Night In the Woods e unul dintre acele jocuri despre care sigur ai auzit, dar poate că stilul său simplist și ritmul anost te-au împiedicat să îl butonezi sau să îl duci la bun sfârșit. Cel puțin asta a fost experiența mea acum câțiva ani de zile, la primul contact cu jocul. Nu consideram nimic greșit în conceptul jocului, are elemente de platforming, de explorare, de acțiune, dar toate astea sunt presărate cu zgârcenie în formula jocului și parcă mă așteptam la ceva mai mult. Dar nu e. E un joc despre monotonia vieții de adult, despre stresul aferent, și progresul fiecăruia dintre noi. Nu te oprești din crescut în momentul în care ai ajuns adult. Viața are subiecte diferite de examen pentru fiecare dintre noi, și fiecare ajungem la obiectivul propus în ritmul propriu. Cu toții avem bagaje emoționale, dar contează să te ridici de jos de fiecare dată când ești doborât și să fii consecvent. Înțeleg asta acum, și notele fine filosofice ale jocului, când m-am înhămat din nou la acestă aventură pentru review. În banalitatea gameplay-ului, cumva jocul reușește să abordeze subiecte sensibile din viața reală, întâlnite pretutindeni. Și o intrigă…sumbră.
În esență, Night In the Woods este povestea unei pisici antropomorfe în vârstă de 20 de ani pe nume Mae Borowski, care s-a întors în orașul ei natal, Possum Springs, după ce a decis să renunțe la facultate, iar tu petreci cea mai mare parte a jocului explorând orașul per pedes, și intrând în contanct cu vecinii ei, cu părinții ei, și în principal cu prietenii pe care i-a lăsat în urmă când a plecat la școală. În afară de câteva minigames muzicale inspirate din Guitar Hero, jocul este, după cum spuneam, liniștit, prea liniștit chiar, și abundă de dialoguri stufoase și interacțiuni cu personajele. Ah, da, și minigame-ul de tip dungeon crawler pe care îl poți accesa din laptopul lui Mae, e surpinzător de decent, și am petrecut câtva timp hăcuind monstruleți în Demon Tower.
Still waters run deep, spun francezii, și în virtutea acestui fapt, sub suprafața jocului pândesc teme despre teamă existențială, depresie, anxietate, disperare, scopul omului în cosmos și societate și sentimente de neputință. Sub o pojghiță subțire, Night In the Woods este un joc complex care împletește multe fire de-a lungul poveștii sale aparent banală. Este încurajată rejucabilitatea, iar jucătorul este răsplătit pentru multiple playthroughs, care dezvăluie progresiv mai multe detalii despre viețile locuitorilor din Possum Springs, despre Mae și relațiile ei cu aceștia.
Dacă la început, totul pare drăguț și colorat, descoperi curând semne prevestitoare de o atmosferă mai întunecată prin visele febrile pe care Mae le are noapte de noapte, care o epuizează și o copleșesc din ce în ce mai mult pe măsură ce trec zilele, prin sub-plotul cu fantome introdus pe la jumătatea jocului, care oferă o bază ingenioasă pentru investigarea cultului misterios care dirijează orașul din umbre, și chiar și prin coloana muzicală excepțională.
Luând rolul lui Mae, jucătorul, este pus să ia decizii pe tot parcursul jocului, prin simplu dialog, cu rezultate variabile, de la cringe la nasol. Deciziile sunt inevitabile, nu ai o opțiune să sari peste dialoguri, sau să abandonezi „misiuni” așa că nu ai decât să alegi și să mergi până la capăt. De exemplu, pe la începutul jocului, poți alege să mergi la o petrecere în pădure, foc de tabără, whatever. Mae nu cunoaște aproape pe nimeni, prietenii ei socializează cu lumea din jur, iar anxietatea ei socială este amplificată de prezența incomodă a unui fost gagiu din liceu. Nu ai altceva de făcut decât să bei bere în mod repetat pentru a continua povestea, iar pe măsură ce Mae se îmbătă, masca sa socială se dezintegrează, replicile pe care le debitează sunt tot mai nefiltrate, și în cele din urmă fiind tuflă de beată, dă inevitabil la rațe, face tărăboi și petrecerea se sparge din cauza ei.
