Ascultă dară, dreptmăritorule creștin și iubitor de ghidușii, o veste cum nu s-a mai auzit de la descălecat încoace! Căci iată, marele meșter Joe Richardson, acest „drac” plin de duh și de sclipiri, s-a îndurat de noi și a pus la dospit o minunăție ce va să tulbure mințile celor slabi și să veselească sufletele celor hâtri: The Immortal John Triptych! Nu-i doar o simplă joacă, ci un triptic de poveste, trei icoane ale smintelii adunate laolaltă într-un singur mănunchi, de parcă ai pune la un loc vinul vechi, mătăsaria și… cele mai deșănțate glume despre cururi! Solii de la Akupara Games ne dau de veste că vom vedea curând aceste trei aventuri, desprinse chiar din ramele aurite ale marilor pictori, prăvălindu-se la finele acestui an pe mașinăriile astea noi de le zicem PC, PS5, Xbox ori Switch.
„A te juca cu degetul pe ecrane de sticlă”, zice maestrul Joe cu un rânjet de satir, „e ca și cum l-ai citi pe Rabelais pe o bucată de tăbliță vrăjită – e o spurcăciune și o nelegiuire, dar voi, păgânilor ce sunteți, o să vă prăpădiți de dragul ei!” Dacă domnia ta, cetitorule, poftești la o porție de haz deșănțat, în stil Monty Python, nu mă pot pune împotriva voii tale! Căci ce este omul fără un hohot de râs care să-i scuture pântecele și să-i mai golească mintea de sfințenii prefăcute? În acest triptic al maestrului Richardson, gluma nu are pudoare, ci se plimbă goală-pușcă prin public. Țin-te vârtos de curea, căci iată ce soi de „măscări” vei găsi în acest pachet sfânt și nesfânt deopotrivă:
O lume zugrăvită cu meșteșug și pârțuri cu ecou de catedrală
Sute de tablouri din vremuri de demult, de la meșterii Renașterii și până la visătorii Romantismului, s-au unit într-o singură lume. Vei păși prin peisaje de sute de ani, de parcă ai fi intrat direct în pânza pictorului, dar cu mintea pusă pe șotii, căci în spatele fiecărei tușe de vopsea se ascunde o ghidușie. Vei vedea sfinți zugrăviți cu mare evlavie care, în loc de binecuvântări, scot pârțuri atât de glorioase încât ar putea stinge măcar o lumânare din altar. În lumea lui John cel Nemuritor, sunetul din spatele nădragilor este tratat cu mai multă luare-aminte decât predica duminicală.
Muzichie și bufonerie intelectuală
Urechile îți vor fi mângâiate de lăute și harfe adevărate, cântate de oameni vii, nu de duhuri, după rânduiala lui Eduardo Antonello, în timp ce mintea îți va fi pusă la încercare. Aici, subiectele înalte sunt tratate cu o frivolitate veselă, intelectualii se poartă ca niște birjari, iar birjarii filosofează despre rotunjimea feselor. Dacă credeai că în picturile renascentiste sunt zugrăvite doar pilde, te înșeli amarnic: până și fecioarele neprihănite ar putea să-ți arate un deget mijlociu ridicat cu mare grație, dacă nu le dezlegi ghicitorile la timp. Muzica se schimbă după cum ți-e fapta, fie ea bună ori nebună.
Pelerinaje cu dichis și moarte cu umor negru
Te vei preumbla prin Four Last Things, The Procession to Calvary și Death of the Reprobate folosind o „monedă a vorbei”, strângând lucruri de preț în traistă. Și chiar când madam’ cu coasa se invită la vreun păcătos, Richardson nu se abține – vei vedea oameni dându-și duhul în chip atât de caraghios, încât s-ar putea să te cuprindă un minim sentiment de vinovăție când ți se rup cusăturile tricoului de râs la căpătâiul răposatului.
Totul a fost curățat, uns și lustruit, cu scene ce n-au mai văzut lumina ecranului. Așadar, pregătește-ți punga și duhul, căci The Immortal John Triptych vine să-ți arate că și sfinții din picturi pot fi niște poznași fără pereche! E un amestec de soi de pudoare călcată în picioare și inteligență sclipitoare, unde te simți ca și cum ai fi furat vinul din pivnița popii și l-ai fi băut cu toți sărăntocii pe marginea drumului!
