În loc să ofere un spectacol vizual sau să vină cu un sistem inovator de gameplay, unicitatea lui Disco Elysium provine din scrierea sa și din modul în care aplică sistemele RPG tradiționale în moduri inventive. Jocul nu are nici un sistem de combat, în schimb vei arunca zarurile în diferite situații, de pildă, pentru a te abține de la vomismente la vederea unui cadavru sau pentru a nu dezvălui cuiva că ți-ai pierdut arma din dotare într-o stupoare indusă de o beție cruntă.
Unii s-ar putea să nu găsească Disco Elysium suficient de captivant pentru a rămâne în joc pe termen lung. În linii mari, experiența pe care ți-o dă acest titlu aduce mai degrabă cu lecturarea unui roman polițist, decât cu cea a unui joc video. În cea mai mare parte, este o producție interactivă cu alegeri și consecințe care lasă mult imaginației jucătorului, iar timpul lung de joacă poate fi o binecuvântare sau un blestem, în funcție de perspectiva ta. Cu toate acestea, acest roman gamificat debordează de personalitate și umor pentru a ocoli orice neajunsuri pe care le poate prezenta un gameplay relativ simplist.
Primul schimb de replici care are loc în Disco Elysium nu este între tine și o altă persoană, ci cu tine însuți. Mai precis, este vorba de „Creierul Reptilian”, care îți vorbește într-un mârâit răgușit, în încercarea de a te atrage înapoi în adâncurile beției în care te afli. În cele din urmă, o altă voce se impune și sistemul tău limbic intervine. Chiar și după ce deschizi ochii și te uiți în oglindă ca să constați că te privește din ea un detectiv bătrân amnezic cu gusturi îngrozitoare de vestimentație, nu te oprești niciodată să vorbești cu propria persoană în Disco Elysium. Acesta este un joc extrem de izolant, care dedică cantități mari de text gândurilor tale, și, făcând acest lucru, oferă una dintre cele mai fascinante portretizări ale psihicului uman.
Disco Elysium te pune în pantofii (deși trebuie să-i găsești mai întâi) unui detectiv care și-a băut mintea până în amnezie (pe scurt îl vom numi „Polițistul”). Când se trezește într-o cameră mică din interiorul Whirling-in-Rags, nu are idee cine este, cum a ajuns acolo sau ce ar trebui să facă. Foarte repede, afli că el este acolo pentru a investiga un cadavru care atârnă spânzurat de un copac în curtea din perimetrul hostelului. Polițistul este prezentat rapid partenerului său de caz, Kim Kitsuragi, care provine dintr-o secție de poliție învecinată. Deși este sceptic cu privire la amnezia ta, el o ia calm și calculat și începeți investigația cu privire la crima comisă. Acest caz și misterul identității Polițistului sunt punctele centrale ale Disco Elysium, dar nu constituie nici pe departe singurele puzzle-uri cu care te întâlnești în cartierul Martinaise.
Ceea ce face Disco Elysium atât de credibil este că, deși acțiunea se concentrează în mare parte într-o singură zonă, întreaga lume fictivă este pe deplin realizată, plină de istorie care ajută la modelarea și clarificarea întâmplărilor din jurul Polițistului. Martinaise, districtul în care se desfășoară jocul, este doar o parte a unui oraș mai mare numit Revachol. Acest loc decăzut în ruină a fost cândva centrul lumii, dar după o revoluție eșuată, este doar o umbră a splendorii sale de odinioară.
Martinaise este un oraș-port, iar Uniunea Muncitorilor controlează tot ce se întâmplă în oraș, până la punctul în care autoritatea ta ca membru al Miliției Cetățenești Revachol (forța de poliție de facto a orașului) abia este recunoscută. Crima coincide cu o grevă a sindicatului, ceea ce îngreunează lucrurile și mai mult pentru Polițist. Din cauza atmosferei tensionate și apăsătoare, vei găsi într-o stare deplorabilă pe mulți dintre locuitorii districtului. Acest lucru ar îngreuna investigația și în cele mai bune circumstanțe, iar amnezia polițistului poate face ca situația să pară uneori imposibilă.
Polițistul și-a pierdut memoria. Revachol și-a pierdut identitatea națională. Bărbatul atârnat de copac și-a pierdut viața. Martinaise este un cartier ruinat, iar dacă nu ar fi umorul din scriere, jocul ar fi chiar deprimant. Referitor la partea de scriere, aceasta este implementată dinamic, astfel aceasta ajustează reacțiile pe care le primești din partea NPC-urilor și la fel și cu rezultatele obținute din diversele situații care țin de character build.
