Zilele trecute, colegul Vlad mi-a copt-o, semnalându-mi un nou joc God of War… în 2D. Și un video. Uau, ce idee beton, îmi zic, ia să văd despre ce-i vorba. Dau play și, după câteva minute, am simțit cum îmi crește tensiunea, așa că m-am calmat îngurgitând o banană și lovind tasta „Esc” ca un posedat, căci nu mai știam pe unde să ies din mizeria aia de video! De ce am ajuns în halul ăsta? Long story short, am jucat „trilogia greacă” pe PS2 și PS3, iar ceea ce m-a atras la joc a fost nimeni altul decât Kratos, cu toată vigoarea și visceralitatea lui: stilul gore, Blades of Chaos, cățărările, boșii, puzzle-urile și QTE-urile din cauza cărora am schimbat vreo două controllere… La vederea acestui Kratos moale și fără identitate, primul lucru pe care l-am spus a fost: Ce-i cu caricatura asta? Ce caută spărgătorul ăsta de nuci în God of War? Cine-i lăbarul ăsta?!
This is… Spartaaa?
Se pare că am intrat într-un club select, pentru că nici creatorul seriei, David Jaffe, nu apreciază acest Sons of Sparta, pe care îl numește – din postura sa de adevărat Zeus al seriei – o „porcărie”. David a reușit performanța de a-l juca o oră, fapt pentru care are toată admirația mea! Deși nu a fost entuziasmat nici de cele mai recente jocuri din serie, în cazul lui Sons of Sparta a simțit nevoia să publice un video-review de 9 minute în care să-și verse amarul. Patruzeci de „fuc*”-uri mai târziu, David este pe culmile disperării din cauza acestui Kratos avorton, despre care nu înțelege cum și, mai ales, de ce a apărut. În review, David recunoaște că și-a dorit dintotdeauna un God of War în 2D, dar Sons of Sparta nu este nici pe departe ceea ce avea în minte. Nu-l recomandă nimănui și vede proiectul ca pe o criză de identitate a celor de la Sony Santa Monica. Criticile sale nu vizează neapărat gameplay-ul, pe care îl consideră „acceptabil” și „funcțional”, cât mai degrabă scopul însuși al proiectului. Potrivit lui Jaffe, „acesta nu este God of War”, întrebându-se cine ar vrea să joace un Kratos tânăr descris ca un „băiețandru”. În opinia sa, echipa a încercat să se inspire din titluri precum Blasphemous sau producții indie recente, precum Ninja Gaiden: Ragebound, dar nu a reușit să atingă același nivel de calitate.
După cum menționam, Jaffe și-a exprimat și în trecut nemulțumirea față de noua orientare a francizei, iar Sons of Sparta pare să continue tocmai acel proces de „frăgezire” care îl dizolvă pe Zeul Măcelului într-un ghemotoc de sensibilitate care plânge pe canapeaua terapeutului.
