Original Sin 2. Știu, știu, a ieșit în 2016, dar era în Early Access. Publicațiile vremii i-au făcut review în 2016 dar am vrut să aștept un an, să-l văd ieșit din Early Access înainte să-i dau un gram de atenție. Și deși a primit review-uri pozitive, review-urile utilizatorilor erau parcă dintr-un alt film, jocul fiind presărat cu note de 10 și laude imposibile. Darkest Dungeon a creat un cult, o armată de fani care respirau jocul. Într-un final, în 2017, trebuia să văd și eu despre ce-i vorba.
L-am instalat cândva în 2017 și 6 zile mai târziu am ieșit din casă pentru prima oară după instalare. Am visat cu el. Am petrecut ore-n șir pe Youtube să văd combinații de clase și strategii. Ce glorioasă realizare! Darkest Dungeon e un rogue-like, cu combat turn-based într-un univers cât se poate de Lovecraftian, dar cu ATÂT de multă personalitate, încât mătură pe jos cu jocuri AAA la capitolul atmosferă.
Înainte de a vorbi despre gameplay, trebuie să vorbim despre narator, Wayne June, care, din păcate, nu mai e printre noi. Cei de la Red Hook Studios l-au auzit pe Wayne narând audiobooks H.P. Lovecraft și vocea lui i-a cucerit iremediabil. Se potrivește de minune cu temele Lovecraftiene ale jocului, și pot să spun cu mâna pe inimă că naratorul e fix cârligul cu care Darkest Dungeon te prinde și nu-ți mai dă drumul până îl termini, sau măcar până dai Alt-F4 și Uninstall după niște momente de frustrare extraordinare, am pierdut achievement-ul de no-death in Naxxaramas cu Kel’Thuzad la 0.4% health. Atmosfera este creată prin vocea naratorului dar și direcția artistică ce ridică temele Lovecraftiene la cote halucinante.
Combinația dintre un joc tactic și unul de explorare cu elemente de RPG îți oferă o plajă vastă de lucruri de făcut în Darkest Dungeon, lucruri care în mod normal te-ar ține în joc pentru totdeauna. Dar nu are cum să facă asta, pentru că este un joc plin de cruzime. Să explic: Zilnic vor apărea aventurieri cu dorință de glorie la castelul tău unde excavezi grotescul din țărână. Jocul se bazează pe explorarea dungeon-urilor generate aleatoriu, unde controlezi o echipă de patru aventurieri. Fiecare personaj are abilități unice și poate suferi atât daune fizice, cât și efecte psihologice. Stresul este un element esențial al gameplay-ului – atunci când un personaj ajunge la un nivel critic, poate suferi o criză mentală sau, în cazuri mai rare, poate dobândi o stare eroică. Luptele sunt turn-based și pun accent pe poziționare strategică, utilizarea eficientă a abilităților și gestionarea resurselor. Fiecare clasă de erou are avantaje și dezavantaje, ceea ce încurajează experimentarea diferitelor combinații de echipe.
Acesta nu e genul de joc unde devii un erou legendar și salvezi lumea cu ușurință. Aici, te vei atașa de un personaj doar ca să vezi cum își pierde mințile în fața unui monstru random. Stresul e la fel de letal ca orice creatură din dungeon. Dacă personajele ajung la limita nervilor, pot deveni fie niște legende curajoase, fie niște epave care îți distrug echipa. E brutal, dar fix asta îl face atât de captivant. Spre deosebire de multe RPG-uri unde doar HP-ul contează, Darkest Dungeon introduce stresul ca o resursă de gestionat. Fiecare dungeon, fiecare atac ratat, fiecare lovitură primită crește stresul aventurierilor tăi. Dacă ajunge la 100, personajul intră în panică și poate deveni isteric, paranoic, masochist sau, în cazuri rare, brusc eroic (dar nu miza pe asta). Când stresul ajunge la 200? Inima cedează și personajul moare instantaneu. E incredibil cât de mult schimbă acest sistem dinamica jocului. Nu mai e vorba doar de damage și healing, ci și de menținerea sănătății mentale a echipei tale. Și, ghici ce? Nu există o soluție perfectă. Oricât de bine te pregătești, jocul va găsi mereu o cale să te prindă pe picior greșit.