Deși inițial, Polițistul este o epavă și o distilerie de alcool, alegerile tale sunt cele care determină dacă rămâne așa sau se ridică din proverbialul șanț. Indiferent de rezultat, există un sentiment dulce-amar care este răspândit pe tot parcursul jocului, pe care îl întâlnești cu adevărat numai dacă te dedici în întregime jocului de rol.
Există o mulțime de subiecte grele în Disco Elysium. Nu am cum să fac o recenzie jocului fără să le aduc în evidență. Acestea constituie o radiografie a ceea ce doare și în lumea reală, la urma urmei. Pe lângă starea generală de rău care planează asupra națiunii învinse, există un accent mare pe clasicism, pe filozofie și pe ideologii politice. Din fericire, universul fictiv al jocului împiedică aceste subiecte să ajungă prea deranjante, iar teme precum rasa, religia și clasa socială sunt examinate mai mult filozofic decât alegoric. Cred că Disco Elysium și-a propus să pună în lumină fiecare subiect controversat, și să critice defectele fiecăruia, dar nu te obligă să iei vreo decizie în care parte te încadrezi, pe astea le iei singur. Jocul are un feeling general de utopie marxistă care a eșuat atât în lumea jocului, la fel cum s-a întâmplat și în realitate, iar nostalgia vremurilor bune și sentimentul apartenenței la un trecut prosper sunt peste tot.
În cele din urmă, Disco Elysium este anti-rasist și, prin extensie, anti-fascist. Cu toate acestea, jocul îți permite să fii pe cât de rasist și de fascist îți poftește inima. De fapt, jocul face o treabă excelentă în a ilustra cu câtă ușurință poți să fii manipulat să o iei pe una sau ambele rute. În ruinele disperate ale Revacholului, unde mulți cetățeni nu știu de unde va veni următoarea lor masă, granița dintre fascism, comunism, naționalism și liberalism este estompată. Oamenii dau vina pe oricine este cel mai convenabil pentru necazurile lor, iar Sindicatul Muncitorilor, aparent socialist, își schimbă culorile politice în orice mod în care îi permite să obțină și să-și păstreze puterea asupra districtului.
În ciuda atmosferei sumbre, există speranță în acest joc. Dincolo de melancolie și comedie, există moduri și căi pe care le poți parcurge pentru a restabili luciditatea în jurul tău. Sau, poți să faci exact opusul și să fii un antisocial, să bei și să te droghezi cu nonșalanță. Indiferent ce ai alege, asigură-te că ești pregătit în cele din urmă să faci față consecințelor, uneori când te aștepți mai puțin. Din fericire, orice aptitudine fizică și psihică avea Polițistul înainte de a-și pierde memoria este încă acolo. Poate că nu își amintește de unde știe ceva sau de ce anume este capabil până când situația o cere, dar atributele și abilitățile pe care le alegi modelează povestea în asemenea moduri pe care nu cred că le-am mai văzut în nici un alt joc.
La fel ca majoritatea CRPG-urilor, Disco Elysium are atribute și abilități care influențează abilitățile antieroului nostru. Ceea ce este diferit aici este modul în care sunt utilizate aceste abilități. Există patru atribute principale care influențează personajul: intelectul, psihicul, fizicul și motricitatea. Fiecare dintre acestea este împărțită în alte șase abilități(24 în total) de care te folosești în timpul jocului pentru a rezolva problemele de față. Când începi Disco Elysium, vei alege una din trei caracteristici de bază pentru Polițist: un intelect mare, un suflet empatic sau un bătăuș. Alternativ, poți să alegi să faci un build personalizat, dacă preferi varianta asta.
Pe parcursul jocului, vei face constant status checks cu abilitățile tale. În timp ce nivelul de bază ale acestor abilități este guvernat de atributul în care se află, le poți atribui puncte individual, pe măsură ce câștigi XP în timpul jocului. Singura restricție la aceast sistem este că fiecare abilitate este limitată de numărul de puncte pe care le ai în atributul părintelui său. Concret, dacă ai 1 la Intelect(clasa părinte), o să poți crește Logic(abilitatea fiu) doar cu maximum un punct. Acest lucru a fost gândit să te mențină cât de cât fidel construcției inițiale într-o anumită măsură, dar îți permite în același timp să îți modelezi protagonistul pe măsură ce jocul se desfășoară.
În loc de statistici tipice unui CRPG, care se ocupă în principal de afișarea de acțiuni legate de luptă, stats-urile din Disco Elysium sunt mult mai abstracte. De exemplu, în timp ce conversezi cu un NPC și începi să observi detalii din starea și comportamentul acestuia, se vor activa acele status cheks ale abilităților tale, de care ziceam mai sus. Dacă au succes, acestea îi vor oferi Polițistului o informație utilă sau îți va îmbunătăți perspectiva asupra situației. Acest lucru se traduce prin faptul că poți constata dacă cineva este nervos sau simți pe cineva duhnind a cazan. Eșecul acestor status checks nu duce la nicio consecință negativă, în schimb duce la o vizibilă confuzie a personajului tău, de obicei cu rezultate comice de situație.
