Skyblivion se prezintă în 15 minute de tutorial video

Struțocămilă sau remake perfect?

by Ciprian Coroianu

Skyblivion este proiectul unui modder pe nume Rebelzize care vrea să facă un fel de cocktail gustos din TES IV: Oblivion și Skyrim, jocul fiind prezentat la Creation Mod Con, un eveniment dedicat modderilor lui Skyrim. Rebelzize a scos din joben primele 15 minute, adică un tutorial, spre imensa bucurie a celor care vor să vadă diferențele față de versiunea remasterizată a lui TES IV: Oblivion. Din câte au remarcat cei de la PC Gamer, jocul mizează mai degrabă pe ideea de remake decât pe remasterizare, pentru că versiunea finală va conține dungeon-uri refăcute complet; de fapt, este o reconstrucție și portare a întregului Cyrodiil, cu toate quest-urile, locurile și personajele sale în Skyrim și Skyrim: Special Edition.

Într-un interviu acordat aceleiași publicații, Rebelzize a explicat că Skyblivion își propune să remedieze unele dintre cele mai notorii probleme ale jocului celor de la Bethesda, unele dintre ele prezente și în ediția remasterizată, care nu a mers prea departe în modificarea sistemelor jocului. Cât despre filosofia jocului, pentru mulți fani, ieșirea din dungeon-ul tutorial și intrarea în lumea deschisă a jocului este cel mai emblematic moment din The Elder Scrolls. Să vezi acest lucru recreat în Skyblivion, cu toată măiestria și pasiunea pe care echipa noastră le-a pus în ea – de la chipul Împăratului, la noile meniuri personalizate, la designul dungeon-ului în sine și sistemele de misiuni necesare pentru ca aceasta să funcționeze – este o reamintire a cât de departe a evoluat proiectul în ultimii 10 ani. Reprezintă punctul culminant al anilor de dedicare, marchează începutul călătoriei jucătorului și oferă o privire asupra lumii pe care am construit-o împreună.”

Skyblivion nu are încă o dată exactă de lansare, dar știm că va necesita TES V: Skyrim Special Edition ca să fie jucat, chiar dacă modul în sine va fi complet gratuit. Platforma GOG a confirmat că va distribui modul pe PC.

Related Posts

Leave a Comment