Primul Hades a fost și este, obiectiv, unul dintre cele mai bune jocuri roguelite din ultimii ani. Excelează la capitolul roguelite, combat-ul este solid, stilul artistic de desen cell shaded din perspectivă izometrică, arată de minune, iar povestea plasată într-o mitologie greacă alternativă este liantul care face toate aceste elemente să funcționeze. În Hades, intrai în pielea lui Zagreus, fiul lui Hades și aveai ca obiectiv să să scapi din regatul subteran al tatălui tău și să-ți găsești mama, pe Persefona, care trăiește la suprafață, din varii motive pe care le vei descoperi pe parcurs.
În aventura sa, Zagreus a fost ajutat de reprezentanți ai panteonului grec, zeități, titani și alte ființe mitice, astfel că treptat, Zagreus devenea tot mai puternic și reușeai să învingi tot mai ușor dușmanii, cu fiecare run. Formula caracteristică genului roguelite, completată de un stil grafic superb, personaje atractive și o poveste surprinzător de emoționantă, a fost foarte bine primită, atât de critici, cât și de jucători, astfel încât Hades a fost nominalizat de nouă ori la Game Awards în 2020.
Grozave laude, dar ce înseamnă asta pentru sequel? După un an și jumătate în early access, răspunsul este mai nuanțat. Pe de o parte, Hades II este pur și simplu mai mult Hades. Personajele, abilitățile, viteza, stilul, le recunoști imediat din primul joc. Pe de altă parte, Hades II nu este un sequel grăbit sau ușor. Există o cantitate uriașă de conținut nou, dar niciun element adăugat nu este inutil sau de umplutură. Ritmul lui Hades II mi se pare, de asemenea, minuțios calibrat. De fiecare dată când simți că ești încetinit de inamici dificili, ți se oferă ceva nou care te ajută să treci hopul. În plus, Hades II se simte mereu proaspăt, chiar și după zeci de ore de joc.
Dacă în Hades luai rolul lui Zagreus, în acest sequel joci cu sora sa, Melinoë, care are un background semnificativ diferit față de cel al fratelui său. Ea știe că este fiica lui Hades și Persefona, dar își amintește doar frânturi din timpul petrecut în lumea subterană. Din motive care țin de relația toxică a lui Hades cu tătucul său Kronos, așa cum întâlnim în orice familie disfuncțională de zeități grecești, Hades și-a plasat fiica departe, în grija vrăjitoarei Hecate, pentru anumite scopuri și siguranțe.
Kronos, titanul stăpân al timpului, este cheia întregii nenorociri. După cum bine știm din analele mitologiei, Kronos este tatăl lui Hades și are un cont de reglat cu urmașii săi în acest sequel. Împreună cu frații săi, Poseidon și Zeus, Hades l-a învins pe tatăl său și l-a întemnițat în infern. Până acum. Deloc mulțumit cu situația sa, titanul a scăpat din adâncurile Tartarului și a purces să se răzbune pe Hades și familia sa.
Aici intervine rolul principal al lui Melinoë. De mic copil, ea a fost crescută de mentorul ei, vrăjitoarea Hecate, pentru a ține piept furiei lui bunicu’. Asemenea lui Zagreus, ea este ajutată în călătoria sa de zei, care, după fiecare confruntare, îi oferă trei puteri speciale dintre care poți să alegi. Toate aceste puteri divine și mediile în care se desfășoară acțiunea sunt complet noi în comparație cu primul joc, dar anumite asemănări și aspecte sunt evidente.
Mitologia greacă e un sol incredibil de fertil atât pentru mituri romantice, cât și pentru povești tragice. În timp ce multe jocuri și media pun accentul pe partea întunecată a panteonului grec, Hades II adoptă o abordare diferită, mai lejeră. În centrul atenției nu sunt atrocitățile zeilor, ci personalitățile lor. Zeus este un adevărat lider care luptă pentru muritori(lol), în timp ce Hades este un tată grijuliu, dar incompetent.
În același timp, există suficient spațiu pentru umor. Dionysus, zeul vinului, se cufundă în aburii alcoolului în timp ce Muntele Olimp se prăbușește în jurul lui, Narcis este complet îndrăgostit de persoana sa, iar în conversațiile tale cu toți acești zei și antieroi, vezi un spectru larg al emoțiilor umane. Îi cunoști tot mai bine și, uneori, chiar începi să îi înțelegi puțin. Acest lucru se datorează și interpretării vocale excelente, în special în cazul lui Melinoë, interpretată de Judy Alice Lee, care a făcut o treabă excelentă.
