În 2023, am petrecut o seară de neuitat cu niște amici, alături de care mi-am ostoit setea de cultură cu spicuiri din literatura orientală și câteva guri de vin occidental. Bunul Bachus mai știe câte or fi fost. Oricum, combinația a fost perfectă. Nu o să insist pe conținutul discuțiilor, pentru că nici voi nu sunteți interesați și nici eu nu vreau să dau din casă. Într-un final, amicii părăsesc simpozionul și, ce gând îmi trimite dracul ăla de Vritra? „Ia intră pe Netflix, că ți-ar pica bine o comedie ușurică după ce ai suferit atâtea entorse la creier”.
Zis și făcut, intru pe platformă unde dau nas în nas cu Ramon, o comedie românească adăugată chiar atunci spre vizionare. Bun, zic, hai să vad dacă reușesc să „mă râd”, pentru că de comediile românești apărute în ultimii 30 ani am fugit ca dracul de tămâie. Nu începe bine filmul că văd distribuția: Pro Tv peste tot! Până și însăși Esca își face apariția în rolul care a consacrat-o, adică de prezentatoare de știri. Cum altfel? La vederea monstruoasei diversități, mă rog lui Shiva să-mi dea măcar niște dialoguri simpatice, dacă nu presărate cu niscaiva umor. De unde?! Bad karma. Dacă tabloul de incipit suna și arăta promițător, cu un viticultor simpatic și dolofan (Pavel Bartoș), cam simplex la gândire, dar cu suflet bun, ei bine, omul este înconjurat rapid de niște amici care te aduc pe culmile disperării prin dialogurile forțate, cu pauze lungi, care cerșesc parcă zâmbete cu coada ochiului. Muzica, în stilul blockbusterelor anilor 90, încearcă să salveze disperat aparențele. Ei, îmi zic, hai că e doar începutul. Aș, filmul continuă în același ton! Situațiile de un comic stanșibranesc se înlănțuie cu aparițiile cu încetinitorul ale unor „vedete” cu iz provincial. Intrarea lui Smiley în cadru te lasă gloomy, sosirea lui Ramon la bulivar pare neterminată (scena putea deveni printre cele mai amuzante din film), iar urmarea… vai ș-amar!
Aceleași dialoguri terne (mai bine le tăvăleau prin pesmetul ChatGPT), prestația actorilor cel mult ca un joc de glezne în așteptarea rolului lansării în carieră, situații cu goluri serioase din care deduci ulterior că s-a întâmplat ce s-a petrecut (sau te pomenești că o fi fost „scurtat” filmul gândind liber, în buna tradiție Pro Tv), per total, o lipsă cruntă de atenție minimă la detalii, totul culminând cu „capitala complet blocată” de cele două echipaje de poliție care se îndărătniceau să apară în cadru + vreo doi polițiști aflați în exercițiul funcțiunii. Finalul filmului? O picătură dă Die Hard de Dâmbovița în viața ta de cinefil. Curat vertij, mon cher!
Finalul m-a adus într-o stare deplorabilă, în care, contrar orientării peliculei (nu auzi deloc înjurături) eram pe punctul să slobozesc cu accent de curat țărănoi bihorean câteva dintre cuvintele grele pe care le-am auzit de-a lungul vieții, plus vreo două-trei în atât de prietenoasa limbă maghiară. Pe scurt și ca să las măcar o impresie de om cult, voi scrâșni doar latinescul „stercus bovis”, și cu asta consider că le-am zis-o! Imediat ce s-a încheiat (cu) bine filmul, m-am prelins pe IMDB să văd ce notă are. Bine, primul gând a fost să văd dacă e menționat acolo. De data asta, însuși Brahma râdea de mine: 7,1/10. În treacăt fie spus, acum, la peste doi ani de la lansare, nota este ceva mai mică – 6,8/10! Nu vreau să strivesc corola de minuni a celei de-a șaptea arte, dar ori eu mi-am pierdut complet simțul umorului post-Covid, ori cei care au votat acolo sau care au scris cronici la filmul ăsta au juisat cu happy end fericit pe Insula Iubirii în Vara Ispitelor.
în fine, timpul a trecut, am vizionat comedii gârlă – majoritatea mediocre – și inevitabilul s-a pogorât: la începutul acestui an am străbătut cu dificultate pietonala orădeană pentru că… o, zei!, se filma Ramon 2! Sau Crăciun cu Ramon. Sau cum i-o spune pe poster, motiv pentru care am ales să vă împărtășesc aceste panseuri. În privința regizorului celor două filme, Jesus del Cerro, spaniolul pare să fi devenit un adevărat Uwe Boll al cinematografiei românești. Între capodoperele lui aș aminti Ho ho ho 1 și, desigur 2, Miami Bici 1 și, inevitabil, 2 sau Mamaia, care, spre ușurarea cinefililor, nu a avut parte de continuare. Nu-mi face nici cea mai mică plăcere să-l vorbesc de nefăcute pe Pavel Bartoș. Recunosc că omul îmi este simpatic: „ciucan”, plăcut, jovial, amuzant… dar nu Ramon! Și, din păcate, nici defilarea de vedete TV sau influenceri care nu au nimic a face cu actoria nu ajută filmul, întregul sugerându-ți mai degrabă o întrebare existențială: ¿oare nu era mai potrivit titlul Cabrón? Dacă e de văzut Crăciun cu Ramon? Nu cred. Poate dacă vrei să vezi cum s-a schimbat Oradea de la Pistruiatul încoace.