Nu e doar despre dungeons – ai și un oraș de gestionat, unde îți poți trimite eroii să-și trateze traumele în tavernă sau în biserică (da, alcoolul sau rugăciunile sunt singurele soluții). Pe măsură ce progresezi, deblochezi upgrade-uri, dar totul se mișcă încet și dureros. După ce ai trecut printr-un dungeon de coșmar, crezi că poți răsufla ușurat? Nici vorbă. Personajele tale au nevoie de recuperare. Unii vor dori să-și bea amarul în tavernă, alții vor vrea să se roage la biserică, iar alții nu vor accepta decât să fie trimiși la sanatoriu pentru tratament. Ai de ales între a cheltui bani pentru a le calma nervii sau a-i lua în următoarea misiune semi-nebuni și gata să-ți distrugă echipa. Pe măsură ce avansezi, îți poți upgrada orașul, recruta eroi noi și îmbunătăți echipamentele. Dar nimic nu vine gratis – progresul e lent, resursele sunt limitate și, uneori, trebuie să sacrifici un erou bun doar ca să ai aur suficient pentru a salva restul echipei.
Luptele sunt turn-based și par simple la început, dar devin rapid un adevărat puzzle strategic. Ai o echipă de patru aventurieri, fiecare cu abilități specifice și un rol clar în formație. Unii sunt făcuți pentru a sta în față și a încasa damage (Leper, Crusader), alții sunt buni la atacuri de la distanță sau vrăji de suport (Vestal, Occultist), iar alții sunt acolo ca să-ți distrugă moralul atunci când ratează atacuri de 90% șanse la cel mai prost moment posibil. Fiecare luptă e un mix de tactică și noroc – iar partea de noroc poate fi absolut nemiloasă. Când crezi că ai un plan perfect, RNG-ul decide să-ți amintească cine e șeful și să te lase fără un atac crucial sau să-ți dea un critical fix când nu trebuie… dar în favoarea inamicului. Dacă îți plac jocurile care te fac să te simți inteligent și satisfăcut după ce ai reușit să câștigi o luptă dificilă, Darkest Dungeon e perfect. Dar fii pregătit: jocul nu iartă. O singură decizie greșită poate însemna pierderea unui erou pe care l-ai antrenat ore întregi. Dungeon-urile devin din ce în ce mai periculoase, iar șefii sunt niște coșmaruri ambulante care îți pun la încercare orice strategie. Însă, când reușești să învingi un boss sau să supraviețuiești unei expediții aproape imposibile, senzația de satisfacție e imensă. Nu pentru că ai devenit mai puternic, ci pentru că ai învățat cum să supraviețuiești în haosul pe care jocul îl aruncă asupra ta.
Darkest Dungeon este un joc despre managementul riscului. Un joc care atât de multă varietate încât prima oră de joc poate fi complicată, dar varietatea te face să te întorci la el o dată la câteva luni. Frustrarea de a rata un atac cu 90% șansă de reușită te poate face să dai Alt-F4, dar cânt te calmezi, mergi înapoi la el în brațe ca un partener abuzat cu sindromul Stockholm. Știu că toată lumea zice lucruri similare despre Dark Souls, cel puțin în primele 20 de ore ale jocului. Și deși sunt jocuri diferite, au aceeași calitate de a fi jocuri pentru care plătești să te abuzeuze. Iar abuzul acela e dulce ca Lacrima lui Ovidiu.
PS: A doua cea mai mare realizare din viața mea, după nașterea unicului copil, se află mai jos:
