Ceea ce urmează ar fi putut fi un copy-paste ad literam preluat din review-ul lui Rage, scris tot de subsemnatul. Aș fi putut spune că Rage 2 este predecesorul său în niște haine mai colorate, cu neon lights roz și mov, și cu bandiți cu tunsori mohawk albastre. Și n-aș fi greșit deloc. Probabil că ai jucat ambele iterații și știi la ce mă refer. Un gard frumos vopsit și îngrijit dă bine, dar nu poate să ascundă buruienile și boscheții din spatele acestuia, care n-au fost smulse de ani de zile. Cam asta e și Rage 2, un sequel venit de nicăieri, dintr-o serie care se îndreaptă spre nicăieri… de-a dreptul trist și inexplicabil, cu atât mai mult cu cât are în spate un producător cu o lungă tradiție de succes în acest domeniu.
Prin anii 90, erau foarte la modă scenariile de film doomsday și am avut parte de o grămadă de filme (în special Armageddon și Deep Impact) pe tema asteroizilor care urmau să se izbească de Pământ și să ne transforme pe toți în combustibil fosil pentru roboți sau o altă civilizație avansată. Shooterul Rage din ograda celor de la id Software a preluat această idee și a explorat scenariul în care un asteroid chiar a lovit planeta și, practic, a pus capăt civilizației umane așa cum o cunoaștem, cu excepția unui număr mic de supraviețuitori și a membrilor unui proiect secret, adăpostiți în subterane, într-o comă indusă criogenic.
Aproximativ un secol mai târziu, în urma unei defecțiuni, „arca” ta se activează și te trezește din lunga hibernare, dezlănțuind asupra lumii un tip confuz cu o mahmureală de zile mari, care nu are altceva mai bun de făcut decât să urmeze un plot liniar care îl duce în conflict cu facțiunea autoritară a acestei noi lumi, cunoscută sub numele de Authority, care vrea să cucerească lumea din cauza megalomaniei standard a debilului care conduce această grupare. Jocul a fost distractiv, dar scurt și fără substanță, și cred că vorbesc în numele multora când spun că un sequel nu era ceva la care s-ar fi așteptat, dar iată că am primit unul în 2019. Dezvoltat de tătucul id Software în parteneriat cu Avalanche și publicat de Bethesda pe PC, PlayStation 4 și Xbox One, Rage 2 este continuarea acestui scenariu post-apocaliptic, care își desfășoară acțiunea la vreo treizeci de ani după evenimentele precedentului. Dacă, pe hârtie, Rage 2 urma să fie shooterul distractiv și plin de acțiune într-un decor open world, care să spele păcatele predecesorului, în realitate, nu am primit altceva decât un alt pustiu post-apocaliptic anost, plin de monotonie și de potențial irosit.
Un scenariu captivant poate fi, și este adesea un punct foarte în orice joc video, chiar și într-un joc FPS, iar o intrigă bine scrisă poate face diferența între o lume care pare vie și una care e doar o găoace goală a ceea putea să fie. Din păcate, povestea lui Rage 2 lasă mult de dorit și dacă ești în căutarea unei povești memorabile, nu ai ajuns în locul potrivit. Rage 2 este echivalentul unui blockbuster, plin de acțiune dar și de dialoguri proaste, ritm ciudat și o afinitate pentru violență și explozii în detrimentul narațiunii. Totuși, acest schelet de scenariu este în regulă, atâta timp cât nu te aștepți la o perspectivă elaborată care să descrie structurile sociale și modul în care acestea se schimbă și se adaptează după o mare catastrofă.