De asemenea, vei avea status checks mai mari, care constau într-o aruncare vizibilă a zarurilor. Acestea apar în anumite momente cheie, care influențează povestea sau blochează/asigură progresul. Un asemenea eveniment apare devreme când Polițistul se apucă să examineze cadavrul agățat în copac. Acest lucru îi cere să efectueze un status check la abilitatea Endurance pentru a nu vomita. Dacă are succes, Polițistul își păstează micul dejun și poate continua cu investigația. În caz contrar, Polițistul va vomita pe jos, iar copiii din apropiere se vor amuza copios de el. La aceste verificări majore, există status checks roșii și albe. Cele mai multe dintre acestea sunt albe, ceea ce înseamnă că dacă nu reușești din prima, poți crește abilitatea relevantă prin level-up și încerci din nou. Cele roșii sunt mai complicate și sunt de obicei cele care pot afecta în mare măsură povestea sau te pot împiedica să obții un obiect. Dacă pierzi un status check roșu, jocul nu te mai lasă să încerci a doua oară.
Designul acestui joc se pretează la abuz de quicksave-quickload, ceea ce poate părea ok în idee, dar pe parcurs fură un pic de distracție din întreaga experiență de joc. Deciziile tale și toate aceste controale constante pe care le treci sau pici, sunt definitorii pentru modul în care jocul se va dovedi pentru tine. Deși fiecare este liber să joace așa cum dorește, vă sugerez din toată inima să lăsați să curgă liber aspectul RPG al lui Disco Elysium și să acceptați orice status check obțineți. Vei avea, de asemenea, modificatori care te pot ajuta sau te pot îngreuna în timp ce rezoli misterele din Martinaise. Atât conceptul de Thought cabinet, cât și obiectele de inventar îți permit să îți îmbunătățești abilitățile constant, dar adesea în detrimentul altor abilități.
Unele articole de inventar doar îți permit accesul la noi acțiuni. De exemplu, ranga îți permite să deschizi anumite uși și containere, în timp ce o banală sacoșă de cumpărături îți permite să colectezi sticle ca să le vinzi mai apoi la magazin. Alte obiecte, cum ar fi cele vestimentare, pot să crească unele abilități și adesea modifică altele. Ochelarii de la Mega-Bino, de exemplu, îți oferă +2 Enciclopediei (pentru că arăți ca un tocilar), dar -4 Percepției (pentru că nu poți vedea nimic din fundurile alea de borcan).
Thought Cabinet este un sistem pe care nu l-am mai întâlnit în alte titluri, în care îți echipezi… ei bine, gândurile. De fiecare dată când umbli prin lume, diferitele acțiuni pe care le faci vor genera gânduri pe care apoi le poți cerceta în acest inventar de gânduri, să-i spunem. Fiecare gând necesită o anumită perioadă de timp pentru a se „interioriza”, după care vei obține un fel de efect util asociat acestuia. De exemplu, dacă devii homeless sau te referi la tine ca fiind boschetar, vei câștiga gândul Hobocop. Mai apoi, interiorizarea acestuia îți oferă posibilitatea de a câștiga mai mulți bani vânzând sticle din gunoi și îți marchează acele sticle pe harta. Totuși, acest lucru vine cu un detriment de -1 Composure cât timp durează „cercetarea”. Thought Cabinet este un sistem extrem de ingenios, de care o puzderie de RPG-uri ar trebui ar trebui să beneficiez, care oferă o privire unică asupra funcționării psihicului Polițistului și arată puterea gândurilor. Tot aici te poți agăța de convingerile tale politice și poți obține bonusuri prin alegerea opțiunilor de dialog asociate acestora, iar acest lucru întărește aspectele de RPG și te recompensează pentru că rămâi fidel caracterului.
În zilele noastre, îți este imposibil, să nu duci un joc până la sfârșit, pentru că acestea sunt făcute pentru o altă generație de plozi care are zero răbdare și vrea efort minim cu rezultat imediat. Disco Elysium necesită disciplină, acest joc o fi el mai nou, dar face parte din vechea gardă. Jocul nu este conceput într-un mod ușurel care să facă posibilă trecerea cu succes a fiecărui status check sau să explorezi fiecare cale într-un singur playthrough. E ca în viață, deschizi o ușă și altele se închid în urma alegerii tale. Atât de multe jocuri actuale încurajează explorarea și găsirea tuturor nimicurilor pentru o completare de 100%, încât pare vulgar că lui Disco Elysium nu-i pasă dacă ai picat un status check la un eveniment important. Fake it till you make it, ar spune acesta. Sublim.
