PlateUp! – Review

Oferta all inclusive de anul acesta este aici.

by Tudor Sprînceană

Cred că e corect să începem prezentul review prin a vă mărturisi că sunt adesea catalogat drept fomistul șef. Este o titulatură pe care o port cu mândrie, chiar dacă ea implică de multe ori trigliceride în exces, colesterol dat peste cap și alte din astea. În aplombul meu culinar, m-am gândit că e cazul să spunem lucrurilor pe nume și să aduc în fața voastră spre analiză un joc indie care poate trece nevăzut în categoria co-op de jocuri.

Totul pornește în depozit, cu logisitica treburilor.

PlateUp! Este în linii mari un joc co-op, roguelike cu tematică culinară. Se aseamănă cu jocuri precum Overcooked! sau mai puțin cunoscutul Shakes on a Plane. Diferența stă în faptul că mâncarea pe care o faci și atmosfera din joc este mult mai apropiată de realitate, fiind simulate layouts de restaurante cu mai multe camere și diverse utilități pe care tu, ca jucător, trebuie să le poziționezi strategic pentru a te avantaja.

 

Ce facem în acest joc?

După cum vă explicam și puțin mai sus, jocul se dorește un co-op culinary game care vă va solicita la maxim. La începutul fiecărui nivel, îți este permis să aranjezi, adaugi sau îmbunătățești obiectele din restaurantul pe care l-ai selectat la începutul sesiunii de joc. Fiecare astfel de sesiune permite jucătorului să-și modifice personajul, să aleagă ce model de mâncare va prepara și implicit să exerseze pașii necesari pentru gătirea preparatelor.

Cu fițe sau fără, aceasta-i întrebarea.

Eu unul am ales să colaborez cu soția mea cu care am pregătit pizza, curcan, cafea și pește. Dacă aș reuși să fiu la fel de util în bucătăria reală precum în jocul ăsta, atunci chiar că m-aș situa pe culmile culinăritului, dar nu e cazul. -_-

Pregătirea preparatelor nu ar avea vreo semnificație fără clienți care să te supună unei presiuni constante. Dincolo de aceste aspecte, pe măsură ce avansezi, lucrurile se îngreunează. Jocul îți solicită servirea unui side dish, de exemplu, sau preluarea mai multor clienți, toate acestea suprasolicitând echipa alături de care ai pornit în această misiune sfântă a mâncării.

Când mai schimbăm și noi tapetul ăsta?

Alte aspecte amuzante, dar necesare, includ curățarea vaselor și restaurantului în sine, redenumirea localului și dusul gunoiului când acesta se umple. Per total, PlateUp! este un chore simulator, but a good one pentru cei cu ușoare urme de OCD, like myself.

 

Un joc bun pentru a-ți testa relațiile

Fie că este vorba despre căsătorie, prietenie, frăție sau mai știu eu ce, cred cu sinceritate că un astfel de joc poate pune la încercare stabilitatea unei relații. Nu cred sub nicio formă că experiența, indiferent dacă bună sau rea, trebuie să reprezinte un element definitoriu, însă poate ajuta la înțelegerea punctelor forte și a celor slabe într-o colaborare de acest gen.

Mai servim și noi altceva, înafară de mici și bere?

Ideea e simplă aici, lucrul în echipă, mai ales în aceste circumstanțe presupune o delegare a atribuțiilor, astfel că dacă eu făceam pizza, soția mea o servea la mese, iar pentru noi acest lucru merge cel mai bine. Pentru alții o abordare de tipul fiecare își produce și servește preparatul realizat unei zone asumate, poate să fie cheia succesului. Cert este că PlateUp! nu este singurul joc cu aceste atribute, ci orice joc co-op aduce în discuție aceleași aspecte ale colaborării, hence the acronym.

 

Tehnicalități, as always

La capitolul cerințe de sistem, vă pot spune că am fost surprins de niște specificații destul de mărișoare pentru un astfel de joc. Pentru a rula jocul la maxim, vă trebuie un I5 quad core, 16GB RAM și un GTX 960. Orice echivalent al concurenței este compatibil, as well. Deși grafica nu este una intensă, nu pot spune că îmi displace. Este un stil cartoonish, dar destul de polished, care la detalii maxime iese în evidență prin culorile vibrante și detaliile foarte clare ale spectrului vizual din acest joc.

Unul servește, altul spală vase – Muncă de echipă!

Cerințele minime, totuși, menționează inclusiv plăci video precum Intel HD 530 ca fiind compatibile. Nivelul de detaliu, în mod evident, nu va rămâne același, însă PlateUp! este un joc ce pune în mod evident accent pe acțiune, colaborare și nu neaparat pe aspectul fizic sau vizual al mediului simulat.

 

Gata de consumat în doar câteva minute

PlateUp! este un exponent al unui tip de joc axat pe dezvoltarea relațiilor de colaborare. Acest lucru este o certitudine. Nu știu dacă elementele culinare asumate adaugă un plus de valoare, dar sunt sigur că fiecare dintre noi apreciază mai mult sau mai puțin mâncarea, fiind un element comun între fiecare exponent al speciei umane.

La finalul zilei, totul se rezumă la bănuții din buzunar.

Așadar, dacă aveți la dispoziție 2GB liberi de spațiu de stocare, preferabil pe un SSD, puteți începe preparatul de produse mai rapid decât decongelarea unui piept de pui la cuptorul cu microunde. Rețineți, totuși, că jocul acesta nu trebuie lăsat să stimuleze prea mult competitivitatea, pentru a nu degenera all the fun în certuri sau alte conflicte. Poate sună dramatic, dar cunosc oameni care nu și-au mai vorbit după o astfel de încercare, iar jocurile, după mine, sunt făcute să bring people together, nu opusul. Spor la gătit în acest joc!

Related Posts

Leave a Comment