După cum spuneam, acțiunea lui Rage 2 se petrece la circa 30 de ani după evenimentele din primul joc, într-o versiune mult mai luxuriantă a Wasteland-ului. Generalul Cross și a sa Authority s-au întors și i-au atacat mișelește pe Vineland Rangers, un grup de soldați de elită care protejează Wasteland-ul. În timpul atacului, majoritatea Rangerilor sunt eliminați, inclusiv liderul facțiunii și mama adoptivă a personajului tău, Erwina Prowley. Imediat după această expoziție, intri în rolul lui Walker, care poate fi bărbat sau femeie, ultimul/a Ranger și ultima speranță a cetățenilor liberi de a-i scăpa de o soartă teribilă în care Generalul Cross subjugă ce a mai rămas din bastioanele civilizației. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să te întâlnești cu trei dintre foștii parteneri ai lui Prowley, Dr. Kvasir, Loosum Hagar și John Marshall, pentru a începe lucrul la Project Dagger.
Toate astea ți se prezintă în aproximativ prima oră din Rage 2 și este într-o primă instanță, fără îndoială, o cantitate copleșitoare de informații, mai ales în ceea ce privește gameplay-ul. Jocul îți oferă din start tot ce ai nevoie pentru a deveni super-soldatul care ești portretizat, și nu știu ce să cred despre treaba asta. E exact ca-n primul Rage, e prea dintr-o dată. În primele cinci minute de joc deja ai acces la armura de ranger, abilitățile aferente și pușca de asalt. Pe bune, iar?!
Oricât l-aș suci și l-aș învârti, RAGE 2, arată, se simte și se joacă similar cu Mad Max al celor de la Avalanche. Nu este deloc surprinzător, având în vedere că Avalanche a folosit aceeași abordare cu jocurile sale open world încă de la primul Just Cause. Cu toate acestea, nu poți să nu simți că designul de open world într-un joc marca Avalanche a scăzut de atunci. Aidoma, lumea din RAGE 2 pare fadă, neinspirată și generică. Nu există personalitate în pustiurile întinse din cauza lipsei de world building și a istoricului din spatele locațiilor individuale. S-ar putea să nu pară o problemă atât de mare la început, dar pe termen lung, lumea pare doar că este acolo doar pentru a susține gameplay-ul și de a-i prelungi durata.
Asemenea unui joc open world tipic, lumea lui Rage 2 este plină de sarcini și liste de făcut, cum ar fi curățarea diverselor așezări populate de bandiți, vânătoarea de recompese, curse, căutare de loot ascuns și a diverselor power-ups prin vechile Arks, arme etc. Nu aș spune că jocul este plictisitor și fad doar pentru că lumea deschisă aparține „formulei încercate și uzate”, pentru că există cu siguranță ceva distracție și aici. Mai ales pentru cei care sunt fani ai jocurilor anterioare Avalanche sau ai seriei Far Cry. Doar că longevitatea factorului distracție este stopată după un scurt timp de cât de generic și grăbit pare totul. Ai văzut cinci locații, le-ai văzut pe toate. Pot să apreciez efortul producătorilor de a introduce noi lucruri de făcut în joc, dar problemele care au parazitat originalul, încă sunt prezente și nu au fost adresate, ci pare că au fost măturate sub preș în speranța că jucătorul nu își va aduce aminte de ele.
Cel mai bun lucru care se evidențiază în Rage 2 este arsenalul și mecanicile sale precise, care, împreună cu abilitățile date de Nanotrites, reprezintă o combinație excelentă. Există un motiv simplu pentru care am folosit în principal shotgun-ul; este pur și simplu eficient în majoritatea situațiilor. Alături de super shotgun-ul din DOOM 2 și gnasher din Gears of War, versiunea prezentată aici a devenit shotgun-ul meu preferată din jocuri (asta până la super shotgun-ul lui DOOM Eternal). Acest lucru se datorează în mare parte celor două moduri de foc: când tragi fără să țintești, se comportă ca un shotgun standard. Când țintești prin cătare, aceasta trage un proiectil care propulsează inamicii în aer sau le explodează satisfăcător căpățânile dacă reușești un headshot. A fost atât de eficientă încât nu am avut niciodată un motiv întemeiat să trec la altceva, doar în situațiile în care ținta era mai departe, caz în care, treceam la pușca de asalt, care nu este diferită mecanic de nicio altă pușcă de asalt din alte jocuri, dar totuși s-a simțit solidă.
