După vreo doi ani în care a sălășluit mai mult în capul fanilor decât în vești reale, Alkahest a primit în sfârșit o mostră de gameplay, iar tot proiectul are un miros puternic de Dark Messiah of Might and Magic.
Dezvoltat de Push On, jocul se prezintă ca un RPG de acțiune first-person plasat într-un Ev Mediu tulbure, unde regulile par simple. Dacă nu rezolvi ceva cu fierul, probabil îl rezolvi cu chimie dubioasă sau cu obiecte din decor care n-ar trebui să fie arme, dar devin oricum.
Lumea din Kadanor nu pare deloc genul de loc unde ai merge în vacanță. Este un regat tensionat, împărțit între snobi nobili care se urăsc reciproc din motive foarte serioase și foarte medievale, în timp ce jucătorul intră în pielea mezinului unui mic lord, adică exact genul de personaj pe care nimeni nu îl bagă în seamă la început, și ajunge la apoi să fie publicul țintă pentru injurii fără filtru livrate de obicei cu sabia scoasă.
Gameplay-ul are un sistem de luptă corp la corp, rapid și destul de creativ încât să te lase să transformi mediul înconjurător într-un sandbox plin de obiecte cu potențial fatal. Dacă vezi un inamic, îl poți înfrunta clasic sau poți decide că realismul medieval include și faptul că un trunchi mare de copac poate deveni argument final într-o dispută. Jocul pare să încurajeze exact genul acela de creativitate în care regulile fizicii sunt mai degrabă opționale, dar amuzante.
Pe lângă bătaie, alchimia joacă rolul de magie alternativă, dacă e s-o numim așa, dar fără baghete sau vrăji elementale. În schimb, totul ține de rețete, ingrediente și experimente care pot varia de la util la complet imprevizibil. Practic, alchimia nu e doar un sistem de crafting, ci și un mod elegant de a te întreba dacă e bun de băut ceea ce ai creat sau îți va topi mațele fiindcă ai pus sulf în ceaun în loc de săruri.
Dezvoltatorii spun că lumea jocului este semi-deschisă, concentrată pe zone detaliate, fără hărți umflate artificial cu activități de umplutură. Asta înseamnă mai puține liste de bifat și mai multe situații în care probabil vei fi tentat să vezi ce se întâmplă dacă împingi pe cineva de pe o stâncă, pe scări, în Criș, etc.
Stilistic, jocul pare să se așeze într-o zonă interesantă, inspirată după cum ziceam, de titluri precum Dishonored, și Dark Messiah of Might and Magic, adică exact acel gen de jocuri în care libertatea jucătorului înseamnă de obicei că lucrurile pot merge foarte elegant sau foarte haotic, fără cale de mijloc. Diferența e că Alkahest duce ideea mai departe cu partea de alchimie: dacă în Dark Messiah te bazai mult pe magie și interacțiuni brute cu mediul, aici totul se mută spre experimente… lichide, rețete și combinații imprevizibile care pot schimba complet o confruntare. Nu-i fair play, dar arată foarte distractiv din ce se vede până acum.
În loc să existe un singur stil restrictiv, ori stealth obligatoriu ori luptă directă, jocul îți permite să alternezi între ele în funcție de situație. Poți să te strecori și să studiezi zona, sau să intri direct în haos, iar inamicii nu rămân pasivi: reacționează, se retrag dacă sunt presați și pot reveni cu ambuscade, ceea ce schimbă puțin ideea clasică în care inamicii sunt simple ținte de curățat. Diferența majoră față de un joc liniar este că sistemele par să fie gândite să reacționeze între ele: de exemplu, dacă dușmanii fug, se reorganizează, te pot flanca mai târziu, ceea ce te obligă să tratezi fiecare întâlnire ca pe o situație în evoluție, nu ca pe o simplă bătaie.
Alkahest este planificat să fie lansat pe PC (Steam), PlayStation 5 și Xbox Series X|S, la o dată încă neanunțată oficial. Până la noi detalii, vezi mai jos trailerul de gameplay.



