Treaba e așa. Am crezut că nimic nu poate strica o prietenie solidă… până când am pus mâna pe Paddle Paddle Paddle. Jocul ăsta, deși pare o glumiță la prima vedere, s-a dovedit a fi o combinație letală între cooperare, haos, fizică dubioasă și un foarte bun simulator de “cine țipă primul la cine”.
Nu ai poveste. Nu ai tutorial. Ai doar o barcă și două padele. Fiecare jucător controlează câte una. Dacă ești singur, trebuie să le controlezi pe amândouă, ceea ce e cam așa cum sună: un test de nervi, atenție și degete antrenate în tainele multitaskingului. Norocul meu aici a fost că am avut un coechipier de bază. Da, cred că deja stiți că e vorba de soția mea, P2 sau Luigi, cum o mai alint eu.
Obiectivul? Să ajungi la capătul unui traseu imens, cu jungle, lavă, topoare care zboară și alte minunății care par special gândite ca să-ți distrugă zenul și nu numai. Am stat, de asemenea, de vorbă cu creatorul din spatele acestui joc foarte interesant. Mai jos, dacă aveți răbdare, găsiți mai multe informații despre joc. În caz contrar, puteți trece direct la discuția cu Mateo.
Sincronizare? Mai degrabă sincroniz-o-dramă
Totul funcționează pe o logică simplă, dar extrem de înșelătoare: dai cu padela stângă, te rotești într-o parte; dai cu amândouă, înainte; dacă nu sincronizezi bine… te scufunzi. Sau te învârți în cerc până-ți vine să-ți scoți firul de la controller.
Și de parcă n-ar fi destul, jocul e gândit să frustreze. Adică e literalmente în descriere: “High Frustration™ factor”. Totuși nu e un rage gratuit. E genul de enervare bună, care vine la pachet cu hohote de râs și ochi dați peste cap.
Acum, eu zic să aveți grijă sau măcar un Aspacardin să luați dacă nu stați bine cu inima. O sa fie și multe repetiții, pentru acei indivizi care vor ca totul să progreseze de la primele mișcări. Cumva, acest joc frizează limitele artei. Nervii tăi sunt precum un Picasso sau un Michelangelo, la fel și modul în care te miști în joc. Ce să mai, e un amuzament adesea dus prea la extreme.
Nu arată epocal, dar nu asta contează aici
Grafic, jocul merge pe un stil colorat, desenat, ușor caricatural. Nu e mare scofală, dar nici nu trebuie să fie pentru că utilizează genul de estetică care susține perfect ridicolul situației. Fiecare obstacol e pus acolo cu un zâmbet malițios de parcă jocul te întreabă: „Sigur vrei să încerci din nou? Ai văzut cât de aproape ai fost data trecută… Hehe.”
Muzica și efectele sunt fix ce trebuie: haotice, amuzante, uneori prea calme pentru câtă panică e pe ecran. Ironia perfectă.
Jocul nu cere o rachetă de PC, vă dați seama de ce. Merge și pe un laptop mai modest sau pe calculatorul bunicii, ceea ce e mare lucru în 2025. Ai un procesor relativ decent și o placă integrată? Paddle on, frate! Cerințe? Nesemnificative: Windows 7+, dual-core, 2 GB RAM, Intel HD 4000.
E genul de joc care nu ocupă mult spațiu, dar îți ocupă toată răbdarea și chiar timp, m-aș hazarda să spun. Cu toate acestea, customizarea oferită de titlu este o surpriză plăcută. Fiecare nivel are și el capcanele sale unice. Niciunul nu seamănă cu cel de dinainte sau de după. Jocul bifează 100% la capitolul originalitate.
Cine a avut ideea asta năstrușnică? O discuție exclusivă cu Mateo
Surpriză: e creația unui dezvoltator solo, Mateo, care a pornit ideea în timpul unui jam și a dus-o la nivel de joc complet publicat cu ajutorul celor de la Assemble Entertainment. Genul ăla de nebunie indie care prinde viață și, culmea, funcționează.
Am stat de vorbă cu Mateo și l-am întrebat câateva chestii legate atât de persoana sa cât și de lansarea Paddle Paddle Paddle. Am obținut și ceva informații cu privire la planurile sale viitoare în domeniul jocurilor video, of course. Iată ce am pălăvrăgit:
>>>>> Interviu PCGames.ro cu Mateo, creatorul Paddle Paddle Paddle
PCG: Ne poți oferi o scurtă introducere despre tine?
