Înainte ca The Witcher să devină fenomenul global care este astăzi, Geralt din Rivia și-a făcut prima apariție pe ecran într-o producție mult mai modestă. În 2002, televiziunea poloneză de stat a difuzat Wiedźmin, un serial live-action bazat pe îndrăgitele cărți ale lui Andrzej Sapkowski. Deși este considerat ca o adaptare stângace, cu numeroase defecte, acest serial ocupă un loc unic în istoria francizei The Witcher. Limitat de un buget modest și de posibilitățile tehnice ale televiziunii poloneze de la începutul anilor 2000, serialul Wiedźmin este o primă încercare de a transpune pe ecran complexitatea lumii imaginare create de Andrzej Sapkowski, un univers unde nuanțele morale domină și magia se împletește cu realitatea dură.
Pentru a înțelege pe deplin semnificația acestui serial, trebuie înțelese originile sale literare. Poveștile scurte din seria Witcher, scrise de Andrzej Sapkowski, au început să apară la mijlocul anilor ’80 în revista poloneză Fantastyka. Aceste povestiri scurte, ancorate în folclorul slav și impregnate cu ambiguități filozofice și morale, au câștigat rapid un public loial. Sapkowski, cu background-ul său în economie și comerț exterior, a adus în genul medieval-fantasy o sensibilitate literară și satirică neobișnuită. Amestecul său de umor sec, arhetipuri mitice și comentariu social a rezonat profund cu cititorii polonezi care au trăit perioada tulbure marcată de ultimii ani ai comunismului și incertitudinea capitalismului emergent al anilor ’90. Lumea lui Geralt, plină de corupție, ambiguitate și alianțe schimbătoare, a reflectat tocmai aceste complexități morale și politice ale Poloniei aflate în tranziție.
Sapkowski urma să extindă aceste povestiri într-o sagă formată inițial din cinci romane, transformându-l pe Geralt din Rivia, nu doar într-un personaj, ci într-un simbol, al înstrăinării, perseverenței și a valorilor morale într-o lume haotică. Cererea pentru o adaptare cinematografică a crescut constant în anii ’90. Fanii speculau cine l-ar putea interpreta pe Geralt, ce ton ar putea avea o astfel de adaptare și dacă media poloneză avea mijloacele necesare pentru a da viață viziunii ambițioase a lui Sapkowski.
Acea adaptare a venit, în cele din urmă, sub două forme. În 2001, a fost lansat în cinematografele poloneze filmul Wiedźmin, care a fost urmat, în 2002, de un serial TV de 13 episoade, care reutiliza și extindea scenele filmate inițial pentru film. Ambele au fost regizate de Marek Brodzki, un regizor secund cu experiență, care lucrase alături de Steven Spielberg. Cu toate că Brodzki era un profesionist experiementat, s-a confruntat cu provocări enorme: proiectul nu a avut un buget de blockbuster, tehnologia efectelor speciale a fost primitivă în Polonia la acea vreme, iar scenariul a trebuit să echilibreze așteptările fanilor cu ritmul narativ impus de formatul TV.
Michał Żebrowski, care l-a interpretat pe Geralt, era deja un actor apreciat, cunoscut pentru rolurile sale din adaptări literare precum Pan Tadeusz și Ogniem i Mieczem, dar alegerea lui a fost primită cu un optimism rezervat. Żebrowski a adus în rol o intensitate teatrală și o gravitate aparte, oferind o interpretare a lui Geralt foarte diferită de stoicismul tăcut care avea să fie făcut celebru mai târziu de Henry Cavill. Lupul Alb al lui Żebrowski era filozofic, melancolic și profund uman. Tăcerile lui nu au fost doar o postură stoică, ci pauzele dureroase ale unui om care lupta cu empatia într-o lume care cere detașare. Geraltul lui Żebrowski a plâns, a iubit șia reflectat. Gama sa emoțională a compensat adesea lipsurile tehnice ale serialului și, din multe puncte de vedere, rămâne cea mai fidelă interpretare a personajului scris de Sapkowski.