Cele mai multe decizii le iei în ceea ce privește cercul restrâns de prieteni ai lui Mae. Fiecare are greutăți cu care se confruntă, și descoperi repede că viața nimănui nu-i deloc roz. Concret, poți alege să încerci să repari relația fracturată a lui Mae cu prietena sa din copilărie, Bea, ieșind cu ea de câteva ori. O poți însoți pe Bea într-o vizită de lucru la o bătrânică singură care are boilerul stricat. Mae este o imatură și complet necalificată și va construi tot felul de acareturi ca să repare boilerul, care evident că nu merg, și tot ea este cea care va sparge boilerul cu o bâtă ca să atragă atenția femeii care le-a încuiat din neatenție în beciul casei. Într-o altă ieșire cu Bea, la mall, devine clar că singura modalitate de a avansa povestea este ca Mae să fure ceva. Tu ca jucător poate nu ești de acord, dar nu ai de ales. Dar asta vine cu un subînțeles, ce mama naibii să faci pentru un pic de distracție într-un orășel minier pe jumătate abandonat, mai ales dacă ești un puști de 20 de ani neangajat și nemotivat?
Dacă alegi să petreci timpul și să ieși mai des cu Gregg, celălalt prieten al lui Mae din copilărie, vei descoperi un vulpoi hiperactiv „pure trash”, după cum el însuși se descrie, pus mereu pe infracțiuni și sfidând normele sociale, dar cu o inimă de aur și un temperament jovial și energic. „Doing crimes” este motto-ul acestui drac împielițat, adus la iveală în repetate rânduri în timpul ieșirilor lui Mae cu el. Gregg șterpelește marfă din magazinul la care e casier, sparge neoanele din depozit, intră prin efracție în instituții, și la multe din aceste fărădelegi ești părtaș prin prisma lui Mae, care nu are altceva de făcut. La un moment dat, iubitul lui Gregg, Angus, chiar o acuză pe Mae că este o influență proastă asupra lui Gregg într-o discuție mai aprinsă. Da, avem animale gay în acest joc. Nu mă leg de aspectul ăsta, pentru că aș scuipa prea mult acid.
Abandonul universitar este o temă abordată care mi-a stârnit amintiri neplăcute, fiindcă m-am confruntat cu această situație într-o perioadă tulbure din trecutul meu. În cele din urmă, am realizat că alții ar da orice să aibă diploma și ocupația prestigioasă pe care școala medicală o aduce, și mi-am revenit în fire și mi-am atins obiectivul. Modul în care locuitorii clasei muncitoare răspund la decizia ei de a renunța la școală este foarte familiar; Bea este supărată, deoarece ea nu a avut luxul să meargă la facultate și a trebuit în schimb să preia afacerea familiei, deoarece tatăl ei este incapacitat emoțional de la moartea soției, forțând-o pe Bea să își asume roluri pe care un adolescent nu ar trebui să le aibă. Părinții lui Mae sunt stresați și suprasolicitați din cauza efortului fianciar de a o trimite pe Mae la școală, ea fiind prima din familie care merge la facultate, mama ei având o teamă constantă că va pierde casa în timp ce tatăl ei lucrează ore lungi și stresante în efortul de a-și asigura familia și traiul dintr-un singur venit.
Possum Springs pare cufundat într-o stare generală de deznădejde, și recesiunea economică cu care se confruntă este mult mai evidentă odată ce protagonista s-a întors acasă. Odată cu declinul mineritului, oportunitățile pe piața muncii sunt limitate și se rezumă fie la afaceri de familie, fie la lanțuri comerciale. De pildă, tatăl lui Mae lucrează la Ham Panther, care pare să fie o aluzie la corporațiile bine cunoscute și în ciuda faptului că oferă un program aiurea și salar nesatisfăcător, este o opțiune mai competitivă decât micile afaceri locale care se ofilesc încet în umbra corporațiilor. Dacă Possum Springs a avut odată o prezență sindicală semnificativă ca oraș minier, acum s-a ales praful de această breaslă și aflăm că tatăl lui Mae a trebuit să se adapteze vrând-nevrând acestei situații, cu stresul aferent care l-a determinat să își găsească refugiu în sticla de alcool.