MATEO: Numele meu este Mateo și sunt un dezvoltator de jocuri solo în vârstă de 22 de ani din Germania. Întotdeauna am iubit jocurile video și am crescut cu titluri precum Pokémon Pearl și The Legend of Zelda: Wind Waker HD. Aceste două jocuri m-au inspirat enorm, iar în primul meu joc, Maki’s Adventure, am vrut să combin aspectele mele preferate din ambele: sunt un mare fan al jocurilor Pokémon vechi, cu grafică pixel art, și am adorat tematica marină și explorarea din Wind Waker HD. Am început să învăț să desenez de mic copil și nu m-am oprit niciodată din a fi creativ. În 2020, când școala s-a închis din cauza lockdown-ului, am petrecut mult timp acasă, iar atunci a început drumul meu în dezvoltarea de jocuri. Am vrut să învăț o abilitate nouă și am dat peste un videoclip al lui Thomas Brush, un YouTuber care vorbea despre dezvoltarea jocurilor. M-a captivat instant și am început să învăț cum să-mi creez propriile jocuri.
PCG: Ce te-a inspirat să creezi mecanica fizică de bază a jocului cu vâsle?
MATEO: Sunt un mare fan al jocurilor precum Only Up, Chained Together și Carry the Glass – sunt super distractive, dar și frustrante și grele. Nu mă puteam opri din jucat și m-am bucurat de fiecare eșec și moment de nervi. Chained Together mi-a arătat că e și mai amuzant să cazi și să eșuezi împreună cu cineva, pentru că împărtășești „durerea” cu altcineva (xD). Vara trecută, în vacanță cu familia în Croația, eu și fratele meu am încercat o hidrobicicletă – a fost mult mai greu decât părea. Nu reușeam să ne coordonăm și era greu să țin pasul cu viteza lui de vâslit. Într-o dimineață de martie, sub duș, mi-am amintit de acea experiență și m-am gândit: „O mecanică de vâslit bazată pe fizică, cu co-op, ar fi perfectă pentru un joc de tip rage.” Am început imediat să lucrez la un prototip și, după doar două ore, am postat progresul pe TikTok și Twitter – videoclipul a prins foarte bine (100k vizualizări), ceea ce mi-a arătat că ideea are potențial mare. Nu aveam un plan clar, dar simțeam că îmbinarea dintre gameplay-ul dificil și frustrant din jocuri precum Chained Together și un sport de echipă precum vâslitul ar putea da un joc cool.
PCG: Cum ai reușit să păstrezi „distracția frustrării” fără ca jocul să devină doar enervant? Cum ai reglat dificultatea și sistemul de checkpoint-uri pentru a menține distracția ridicată și oboseala mentală acceptabilă?
MATEO: Este destul de greu să găsești echilibrul între dificultate și distracție, dar testez jocul constant cu prietenii mei pentru a mă asigura că este în continuare amuzant și nu doar frustrant. Jocul trebuie să fie un rage game – țipetele și nervii sunt parte din experiență – dar în același timp trebuie să fie și distractiv, astfel încât jucătorii să vrea să revină. Sunt foarte mulțumit de cum a evoluat Paddle Paddle Paddle și sunt convins că cei care au apreciat demo-ul vor iubi și versiunea completă. Pe scurt, testez mult și prezint jocul la convenții ca să văd dacă publicul chiar se distrează.
PCG: Ce unelte și motor de joc ai folosit pentru a dezvolta Paddle Paddle Paddle și de ce?
MATEO: Folosesc motorul Unity și sunt foarte mulțumit de această alegere, deoarece motorul fizic al Unity este excelent pentru tipul meu de joc. Am început să lucrez cu Unity în 2020 și nu m-am mai oprit. În opinia mea, este cel mai bun motor și poți crea orice fel de joc dacă ai cunoștințele necesare. Modelele 3D le creez în Blender, iar texturile și sprite-urile în Photoshop. Pentru multiplayer online folosesc Photon Fusion 2. A fost nevoie de mult efort și testare ca să obțin o experiență fluidă în co-op, dar după două luni de muncă, sunt mulțumit de rezultat.
PCG: De ce ai ales să oferi atât co-op local, cât și online?