Serialul a încercat să îmbine mai multe povestiri scurte precum „Răul mai mic”, „Un strop de adevăr”, „Marginea lumii” și „Ultima dorință”. Aceste povești sunt prin natura lor episodice, axate mai degrabă pe dileme morale decât pe o intrigă unificatoare. Producția a încercat să le lege printr-o structură narativă nelineară, cu flashback-uri și bucle narative menite să reflecte stilul fragmentat al cărților. Deși ambițioasă, această alegere i-a lăsat adesea nelămuriți pe spectatori, mai ales pe cei nefamiliarizați cu universul lui Sapkowski. Firul narativ sare între linii temporale fără tranziții clare, iar multe personaje apăreau brusc, fără un context adecvat.
În ciuda confuziei narative, serialul a rămas surprinzător de fidel complexității emoționale și tonului filozofic al cărților. Personajele nu sunt arhetipuri, ci indivizi cu straturi emoționale profunde. Întâlnirile lui Geralt cu monștri erau, de multe ori, mai puțin despre luptă și mai mult despre ambiguitate morală, în timp ce naviga prin zone etice gri ce implicau blesteme, rasism, sărăcie și cruzime umană. Din acest punct de vedere, Wiedźmin s-a apropiat mai mult de esența tematică a lui Sapkowski decât multe dintre adaptările moderne, care tind să pună accentul pe acțiune și intrigă politică în detrimentul introspecției centrate pe personaje.
Din păcate, producția a fost grav limitată de constrângerile financiare. Televiziunea poloneză de la începutul anilor 2000 lucra cu bugete infime comparativ cu cele ale serialelor din SUA sau Marea Britanie din aceeași perioadă. Decorurile, costumele și designul creaturilor au reflectat această realitate. Deși serialul abundă de scene cu o atmosferă medievală autentică, în mare parte datorate bogăției locațiilor istorice ale Poloniei, efectele speciale au fost slabe. Monștrii arată artificial și uneori chiar comici, departe de amenințarea pe care o reprezintă în materialul original. Striga, de exemplu, care ar fi trebuit să fie o prezență înfricoșătoare, pare mai degrabă o păpușă bântuită caraghioasă.
Designul costumelor s-a bazat mult pe inspirații teatrale și folclorice, ceea ce a dat serialului o atmosferă de piesă de teatru, care a accentuat uneori atmosfera slavă. Iluminarea și cinematografia, din păcate au fost inconsecvente, multe scene fiind filmate în spații întunecate și neclare, ceea ce a afecta mult claritatea acestora. Montajul, mai ales în tranziția de la film la televiziune, a fost de asemenea, inconsistent. Unele episoade se încheiau brusc, în timp ce altele se lungeau inutil, ceea ce a dus la lipsa unui ritm narativ coerent.
Cu toate acestea, serialul a reușit să surprindă ceva ce se pierde adesea în adaptările occidentale: intimitatea. Accentul pus pe viața interioară a lui Geralt, pe relațiile sale tăcute cu Yennefer, Dandelion (Jaskier) și chiar cu personaje temporare precum Nivellen, era de o profunzime emoțională remarcabilă. Aceste momente mai mici, centrate pe personaje, cum ar fi Geralt consolând un copil, sau luptând cu decizia de a ucide o ființă conștientă, au reflectat o abordare distinct est-europeană a povestirii.
La momentul lansării, serialul nu a fost primit cu căldură, mai ales de către criticii din Polonia care l-au tratat cu severitate. Adaptarea a fost criticată pentru structura sa fragmentată, calitatea scăzută a producției și prestațiile actorilor din rolurile secundare. Chiar și Sapkowski s-a distanțat de adaptare, exprimându-și deschis nemulțumirea față de film și serial deopotrivă, mergând până la a declara că nu a avut niciodată încredere în succesul lor. Lipsa sa de implicare în procesul scenaristic a contribuit, fără îndoială, la inconsistențele de producție și la oportunitățile ratate.
Totuși, odată cu trecerea timpului, Wiedźmin (2002) a dobândit un statut de cult, în special în rândul fanilor polonezi care l-au urmărit la difuzarea originală. Pentru aceștia, rămâne un artefact nostalgic, prima încercare de a reda un personaj și o lume care au existat până atunci doar în imaginația acestora. În multe privințe, serialul a fost victima contextului istoric. Televiziunea poloneză nu ajunsese încă la maturitatea producțiilor internaționale de anvergură, industria efectelor speciale era în stadiu incipient, iar în peisajul media post-comunist din Polonia nu prea au fost precedente pentru serialele de tip medieval-fantasy.