Fata este rece, dar determinată, pentru că scopul ei, uciderea lui Kronos, este singura realitate pe care o cunoaște. În același timp, poate fi foarte caldă și amuzantă, și pe alocuri, simpatic de naivă, mai ales când interacționează cu alte personaje. Zeii în special, au un fel de respect reciproc, un fel de snobism tipic de clasă socială privilegiată, care e interesant de ascultat. De asemenea, câțiva zei noi, câteva surprize neașteptate, pe care nu le voi dezvălui, mi-au câștigat imediat simpatia. Pe de altă parte, este impresionant cât de mult dialog vorbit există în joc, astfel încât după zeci de runde, încă mai descoperi conversații noi cu NPC-urile.
Tind să cred că adevărata forță a lui Hades 2 este tocmai stilul artistic, prin estetica sa extraordinară. Odată cu primul Hades, cei de la Supergiant Games și-au demonstrat indubitabil, talentul în crearea propriei viziuni asupra membrilor panteonului grecesc, dar de această dată trebuie să recunosc că s-au depășit pe sine. Designul zeilor/NPC-urilor rămâne constant, însă aceștia sunt redați prin ilustrații superbe.
Acest stil artistic care împletește modelele 3D ale personajelor cu background-uri și sprite-uri desenate de mână creează un aspect distinct care amintește de benzile desenate. Contrastele puternice sar în ochi având în vedere că jocul folosește palete de culori vibrante, inclusiv culori neon, pentru a adăuga profunzime și un stil vizual aparte personajelor și mediilor. Nu e cell shaded tradițional, e ceva mai evoluat, care trebuie musai văzut. În plus, Hades II rulează impecabil din punct de vedere tehnic pe PC. Optimizarea este solidă, iar acțiunea se desfășoară fără întreruperi sau scăderi de cadre. Nu e o veste surprinzătoare, având în vedere cât de bine a fost optimizat primul joc, și poți sta liniștit că nu vei întâlni probleme tehnice și/sau bug-uri nedorite. Din ceea ce am putut să mă documentez, treaba stă la fel și pe Switch 2.
Această experiență fluidă nu e la voia întâmplării, pentru că Hades II se joacă într-un ritm foarte alert. Oricum, fluxul acțiunii necesită o anumită perioadă de acomodare, mai ales dacă faci instinctiv, comparație cu primul Hades. Setul de mișcări al lui Melinoë este mult mai amplu decât cel al fratelui său, dar au fost eliminate anumite aspecte, de pildă double dash, cu care Zagreus făcea slalom printre atacurile inamicilor.
În Hades II există un singur dash, urmat de un sprint. E bine că s-a introdus mecanica de sprint/alergare, pentru că astfel tot poți traversa rapid arenele, dar aceasta trebuie activată prin apăsarea continuă a tastei de eschivă. Acest sprint, folosit tactic, nu doar că îți mărește viteza de deplasare, dar poate avea și efecte ofensive, în funcție de atributele care îi modifică funcționarea, cum ar fi generarea unei tornade la finalul cursei sau o dâră de foc lăsată în urmă care pârjolește inamicul.
Trebuie menționată și abilitatea nouă, Enchant, pe care mulți începători probabil o vor subestima, dar care se dovedește a fi un instrument crucial în anumite situații. E defapt o vrajă ofensivă, care rămâne activă pe sol câteva secunde și, aplică efecte negative și/sau provocă damage inamicilor aflați în perimetrul său. Unele confruntări din Hades 2 sunt destul de haotice (poate chiar majoritatea!) și includ un număr mare de inamici tip carne de tun, care, cu un Enchant tip freezing, de pildă, pot fi eliminați în câteva clipe, simplificând mult o situație, de altfel, dificilă.
Noile arme în număr de șase bucăți, sunt, de asemenea, binevenite, diferențiindu-se clar unele de altele, în așa măsură încât este aproape imposibil ca jucătorii să nu-și găsească printre ele una care să se potrivească propriului stil de joc. Concret, prin noile piese de arsenal întâlnim un Great Axe, un Staff magic care lansează vrăji ofensive și chiar un soi de Exoschelet echipat cu un lansator de rachete. Dacă prezența acestor arme în forma lor standard este deja suficientă pentru a asigura o varietate satisfăcătoare, introducerea variantelor speciale ale acestora aproape că triplează numărul instrumentelor aducătoare de moarte, întrucât fiecare dintre ele modifică nu doar forma, ci și proprietățile armelor, ceea ce schimbă uneori în mod radical modul în care le poți folosi. Dacă pui toate aspectele astea cap la cap, ajungi la concluzia că nicio rundă din Hades II nu seamănă cu alta și că opțiunile de build din acest joc par aproape infinite.
