Bravi ostași, cine a stat 4 ore să se uite la Game Awards, jos pălăria. Nu m-au interesat câștigătorii sau încercările celor de pe scenă de a se face plăcuți cu glumițe anoste. Nu, nu și nu. La Game Awards ca să fii în temă cu ce apare și ce se anunță, iar apoi iar dormi pe-o ureche pentru cel puțin 6 luni. fără să te uiți la alte știri.
Ignorăm cu talent consolele și majoritatea AAA-ului și începem doar cu Witcher 4. Da, dorim.
Mai apoi avem Solasta 2. Un CRPG classic. Sincer, nu am apucat să joc nici primul Solasta deși l-am cumpărat. E pe lista abia după seria Pathfinder, dar a primit review-uri excelente de la bărbile sure care joaca CRPG hardcore.
Mai avem Elden Ring Nightreign, dar nu pun trailer că nu îmi pasă prea tare, fiind un expansion stand-alone axat pe co-op, iar eu nu joc co-op. Apoi, vine pe PC într-un final Final Fantasy 7 Rebirth, dacă-ți pasă Paul, și nu în ultimul rând RPG-istic, avem The Outer Worlds 2, despre care știam că e în lucru la Obsidian.
Într-un final, ca o chestie personală, avem un sequel pentru unul din jocurile mele preferate ale tuturor timpurilor, The Long Dark, al cărui review îl puteți citi aici. Sequel-ul se numește The Long Dark 2: Blackfrost și vine la anul în Early Access. Trailer:
Merci, Geoff. Ne vedem la anu.