În mod neașteptat însă, serialul a servit ca punct de plecare pentru o comunitate emergentă de fani, care aveau să joace un rol important în popularizarea universului The Witcher. Forumuri, bloguri și evenimente de cosplay dedicate serialului au cimentat un fandom național pasionat, care a susținut ulterior tranziția universului în lumea jocurilor video. Chiar și în absența unei distribuții internaționale, serialul a plantat sămânța unui devotament local intens, esențial în evoluția francizei.
În anii ce au urmat, franciza The Witcher avea să renască prin jocurile video realizate de CD Projekt RED, începând cu 2007. Jocurile l-au introdus pe Geralt unui public global și au rafinat treptat ambiguitatea morală, umorul întunecat și nuanțele emoționale ale lumii lui Sapkowski într-o vastă epopee interactivă. Odată cu lansarea The Witcher 3: Wild Hunt în 2015 și succesul internațional care a urmat, atracția globală a personajului a fost consolidată fără urmă de îndoială. În mod deloc surprinzător, Michał Żebrowski a revenit pentru a-i da voce lui Geralt în dublajul polonez al jocului. Vocea sa, mai imbătrânită și mai gravă, a dat impresia unei continuări firești a omului pe care publicul îl cunoscuse în 2002.
Odată cu adaptarea realizată de Netflix în 2019, avându-l în rolul principal pe Henry Cavill, The Witcher a intrat într-o nouă fază. Bugete masive, distribuție globală și CGI sofisticat au permis un ton și o amploare radical diferite. Însă, odată cu aceste progrese a venit și o schimbare majoră în accentul pus pe personaj. Geraltul lui Cavill, deși carismatic și iubit de fani, s-a apropiat mai mult de arhetipul eroului de acțiune. În contrast, interpretarea lui Żebrowski, susținută de ritmul mai lent și mai introspectiv al serialului original, prezenta un Geralt modelat mai mult de reflecție decât de violență. Aceasta este versiunea definitorie a lui Geralt, plină de compasiune, profund conflictuală și inconfundabil umană, care continuă să rezoneze cu unii fani ca fiind cea mai „sapkowskiană” interpretare realizată vreodată.
Privind înapoi, serialul Wiedźmin din 2002 ocupă un loc unic, chiar dacă stângaci, în evoluția universului The Witcher. Poate că nu va fi niciodată celebrat ca o capodoperă a televiziunii, dar rămâne un pas sincer și formativ în aducerea la viață a unuia dintre cei mai emblematici eroi literari ai Europei de Est. Pentru fanii francizei, oferă o perspectivă fascinantă asupra unei etape timpurii în moștenirea lui Geralt, una construită nu pe spectacole CGI sau pe fandom global, ci pe devotament local și realism emoțional.
Serialul este, în multe privințe, o reflecție a unei Polonii aflate la răscruce: între trecutul comunist și viitorul occidentalizat, între resurse limitate și aspirații mari. La fel ca Geralt, țara însăși încerca să își găsească locul într-o lume instabilă, între valorile tradiționale și cele moderne. Într-un peisaj în care Occidentul domina serialele fantasy, Wiedźmin s-a remarcat ca una dintre puținele producții est-europene care au încercat să transpună un univers mitologic propriu pe ecran. Fără influențe anglofone sau presiuni comerciale, serialul a reflectat o abordare absolut regională asupra genului, una înrădăcinată în mitologie slavă și introspecție filozofică.
Deși este ușor să clasifici Wiedźmin drept o adaptare eșuată, o astfel de judecată ignoră semnificația sa culturală și istorică. Serialul reprezintă o primă încercare, sinceră, subfinanțată și imperfectă de a aduce pe ecran o sagă fantastică poloneză. Geralt-ul său, emoțional și uman, rămâne o interpretare rară a unui erou care înseamnă mai mult decât un vânător de monștri. Fie că este privit ca un artefact al trecutului sau ca un experiment curajos, Wiedźmin constituie un capitol esențial în parcursul unui personaj care, asemenea țării care l-a născut, a trecut prin greutăți, transformări și o faimă globală neașteptată.