MATEO: Ca dezvoltator indie, este esențial să ofer cât mai multe opțiuni pentru a crește vizibilitatea jocului pe Steam. În plus, știu cât de greu este să promovezi un joc multiplayer care funcționează doar local – majoritatea preferă să joace online. Remote Play Together a fost ușor de implementat, pentru că necesită doar suport local și o bifă în Steamworks Dashboard. Nu există split screen, ci ecran partajat (jucătorii sunt în aceeași barcă și nu ar avea sens să împarți ecranul). Multiplayerul online a fost de departe cea mai dificilă componentă – la început era groaznic, așa că a trebuit să îmbunătățesc foarte mult sincronizarea mișcărilor.
PCG: Ce planuri ai după lansare? Ai menționat că versiuni mobile și de consolă ar putea urma după succesul de pe PC. Ce platforme vizezi și care sunt prioritățile tale pentru update-uri post-lansare?
MATEO: Lansarea pe PC este prioritatea mea numărul unu acum, iar planurile viitoare depind de succesul lansării pe Steam. Jocul are deja suport complet pentru mobil și rulează perfect pe telefonul meu. O lansare pe iOS și Android este cu siguranță în plan. De asemenea, ar fi fantastic să portez jocul pe console, dar asta rămâne de văzut. Ca update-uri viitoare, vreau să dezvolt un mod co-op pentru 4 jucători (toți patru în aceeași barcă) și un mod 2v2, unde două echipe concurează între ele. Cel mai mare obiectiv al meu este să creez un editor de niveluri în care jucătorii să își poată construi propriile trasee și să le partajeze cu comunitatea.
PCG: Alte gânduri personale pe care ai vrea să le împărtășești cu PCGames.ro?
MATEO: Am multe planuri pentru restul anului. După lansarea Paddle Paddle Paddle pe Steam, primul meu joc Maki’s Adventure (un platformer 2D/3D de acțiune cu rechini) va fi lansat pe toate consolele în august. Iar în octombrie plănuiesc lansarea celui de-al treilea joc comercial al meu, Rogue Jungle – un deckbuilder dungeon crawler cu elemente de survivors-like. Până acum a fost un an incredibil și vreau să devin dezvoltator de jocuri full-time după ce termin facultatea. Dau tot ce pot și mă bucur de fiecare moment. Este visul meu să creez jocuri și sper ca oamenii să se bucure de ele ^^
>>>>> Pentru discuția purtată în engleză verificați AICI.
Lansarea oficială urmează pe 25 iulie 2025, iar prețul, cel mai probabil accesibil și tentant, va face din acest joc, un must have, mai ales daca ai partener sau parteneră cu care să împarți frustrarea. Să vedem lucrurile așa: Dacă tu și cel de lângă tine rezistați acestui joc, frustrărilor aruncate aproape incisiv între voi, atunci precis alt hop în viață, prietenie sau căsătorie, îl treceți cu ușurință.
Mă văd nevoit să mai repet o dată faptul că acest joc este rezultatul muncii depuse de un singur om, iar acesta, raportându-mă la joc, abundă în ceea ce privește imaginația. Da, tehnica sa poate mai trebuie rafinată, dar lucruri de acest gen vin cu timpul. Imaginația este ceva unic ce nu poți dobândi, fie o ai, fie nu. Noroc pe Mateo cât casa, asta e sigur!
Și am ajuns la concluzie…
Paddle Paddle Paddle e o bombă de râs și nervi, un joc care strică prietenii și construiește amintiri. Dacă îți place haosul controlat, provocările ridicole și ești gata să fii trădat de coordonare, atunci e fix ce trebuie.
Eu unul îl recomand din toată inima… chiar dacă încă n-am trecut de zona cu lavă, fac acest lucru punând accent pe capacitatea acestuia de a aduce sincronizării între prieteni, sau în cuplu, o colaborare ce aduce mai curând a o încercare disperată de supraviețuire. Fețele hazlii ale jucătorilor, dar și sunetele nu fac decât să completeze și să încheie acest joc glumeț, original și care ne arată că nu e totul să poți rula pe calcualtor un joc AAA. Vă las cu un scurt sumar al pozitivelor și negativelor dar nu înainte de a vă încuraja să încercați măcar demo-ul acestui joc. După cum am zis și mai sus, PADDLE ON!
[NOTĂ FINALĂ: 8/10
Barcă mică, nervii mari, oare suntem cocalari?
+ Distractiv, provoacă prietenii, ideal pentru streaming & memă;
+ Preț redus, accesibil oricui (și pe Steam Deck).
– Frustrant pe bune, dar e chiar pe ideea developerului;
– Grafică modestă, dar perfectă pentru vibe-ul haios.