Baldur’s Gate 3 este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante evenimente culturale din istoria recentă a gamingului. Nu doar un joc de succes, ci un moment: validat critic, iubit de public, viralizat, transformat rapid într-un reper. Și tocmai aici apare paradoxul care îl separă definitiv de Baldur’s Gate 2: BG3 funcționează impecabil ca produs al prezentului, dar este slab pregătit pentru viitor. El a fost construit să fie consumat intens, discutat obsesiv și admirat public. Este un joc care știe că este privit. Fiecare mecanică, fiecare dialog, fiecare companion pare calibrat nu doar pentru jucător, ci și pentru spectator: pentru stream, pentru clipuri, pentru reacții. Nu e o critică gratuită, ci o realitate de design. BG3 e un RPG care trăiește excelent în cultura imediată a validării.
BG2, în schimb, nu era un eveniment. Era o experiență lentă, uneori ostilă, uneori confuză, care nu cerea să fie iubită imediat. Nu se prezenta, nu se explica, nu se justifica. Și exact de aceea a supraviețuit timpului. Nu a fost gândit ca fenomen, ci ca lume. BG3 este un joc complet conștient de statutul său. Știe că este „important”. Știe că trebuie să fie incluziv, spectaculos, accesibil, citabil. Știe că trebuie să ofere momente mari, replici memorabile, alegeri clare. Dar această conștiință de sine excesivă îl face fragil. Jocurile care îmbătrânesc bine sunt cele care nu se uită constant în oglindă.
La 25 de ani de la lansare, Baldur’s Gate 2 nu e jucat pentru că „a fost revoluționar”, ci pentru că încă oferă ceva ce nu s-a standardizat: ritm, tăcere, disconfort, spațiu pentru greșeală. BG3, în schimb, oferă o experiență perfect ajustată la gustul prezentului. Iar gustul prezentului se schimbă repede. Mai mult, BG3 își consumă complet propria magie la prima parcurgere. Odată ce ai văzut scenele, ai înțeles companionii, ai bifat marile alegeri morale, rămâne foarte puțin mister. Rejucabilitatea există mecanic, dar nu existențial. BG2 putea fi reluat pentru că nu-l epuizai niciodată complet. BG3 se lasă descifrat.
Acesta este, poate, „ultimul cui” în coșciugul său: BG3 este un joc excelent de trăit acum, dar unul care va deveni, inevitabil, un studiu de caz. Un titlu despre care se va vorbi mult, dar care va fi jucat din ce în ce mai puțin. Un reper istoric, nu o prezență vie. Și nu e nimic rușinos în asta. Doar revelator.
Baldur’s Gate 2 a supraviețuit pentru că nu a încercat să fie etern.
Baldur’s Gate 3 riscă să îmbătrânească tocmai pentru că a fost construit să fie relevant.
