Când am auzit zilele astea că Unreal Tournament 2004 a revenit la viață și că îl pot instala gratuit fără să cotrobăi prin sertare după vreun CD zgâriat din 2005, am avut senzația că internetul a făcut, în sfârșit, ceva bun. Dar partea și mai frumoasă e că vorbim despre un proiect serios, muncit ani de zile de o mână de fani, cu binecuvântarea oficială din partea Epic Games.
Să fim serioși: UT2004 nu e doar un joc, e religie. A apărut în perioada aia în care „microtranzacție” însemna să-i cumperi un suc sau un pachet de țigări supraveghetorului de la sala de net, și căpătai imediat status de VIP. Faptul că în 2026 îl descarci gratuit, cu patch modern, rezoluție 4K și suport pentru sisteme actuale, mă face să-mi scot pălăria în fața echipei de fan(atic)i care au lucrat din dragoste la proiectul ăsta.
Apropo de asta, proiectul e opera echipei OldUnreal, care, în loc să depene amintiri pe forumuri, s-au apucat efectiv să repare jocul, sau mai bine zis, să-i tragă o actualizare serioasă care face motorul vechi de Unreal 2.5 să respire aer de 2026. Practic, au luat un shooter care funcționa impecabil pe Windows XP și l-au meșterit să ruleze la fel de impecabil pe Windows 10 și 11, pe Linux și chiar pe Mac. Ceea ce, pentru un joc de 20+ ani, e deja un mic miracol tehnic.
Ce s-a îmbunătățit? În primul rând, compatibilitatea cu sistemele moderne nu mai e o loterie. Nu mai trebuie să pornești jocul în moduri obscure de compatibilitate sau să sacrifici vreo setare grafică. Rezoluțiile widescreen sunt implementate cum trebuie, interfața se simte ca la ea acasă pe un monitor 16:9 sau ultrawide, iar rezoluția 4K arată incredibil de curată. Totul pe texturile vechi, exact așa cum le ții minte din 2004, pentru că nu vorbim de un remaster. Din partea mea, cu atât mai bine, orice joc din perioada aia mă face să-l privesc printr-o pereche de ochelari nostalgici și să nu dau doi lei pe motoarele grafice moderne.
Instalarea e extrem de simplă. Doar un executabil care se ocupă de tot. Fără DRM și fără launcher care să-ți ceară update de 40 GB. Doar jocul. Și când intri în primele meciuri și auzi vocea care te felicită când reușești să faci un „M-M-M-MONSTER KILL!”, simți că ai 17 ani și că singura ta problemă e că vineri ai test la mate și meditații după școală. Și că ești praf la real, și te-a atras doar ideea de mate-info ca să joci Quake III, CS 1.6 și Unreal în LAN cu colegii în laboratorul de info.
Și ce frumos a îmbătrânit jocul ăsta! Ritmul e absurd de rapid comparat cu shooter-ele moderne în care alergi 5 minute ca să găsești vreun adversar pe hartă, apoi te elimină careva cu o armă cu skin roz neon. În UT2004, dacă stai pe loc mai mult de trei secunde, e deja prea târziu. Fie faci frag-uri, fie devii spectator, și nu există cale de mijloc.
În fine, browserul de servere funcționează din nou cum ar trebui, ceea ce pentru veterani e de-a dreptul emoționant… când vezi o listă de servere populate fără să apelezi la ritualuri obscure pe forumuri e ca și cum ai redescoperi LAN party-urile, doar că fiecare e acasă, pe fibră optică.
Și totuși, ceea ce mă bucură în toată povestea asta e faptul că jocul nu a fost „modernizat” în sensul ĂLA. Nu are battle pass, nu are magazin cu skin-uri fluorescente, nu i-au băgat un meniu care îți amintește că ai recompense zilnice de revendicat. Ești tu cu adversarii în arenă, aveți armele, mișcarea rapidă, skill-urile proprii și acel sentiment că dacă ai pierdut duelul, e pentru că adversarul a fost mai bun decât tine.
E un adevărat paradox faptul că, un joc din 2004, adus în 2026 de fani, funcționează mai curat și mai bine decât multe din lansări actuale. Iar faptul că îl poți juca gratuit, legal, fără artificii comerciale, îl face să pară și mai rebel și să sfideze trendurile moderne. Aș putea continua mult și bine, ca într-un killing spree. Dar mă voi opri aici și nu pot decât să vă sfătuiesc pe fiecare să mergeți pe site-ul echipei OldUnreal și să-i dați bice.
