Citind review-ul lui Vlad despre noul Doom, am decis să scriu și eu câteva rânduri despre mizeria asta de joc. Oh, wow, Remus, ia-o mai încet! Jocul e chiar bun – nu ai nici un drept să faci un joc așa de comptetent ca “mizerie”. Dar ESTE o mizerie! Pentru că, așa cum a spus Vlad, nu e un joc DOOM. E un FPS cu câteva elemente așa de enervante încât eu nici măcar nu voi pirata jocul, nu merită spațiul pe SSD. Îl joc la un amic care a fost atât de fraier încât să dea banii pe așa ceva.
În primul rând, e mai mult QUAKE decât Doom. Design-ul nivelurilor e furat din primul Quake – și încă am coșmaruri cu catedrale gotice din perioada aia. Nu pot să zic că e un furt în cazul acesta, pentru că developer-ul e tot id Software, dar nu pot să mă abțin cât de departe a zburat Doom de formula inițială.
Mai apoi, avem nivelul de dificultate pentru retardați. După ce Doom: Eternal a ridicat nivelul de dificultate la cote alarmante, în special în DLC-ul său, The Ancient Ones, Doom The Dark Ages s-a făcut atât de accesibil, încât parcă văd în fața mea, lăcomia Bethesda de a vinde jocul tuturor oamenilor de pe Terra. Fan-service-ul e reprezentat prin aducerea monștrilor din titlurile trecute – pre 2005. Și ca să rămân la capitolul gameplay, trebuie să vorbim despre ce mă enervează cel mai mult. Icoanele de pe toți pereții. Mai ai tu explorare – din părți! Fiecare perete unde poți să te agăți cu lanțul e marcat. Fiecare secret îl găsești ușor pe hartă. Nu mai poți experimenta absolut nimic. Dacă trebuie să te cațări undeva sau să sari undeva, fii sigur că va fi o icoană mare de 2 metri pătrați care îți va indica să faci acest lucru specific. E insultător.
Și nu în ultimul rând: Cât de mult accent se pune pe poveste. No one cares. Obsesia asta de a-l face pe Doom Slayer să pară un personaj complex e absolut ridicolă. Rip and tear, nu “stay a while and listen”. Cinematicile provoacă o schismă între nivelurile jocului, ceea ce, dacă totuși ai obținut câteva fărâme de adrenalină de-a lungul unui nivel, la începutul următorului, o vei lua de la zero.
PS: Am râs când oamenii spuneau că bătaia cu boss-ul de la sfârșitul jocului e Elden Ring. Corect.