Aproape orice abilitate/atac/armă din joc poate fi îmbunătățită și customizată după bunul plac. Alegerile îți aparțin în totalitate, dar vei avea nevoie de mult timp pentru a descoperi toate posibilitățile. Ceva timp de acomodare necesită și folosirea atacurilor Omega. Deoarece Melinoë este în esență, o vrăjitoare, ea are Magick, un fel de mana care poate amplifica atacurile normale. De exemplu, dacă ții apăsat butonul de atac când folosești Staff-ul, Melinoë creează niște săbii care răsar din pământ. Fiecare armă are propriile atacuri speciale amplificate de tip Magick, care, surpriză-surpriză, pot fi și ele personalizate. Ai de-a face cu o cantitate exhaustivă de opțiuni și customizări, care pot sufoca orice jucător la început, dar cu timpul descoperi adevăratea utilitate a acestora în toiul acțiunii.
În Hades II există de asemenea, un sistem de progres permanent, însă acesta se bazează doar parțial pe cel din prequel. De exemplu, în locul Mirror of Night din Hades, aici avem Arcana Altar și sistemul este destul de simplu: Melinoë deține o colecție de cărți de tarot, fiecare cu bonusurile aferente și cu un cost de activare indicat printr-un număr. Așa că, ideea este să activezi cărțile dorite fără să depășești „bugetul” disponibil, care oricum poate fi crescut treptat pe parcursul jocului.
Progresul permanent mai poate fi influențat și pe bază de Charms, care, oferă îmbunătățiri și secțiuni ce extind baza de operațiuni a lui Melinoë(The Crossroads), sau adaugă elemente suplimentare ce pot apărea în timpul rundelor, cum ar fi Fountain of Renewal, Memento Case, Resource Extractor, Arcana Upgrades, etc. Apropos, la capitolul ăsta avem chiar și un Gardening Plot, o grădină în Crossroads în care poți planta anumite semințe și după un anumit număr de confruntări vei putea culege roadele, care sunt de fapt resurse rare (Nightshade, Siver, Titan Blood, Nectar, etc). Singurul aspect care ar putea nemulțumi unii jucători este cantitatea mare de resurse necesară pentru deblocarea anumitor upgrade-uri, uneori fiind nevoie de mult noroc și de numeroase partide pentru a aduna tot ce este necesar.
În aceeași manieră, Hades II nu este pentru cei fără răbdare: acest sequel este cel puțin de două ori mai lung și mai bogat în conținut decât predecesorul său. După zeci de ore de joc, sequel-ul încă te surprinde cu zone noi, populate de zei noi și abilități noi. Acest conținut suplimentar nu vine tot odată grămadă peste jucător, ci se simte ca un adevărat Corn al abundenței, care tot dă. Și dă. Când crezi că ai văzut totul, Hades II mai scoate din pălărie o altă surpriză. E imens.
Totuși, asta nu înseamnă că Hades II este un joc perfect. Deși este mai ușor ca dificultate, mai ales după ce ai deblocat suficiente upgrade-uri permanente, jocul te lovește la început cu o dificultate *mult* mai ridicată decât cea a predecesorului. Cine nu are tendințe sado-masochiste, poate apela la inventivul God Mode, trăsătură păstrată din prequel, astfel că rundele devin puțin mai ușoare de fiecare dată când mori.
Muzica, stilul, acțiunea, personajele, povestea, voice acting-ul, toate acestea sunt la de zile mari în Hades II. Practic, fiecare aspect al acestui joc este creat cu grijă și devotament și, ca urmare, Hades II nu este doar extraordinar de bun, ci și extrem de complex. Chiar și după zeci de ore de joc, încă descoperi situații noi sau abilități care îmbogățesc acțiunea. De fiecare dată când crezi că ai văzut totul, jocul reușește să te surprindă, și chiar nu pot evidenția asta suficient în cuvinte. Pur și simplu trebuie experimentat. Pot număra pe degetele de la o mână sequel-urile din ultimii 10-15 ani care m-au impresionat, iar Hades II face parte cu vârf și îndesat din această listă elitistă.
Mi-a fost foarte greu să găsesc vreun defect în ultima creație a celor de la Supergiant Games, așa că nu pot decât să felicit studioul și să privesc cu încredere spre viitorul sferei indie. Jocul e must play, fără nici o discuție, indiferent că ești fan înrăit al genului sau doar un simplu curios.