Indiferent de character build-ul pe care îl alegi, Polițistul va avea întotdeauna o slăbiciune. Pe parcursul jocului, punctele slabe ale Polițistului îi dezvoltă personalitatea la fel de mult ca și punctele sale forte. Deși există anumite trăsături pe care le manifestă implicit, și anume, amnezic, alcoolic, dezordonat – dacă te-ai decis la un anumit caracter pentru el și te ții de acel build, vei fi recompensat cu o poveste foarte coerentă și fluidă.
Cu toate acestea, dacă faci abuz de quickload ca să încerci să faci totul și să treci de fiecare status check, lucrurile nu sunt la fel de clare și povestea devine puțin confuză. Este evident că ZA/UM a conceput acest joc având în vedere un soi de „sistem de integritate”. Ai frâu liber când vine vorba de opțiunile de dialog, dar ar trebui să ai în vedere ce ar spune și ce nu ar spune versiunea ta de Polițist. Ziceam într-un paragraf mai sus, și o repet, să nu îți fie frică să lași povestea să curgă din deciziile tale cu orice rezultat ar implica asta.
Deși o mare parte din gameplay se desfășoară în casete de dialog, Disco Elysium are un stil artistic incredibil. Estetica sa seamănă cu picturile în acuarelă și face o treabă grozavă de a evoca feelingul de efemeritate al jocului. Crima investigată și Martinaise se simt ca o simplă picătură în găleata de necazuri cu care se confruntă Revachol. Arta confuză, uneori tulburătoare, aduce la iveală depravarea și lipsa de sănătate mentală pe care le întâlnești la tot pasul.
Disco Elysium este redat dintr-o perspectivă izometrică, tradițională unui CRPG, care este, din păcate, una dintre cele mai mari slăbiciuni ale jocului, pentru că în acest caz se povestește mult în loc să se arate. Unele din acțiunile Polițistului sunt afișate pe ecran, dar, în cea mai mare parte, vei citi ceea ce fac oamenii în loc să-i vezi că realizează fizic acel lucru. Cu toate acestea, nu am avut nicio problemă să-mi folosesc imaginația pentru a completa spațiile libere.
Sunetul este un aspect care ajută foarte mult acest joc. Având în vedere că cea mai mare parte a acțiunii de pe ecran este redată printr-o avalanșă de text, coloana sonoră adaugă atmosferă. Efectele de sunet sunt, de asemenea, folosite pe măsură ce este necesar, ceea ce oferă un strop de aromă liniilor interminabile de text în care se desfășoară povestea. Voice acting-ul a fost îmbunătățit în varianta Final Cut, pentru că în varianta de lansare din 2019, jocul nu era dublat în întregime, doar cele mai importante părți au primit acest tratament. O parte de voice acting este foarte bună, mi-au plăcut în special Sistemul Limbic și ANCIENT REPTILIAN BRAIN, cu un accent britanic neprietenos. În orice caz, echipei i-au trebuit 14 luni ca să refacă întreg voice acting-ul, la peste cele 100 de NPC-uri întâlnite în joc, și nu-i lucru ușor.
Disco Elysium face parte din acea categorie de jocuri care continuă să îți rămână pe retină multă vreme după ce l-ai terminat. Este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am jucat în ultimii ani, ceea ce este ironic pentru că nu există prea multe aspecte care să reinventeze roata în mecanica sa de bază, dar modul în care le implementează este inedit. Acum, întâlnim pe toate gardurile multe jocuri care se bazează pe o pseudo-inovație fără a oferi de fapt o experiență de joc solidă.
Dacă ești o persoană căreia nu îi place „să citească” sau care dorește acțiune și adrenalină în jocurile video, Disco Elysium nu este cea mai bună alegere pentru tine. Sau poate nu este deloc. În schimb, face o treabă excelentă de a construi o punte între lumea literaturii și cea a jocurilor video și oferă o experiență inedită în venerabila formulă CRPG. Cu toate acestea, designul său simplist își auto-limitează oarecum atractivitatea. Nu este un joc care încearcă să mulțumească pe toată lumea, dar este în regulă. Ceea ce și-a propus să facă, a reușit cu brio. Amatorii de CRPG-uri și cei care digeră bine subiecte grele și mult text s-au îndrăgostit de Disco Elysium. Și eu am făcut-o, și asta vine de la un însetat de FPS-uri de toate culorile… ceea ce spune multe.