Bea se simte sufocată în situația sa, și, se presupune că este forțată să lucreze cu un hărțuitor sexual pentru că tatăl ei nu își poate permite să-l concedieze, iar Angus, care a avut o copilărie zbuciumată într-un mediu abuziv, lucrează cu disperare alături de Gregg pentru a economisi ultimul bănuț ca să poată să se mute într-o comunitate urbană care să le accepte cuplul gay. În cele din urmă, aflăm că Mae suferă de un sindrom depresiv-anxios, cu depersonalizare și disociere, ceea ce a dus la un incident violent în trecut, când i-a spart capul unui puști cu o bâtă de baseball, iar incapacitatea ei de a se integra într-un colectiv a determinat-o să abandoneze școala.
Atmosfera depresivă care plutește deasupra orășelului, pare să afecteze pe mulți locuitori. De la adolescenții pierde-vară care vorbesc criptic, la adolescenta Lori, obsedată de filme de groază cu o fascinație declarată pentru moarte și crimă, și la poetul de cartier Selmers, hoț și dependent de analgezice, care și-a găsit refugiul în versuri. Casey este un caz aparte, se presupune că ar fi fugit de acasă, și îi găsești posterul prin oraș la categoria dispăruți. Pe măsură ce intriga se desfășoară, vei descoperi adevărata soartă a nefericitului Casey, care e mult mai sumbră decât se credea.
Nu m-am așteptat să găsesc atâta substrat cu fundament în problemele vieții reale, într-un joc cu ambalaj drăgălaș, ca acesta, și atunci când avansezi în evenimente, devine clar că jocul spune povestea lui Possum Springs și a luptei de clasă. Fiecare personaj a ajuns acolo unde se află din cauza traumelor și experiențelor din trecutul lor, care ar fi putut fi evitate în întregime dacă li s-ar fi oferit mai multă stabilitate financiară și oportunități. Peste toate acestea se adaugă un sentiment de lipsă de speranță chiar înainte de a fi introdusă componenta de horror supranatural care, afli mai târziu că bântuie orașul de generații.
Spoilers ahead
Cam pe la jumătatea jocului, începe să se manifeste plotul principal, în momentul în care Mae surprinde în perindările sale prin oraș, siluete misterioase prin umbre, fapt ce o determină să iasă la vânătoare de fantome. Ceea ce descoperă este mult mai macabru, în minele abandonate din Possum Springs se află o societate secretă, un cult care venerează un zeu misterios. Cultul crede că zeul cere sacrificiu uman și, în schimb, acesta oferă protecție și trai decent pentru Possum Springs. În acest scop, cultul răpește oameni ai străzii, hoinari, scursori sociale, cei ce se încadrează în tiparul de cauză pierdută sau nenorocire asupra orașului, și îi aruncă într-un puț minier ca să potolească mânia zeului.
Când Mae, Gregg, Bea și Angus dau peste o întâlnire a cultului, în tunelurile de sub oraș, ei descoperă că unul dintre sacrificiile lor recente a fost vechiul lor prieten, Casey, cel din posterul cu dispăruți. Cultiștii justifică sacrificiul lui Casey, argumentând că acesta a provenit dintr-o familie dependentă de substanțe, într-o sărăcie cruntă, și a recurs la producerea de metamfetamină. În logica lor, cultiștii au făcut o favoare societății, nimeni nu i-ar fi dus dorul unui asemenea om și probabil, locuitorii ar fi ajuns la concluzia că acesta ar fi murit într-o explozie din timpul unei sesiuni de „gătit”.