Majoritatea armelor au un mod secundar de foc, dar multora dintre acestea le lipsește o utilitate reală, mai ales că shotgun-ul este atât de versatil. De exemplu, modul secundar al lansatorului de rachete poate fixa două ținte și trage o salvă de rachete în direcția lor simultan. În teorie, acest lucru ar putea elimina un grup mare de inamici dacă ar sta grupați împreună. În practică, deoarece combat-ul este atât de rapid, similar cu DOOM 2016, fixarea inamicilor durează cateva secunde, timp în care stai locului și riști să fii asaltat din toate părțile, așa că nu merită efortul.
Asta nu înseamnă că arsenalul nu e distractiv de experimentat cu el. Dimpotrivă. Pe lângă cele menționate anterior, una dintre armele mai „neconvenționale” pe care ți le poți însuși este revolverul Firestorm, un revolver care plantează cartușe explozive în fizicul inamicilor. Apoi, cu o pocnitură din degete, care se face prin apăsarea butonului dreapta al mouse-ului, cartușele explodează. Știu sigur că am mai văzut printr-un alt joc un revolver similar, dar nu mă duce memoria să-mi amintesc. Având în vedere că vorbim despre un joc id Software, e evident că BFG își face prezența, deși e mai nerfed decât în celelalte titluri.
Abilitățile date de Nanotrites sunt ceva mai echilibrate în ceea ce le privește utilitatea. Am folosit cu precădere abilitățile dash, shatter și overdrive, și nu pot să spun că am simțit o necesitate imperioasă de a folosi slam și vortex. Sunt acolo și sunt disponibile, așa că le poți jongla după bunul plac și stilul tău de joc. De departe, cea mai convenabilă și utilizată abilitate este overdrive, care îți vindecă personajul și îi crește considerabil damage-ul.
În ciuda unui gunplay solid, Rage 2 este împotmolit de designul neinspirat al misiunilor, rămas neremediat din 2011. Kvasir, Hagar și Marshall reprezintă fiecare un anumit tip de misiune indicată printr-un logo colorat pe hartă. Prin îndeplinirea acestei misiuni, sau „proiect”, cum sunt numite, vei avansa story-ul personajului respectiv. Odată ce ai atins nivelul cinci, vei face una dintre puținele story missions pe care Rage 2 le oferă pentru a debloca „cheile” necesare pentru executarea Project Dagger.
Design-ul open ended al acestor „proiecte” nu sună rău în teorie, dacă nu ar fi atât de repetitiv în practică. Aproape fiecare misiune, evident cu excepția curselor, se reduce la formula: conduc până în zona respectivă și elimin valuri de inamici. Apoi repet altundeva. Nu există nici o poveste atașată. Nu există nimic care să te atragă cu adevărat. Pur și simplu intri într-o zonă și elimini amenințarea. Totul pare banal și redundant și formula se învechește rapid; să joci aceeași misiune timp de zece ore încontinuu nu este tocmai captivant pe cursă lungă.
Misiunile secundare se rezumă la simpla curățare a așezărilor populate de bandiți, la curățarea de pit stops (care sunt practic niște așezări de bandiți, dar cu rezervoare de combustibil pe care trebuie să le distrugi) și la curățarea bârlogurilor mutanților. Nu există o poveste reală în spatele tuturor acestor lucruri, deși multe dintre NPC-uri încearcă să te sensibilizeze cu povești triste care urmează același tipar: cutare a fost martor la o ceată de bandiți sau mutanți care au ucis toți cetățenii care se aflau în zona respectivă atunci când aceasta a fost preluată. Nimic din Rage 2 nu oferă vreun stimulent real pentru ca jucătorilor să le pese de NPC-urile lumii sau de ceea ce se întâmplă cu ei, în afară de faptul că undeva, careva, a spus că ar trebui să îți pese.
Ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, acele zece-doisprezece ore culminează cu un final previzibil și executat îngrozitor. E ca și cum nu s-ar fi învățat nimic din primul Rage, care are unul dintre cele mai slabe finaluri dintr-un joc video din toate timpurile. De data aceasta, poți să te întorci înapoi în lume ca să poți obține acel nivel de completare de 100%, dar nu prea văd de ce ai vrea asta.
Nu există nicio îndoială că Rage 2 a avut potențialul de a fi un joc superb. Amplasat într-o serie de biomuri contrastante, aceste „wastelands” explorabile au fost un concept interesant. Din păcate, ceea ce este prezentat ca o lume post-postapocaliptică frumoasă vizual, devine rapid plictisitoare, pe măsură ce pur și simplu conduci dintr-un punct în altul, eliminând bandiți și mutanți. Nu există suficientă poveste în lume pentru a o face interesantă, prin urmare potențialul acesteia este irosit din cauza lipsei de investiție în poveste.
Rage 2 s-a debarasat de id tech și, folosește în schimb, motorul grafic APEX creat de Avalanche care suferă de aceleași probleme întâlnite în Just Cause 4 și Generation Zero. În mare parte, grafica este bună, chiar și pentru standarde actuale, culorile sunt vibrante (pentru un joc cu tematică post-apocaliptică, cel puțin), iar efectele de particule arată impresionant. Animațiile sunt de asemenea, foarte bine realizate și nu pot să nu remarc cum reacționează inamicii când îi împuști și felul în care bucățile de armură cad de pe ei pe măsură ce le provoci damage.
Însă, anti-aliasing-ul este cam încețoșat, există pop-in pentru anumite obiecte și texturi și uneori umbrele nu sunt redate corect. Unele texturi arată de parcă sunt venite din era PS3 și, în general, motorul APEX încă gestionează destul de prost efectul de depth of field. Motion blur este prea puternic și nu de puține ori mi-a provocat vertij, așa că l-am dezactivat. Era bine dacă aveam și o opțiune de dezactivare a orgiei de roz intens care apare pe ecran la activarea abilității overdrive, dar ghinion. Dacă ești genul de persoană care joacă pe întuneric, cacofonia asta de culori țipătoare îți garantează o migrenă ca la carte.
Țin să menționez că aș fi vrut să-mi placă Rage 2 și, o bună parte din timpul petrecut în joc, mi-a și plăcut, având în vedere că partea de gunplay și combat este atât de bine făcută. Este exact la ceea ce te-ai aștepta de la un joc care include meșteșugul celor de la id Software și rivalizează cu ușurință cu acțiunea brutală a noilor jocuri DOOM. Din păcate, cel mai plăcut aspect al jocului și singurul său avantaj, este îngropat sub o tonă de mizerie. Lumea este plictisitoare și monotonă, suferind de exact aceleași probleme pe care le avea primul Rage când a fost lansat în 2011. În mod similar, plotul este fumat, generic și seamănă mai mult cu genul de poveste pe care o găsești într-un joc de acțiune liniar, nu într-un titlu open world masiv. Ceva pur și simplu nu se leagă din punctul ăsta de vedere și e păcat că producătorii nu au alocat mai mult timp să creeze un wasteland credibil care să captiveze jucătorii.
În cele din urmă, Rage 2 este un FPS competent pe partea de gunplay și combat, dar este limitat de designul de open world regurgitat și de o poveste care ajunge cumva să fie chiar mai ușor de uitat decât cea a primului. La data lansării, am intrat cu un entuziasm precaut în acest titlu, în speranța remedierii problemelor predecesorului, dar am ajuns la concluzia că Rage 2 nu-și justifică scoaterea de la naftalină, așa că trebuie să-i întreb pe cei de la Bethesda, oare de ce s-au mai deranjat? Poate că e mai bine ca unele lucruri să fie lăsate în trecut. Nu cred că vom mai vedea un alt titlu în această nebuloasă de franciză, și poate e mai bine așa. Sfatul meu e să rămâi cu DOOM(nezeu).
