Mi s-a întâmplat, nu o dată, să fiu întrebat cu ce mă ocup. Răspunsul meu a fost invariabil: „scriu”. La auzul acestui cuvânt oribil, cu iz de înjurătură, unii dintre autorii întrebării schițau mai o grimasă, mai un zâmbet zeflemitor și, în majoritatea cazurilor, replica a fost „da’ câștigi ceva din asta?”, „cât să mă simt câștigat”, venea răspunsul meu cu alură de bumerang. Cred că este clar că pentru foarte multe persoane, scrisul nu este o muncă, la fel cum gânditul nu este o muncă, pentru că de filosofat poate oricine. Pesemne că nobilele ocupații de mai sus reprezintă în ochii unora (de-ar fi puțini!) o distracție ieftină destinată unor pierde-vară, ori o defulare pentru niște indivizi anti-sociali, ori, pur și simplu, ceva ce nu „face sens” în societatea actuală. Cum să… scrii? „Ce fac, măi, ăștia, sicriitorii?”, cum zicea acum mulți ani un iordanian vorbitor de limbă română. Păi, sicriu, ce să facă? Dar de ce să gândești și să scrii despre ce gândești?! Ce rost are? Lasă chestiile slabe, trebuie să muncești cu adevărat, să fii eficient, să fii un om de nădejde pentru societate. Ideal ar fi să te „specializezi” într-un singur domeniu „productiv”, pe care să-l cunoști temeinic. Restul, nu contează. Nici pentru tine, nici pentru alții. Tu trebuie doar să baletezi pe feliuța ta, în cutiuța ta.
Indonezienii de la Mojiken par să fie în sintonie cu această idee și ne anunță (via Gematsu) noul lor proiect, care se numește WORK WORK WORK. Acești mojicieni au mai dezvoltat excelentul joc de aventură narativă A Space for the Unbound, apărut acum exact trei anișori pe toate platformele de joc din Calea Lactee. Noul lor proiect este tot un joc de aventură narativă care te poartă într-un „ciclu suprarealist de muncă, viață și moarte”, în care tu va trebui să găsești indicii și să aduni informații despre Triquetra, o corporație misterioasă pentru care lucrezi și să dezvălui ce hram poartă cea mai productivă companie din lume. Da, sună familiar, pentru că jocul se bazează pe TEST TEST TEST, un prototip lansat în urmă cu doi ani tot de Mojike, în care joci rolul unui angajat aflat într-o buclă temporală. E clar că indonezienii au un molar împotriva muncii dezumanizante.
Rutina ta zilnică? Urmezi cu sfințenie instrucțiunile într-un birou conceput pentru a-ți maximiza productivitatea, bei cafea gratuită, completezi misiuni de câte 15 minute, bei cafea gratuită, excelezi într-o idilică supunere într-un loc în care totul este proiectat pentru a inspira productivitate maximă. Titlul îmbină puzzle-uri, investigații și elemente care alternează între realitate și fantezie, pentru o experiență care își propune să te pună pe gânduri la fel de mult pe cât își propune să te surprindă. Dezvoltatorii vorbesc despre aprofundarea poveștii și despre oferirea unei experiențe „mind-twisting” și care te îndeamnă la reflecție – perfectă pentru fanii narațiunilor care se desfășoară fragmentar. WORK WORK WORK va fi disponibil în curând pe Steam.