Când am aflat soarta lui Casey, nu am putut decât să fac o paralelă cu cazul lui Kenny McCormick din South Park. La fel ca și Casey, Kenny provine dintr-o sărăcie abjectă, cu părinți alcoolici, și este singurul care este omorât constant, ceea ce te face să te gândești că societatea nu dă doi bani pe oamenii defavorizați și ar prefera ca aceștia să dispară. Casey avea deja puține opțiuni în viață, nu a fost vina lui că s-a născut în mediul acela, dar fost lipsit de alegerea și posibilitatea de a deveni ceva mai mult în viață de către acest cult, care susține că singura lor opțiune este să sacrifice oameni acestei zeități malefice, ca nu cumva Possum Springs să devină un oraș fantomă. Tulburător este faptul că membrii cultului sunt cetățenii orașului, pot fi vecinii oricui, cunosc pe toată lumea, nu sunt străini infiltrați. Aceștia au rădăcini peste tot, inclusiv în instituțiile de stat, de exemplu în poliție. La început nu e evident, dar ajungi să tragi niște concluzii pe parcurs, cel mai bun exemplu fiind figura de autoritate din Possum Springs, mătușa lui Mae, Molly, un agent de poliție (pe care Mae o disprețuiește în mod deschis și la care se referă ca milițian de mall), care susține că nu cunoaște nimic depre societatea ocultă, dar o îndepărtează pe Mae ori de câte ori se apropie prea mult de adevăr.
Mae și grupul ei de prieteni reușesc să scape din mina odioasă și în goana lor, provoacă o surpare de pământ care înghite cultul în interiorul puțului și se presupune că i-ar fi ucis pe toți, ceea ce va determina procese de conștiință din partea celor implicați. Dar asta nu înseamnă că necazurile orașului s-au terminat; de fapt, munca grea abia începe. Viața nu prea îți lasă momente de respiro, ai un set de cărți în permanență, din care tragi mereu o altă carte, și treaba ta este să o joci cât poți de bine.
În cele din urmă, Night in the Woods este un joc complex în ciuda ambalajului său drăguț și colorat, cu o tematică densă și o filosofie care preocupă umanitatea de mii de ani, iar aceste considerente îl fac greu de condensat într-un singur mesaj, dar există o temă dominantă pe care jocul încearcă în repetate rânduri să o transmită jucătorilor săi, și anume, aceea că inegalitatea și nedreptatea socială este ceva împotriva căruia trebuie luptat. De asemenea, liberul arbitru este un pilon central al jocului și ne sunt amintite consecințele acestuia, sau mai bine spus, limitările liberului arbitru în momentul în care situația socială îți îngrădește sfera de opțiuni pe care să le poți face într-un mod rezonabil și etic.
Adevărata tragedie a lui Night in the Woods este că oferă o experiență prea personală, destinată unui grup țintă, și asta nu îl face accesibil pentru toată lumea. Garantez că jocul nu va rezona cu un puștan tipic rozaliu, care nu a trecut prin vâltorile vieții, și singurul său obiectiv este să alerge după feromonii colegelor. Jocul presupune că dacă îl joci, ai experimentat deja o Mae în viața ta, indiferent dacă ai rămas în acea etapă, sau ai evoluat. Există o mulțime de tragedii în Night in the Woods, de la istoria tragică a orașului ciuntit de recesiune și calamități, la povestea lui Mae și a tulburărilor sale de personalitate disociativă și depresivă și la tragica realitate cu care te confrunți când apropiații, familia și prietenii tăi pleacă din viața ta. Este o radiografie brutal de sinceră a societății și a unui anumit stil de viață cu care mulți dintre noi s-au confruntat, sau poate încă trec prin așa ceva.
Chiar dacă jocul a câștigat BAFTA Games Awards pentru narativ, și pe bună dreptate că merită, acest lucru e insignifiant în cele din urmă, pentru oamenii pentru care a fost croit această experiență, pentru că vrând-nevrând, dacă ai rezonat cu povestea, vei purta acest joc în memorie poate pentru tot restul vieții.
