Randy Pitchford a stat de vorbă recent cu colegii noștri de la The Gamer, care l-au chestionat cu privire la mai multe lucruri, inclusiv despre situația de la Gearbox, renunțarea la autonomia studioului, trecerea în mâinile celor de la Take-Two și dezvoltarea lui Bordelands 4. Ajuns în momentul oportun, Randy amintește de Kairos și începe să o dea în metafizică, ca să ne arate că nu degeaba folosește în joc conceptul (καιρός) din greaca veche: „Dacă ești timekeeper, [este] vorba despre haos versus siguranță și securitate. Dacă ești un luptător pentru libertate în lumea lui Kairos, este vorba despre libertate versus fascism. Și ceea ce este interesant este că acestea [sunt] teme pe care le simțim ca și companie, pe care le simțim cu toții ca talent și de aceea ne punem pe noi înșine în joc.”
Prinzând curaj, redactorul îl întreabă pe Randy ce crede despre mișcarea Stop Killing Games, iar răspunsul CEO-ului Gearbox nu s-a lăsat așteptat.
Hopa, o clipă. Știți ce este „Stop Killing Games”? Primul paragraf de pe site-ul oficial disponibil în toate limbile europene, inclusiv în Esperanto (limbă extrem de răspândită pe mapamond, de altfel), ne spune că aceasta este „o mișcare a consumatorilor care a început pentru a contesta legalitatea distrugerii de către editori a jocurilor video pe care le-au vândut clienților. Un număr tot mai mare de jocuri video sunt vândute efectiv ca bunuri, fără nicio dată de expirare specificată, dar sunt concepute pentru a deveni complet injucabile de îndată ce suportul din partea editorului se termină. Această practică este o formă de obsolescență planificată și nu este doar defavorabilă clienților, ci face ca păstrarea să fie efectiv imposibilă. Mai mult, legalitatea acestei practici nu este examinată în multe țări.” Inițiativa a luat naștere în 2024 în apărarea conservării jocurilor online după închiderea serverelor. Petiția europeană a avut parte de peste 1,4 milioane de semnături, intrând chiar în atenția unor oameni politici.
În stilul propriu, Randy a răspuns pe cât de serios pe atât de metafizic spunând că dispariția serverelor de jocuri online devine o oglindă a propriei noastre mortalități. Mamă… El a recunoscut că „a admirat activismul” din spatele campaniei, subliniind totodată contradicția inerentă a titlurilor concepute ca „servicii live”: „Am pierdut jocuri și este o experiență emoționantă, așa că admir activismul. Este o problemă ciudată și dificilă, totuși, pentru că eu cred că, în același timp, dacă vom avea jocuri care sunt servicii live sincere, pare reciproc exclusiv să avem ceva care va fi o ființă vie și căreia nu i se poate permite să moară. Nu știu cum să evit asta.”
Apoi, fidel până-n măduvă reputației sale de orator care bate câmpii cu grație, Pitchford extinde subiectul. Pierderea unui joc ar fi, potrivit lui, o metaforă pentru propria noastră finitudine. După care, fără să-i tremure sprânceana, trece direct la moartea universului: această perspectivă a entropiei totale unde totul va dispărea, inclusiv ultima stea.
„Cred că e un fel de metaforă pentru viață. Urăsc ideea că într-o zi oamenii la care țin nu vor mai fi aici și într-o zi nici eu nu voi mai fi aici. Urăsc asta la nebunie. Aș vrea să pot rămâne aici pentru totdeauna, pentru că nu vreau să-mi lipsească nimic și urăsc ideea că cineva mi-ar putea simți lipsa, dar e ceva ce trebuie să accept și cu care să mă confrunt. Dar îmi place lupta noastră împotriva acestui lucru și cred că de aceea trăim astăzi mai mult decât acum 100 de ani. Și cred că, dacă vom continua această luptă, poate mâine am putea trăi și mai mult, iar jocurile noastre ar putea trăi și mai mult. Așadar, apreciez foarte mult activismul și cred că vine din aceeași inimă pe care o am și eu, o inimă care iubește experiențele valoroase și vrea doar să se asigure că acestea vor fi acolo pentru totdeauna. Adevărul este că va exista un moment, peste miliarde și miliarde de ani, când universul va experimenta moartea termică, când totul se va fi descompus până la o stare de entropie maximă și, literalmente, nu va mai rămâne nimic. ”
De aici până la concluzia că închiderea unui server multiplayer este un fel de repetiție generală pentru sfârșitul timpurilor este un pas mic, făcut cu aplombul unui om care este conștient că inițial i s-a pus o întrebare despre conservarea jocurilor video. Și iată că a sosit ocazia perfectă pentru Pitchford să-și amintească de soarta tragică a lui Battleborn, un joc free-to-play care și-a închis porțile în 2021: „Battleborn este despre ultima stea care va exista înainte de acel moment, pentru că toate stelele din univers vor dispărea. Și este atât de deprimant să te gândești la faptul că totul se va sfârși. Nu doar noi, ci literalmente totul, și într-un fel urăsc asta, și urăsc faptul că trebuie să trăim într-un univers care va fi distrus. Și îmi place faptul că urăsc asta, pentru că mă face să vreau să lupt împotriva acestui lucru.”
Acum, nu înțeleg de ce mă trimit toate panseurile ăstea cu gândul la Hegel, că doar nu a fost un existențialist. Poate din idealism… nu știu. Ia stai, Paul… Tavi… Remus… fi-v-ar Hegel să vă fie cu toată discuția de pe grup! În fine, dacă tot am ajuns la asta și din câte mai țin eu minte, pentru Hegel sfârșitul istoriei nu era echivalentul distrugerii, totale, ci însemna momentul când rațiunea își atinge deplina realizare prin dezvoltarea Geist, iar acest sfârșit nu reprezintă o absență a schimbării, ci este punctul culminant al procesului de conștiință de sine a Geist către libertatea absolută. Ok, pentru Randy, însă, totul se sfârșește tragic, el considerând chiar că se poate proiecta cumva la finalul istoriei, de unde să contemple tragicul spectacol.
Pendulând astfel între spațiu și timp și făcându-și spațiu și, mai ales, timp pentru panseuri de natură existențială, Randy reușește performanța să pășească și pe terenul escatologiei individuale și universale. Bine că redactorul de la The Gamer nu a pomenit nimic despre cometa 3I Atlas, că nu știu cu ce teorii escatologice ne-am fi trezit pe post de final de interviu. E mai bine să așteptăm liniștiți lansarea lui Bordelands 4, prevăzută pentru 12 septembrie 2025. Sigur, ne-ar plăcea să nu vină sfârșitul lumii până ce vom reuși să jucăm jocul și să vedem ce linie filosofică adoptă titlul: să fie ceva în cheie heideggeriană cu note sartriene sau mai degrabă o ciorbă camusiană condimentată cu niște picanterii kafkiene? [Vai, trebuie să repet textul ăsta și în fața oglinzii cu tonul grav al lui Iosif Sava!] Dacă tot veni vorba despre tragismul existenței, prima întrebare pe care i-o voi pune lui Randy Pitchford într-un viitor interviu este ce părere are despre enunțul „Lumea este un imens cimitir”. S–o las baltă? Om trăi și om vedea. Sau mai bine zis, om muri și om vedea?
