Genul arheologiei de tabloid nu a apărut de nicăieri. În secolul al XIX-lea, Allan Quatermain definea prototipul exploratorului colonialist, înarmat cu o pușcă și o pălărie colonială. Decenii mai târziu, George Lucas și Steven Spielberg au luat acea schiță, i-au dat un bici, o pălărie Fedora și fobie de șerpi, transformându-l în Indiana Jones. După Allan Quatermain și Indiana Jones, în 1996, lumea a fost tot mai convinsă că arheologia nu înseamnă doar să mături praf de pe oase cu o pensulă pentru praful de pe oase, ci și să tragi cu două pistoale în timp ce faci flic-flacuri în toate părțile…
Croft. Lara Croft
Lara Croft a dinamitat instantaneu acest club exclusivist al bărbaților virili, determinați și purtători de pălării de fetru. Ea a demonstrat că poți jefui temple antice cu mult mai multă grație și fără să ai nevoie de un ghid local care să-ți ducă bagajele. Cu toate acestea, dincolo de estetica revoluționară a anilor ’90, Lara a moștenit de la predecesorii ei bărbați aceeași problemă cronică: un dispreț total față de conservarea siturilor arheologice și o biografie rescrisă atât de des, încât ar zăpăci orice istoric. Cu toate acestea, Lara Croft a devenit rapid cel mai profitabil produs de export al Marii Britanii după ceai, sarcasm, Sherlock Holmes și James Bond. Bine, ar mai fi comandourile, fotbalul, minunatele licori britanice (îndeosebi whisky, dar nu pot uita berile insulare), Romeo și Julieta… Cum? Sunt italieni? Mă tem că nu… În fine, ceea ce a urmat a fost o epopee de trei decenii în care personajul principal a reprezentat, pe rând, fantezia poligonală generatoare de poluții adolescentine, eroină de reviste glossy, victimă a unor adaptări cinematografice îndoielnice și, recent, o tânără traumatizată care plânge după fiecare căprioară vânată, dar masacrează cete de băieți răi fără să clipească.
Franciza Tomb Raider a supraviețuit miraculos tuturor provocărilor: de la bug-urile catastrofale din perioada Core Design, până la scenariile de Hollywood care au transformat-o pe Angelina Jolie într-un magnet de box-office și pe Alicia Vikander într-o atletă de crossfit rătăcită prin junglă. Lara a fost ucisă, înviată, reinventată, vândută de la un publisher la altul și forțată să repete aceleași masacre arheologice în zeci de temple din întreaga lume, doar pentru ca noi să avem ce butona sau viziona în timpul liber.
Dezgropând arhivele…
Imaginile care însoțesc acest text sunt extrase din revista PCG Special nr. 14 apărută la începutul anului 2009, când lucrurile începeau să meargă cum nu se putea mai prost pentru redacția revistei. Cei câțiva rămași la bord am sperat până în ultima clipă că totul se va îndrepta, dar… aș, mon cher! Planetele erau departe de a se alinia, sediul revistei nici că mai exista, iar obiectul muncii noastre iaca, murea. Pe atunci, pregătisem materialele pentru ediția specială Tomb Raider, în care am vrut să trecem în revistă tot ce însemna Tomb Raider și Lara Croft: jocuri video, filme, reclame… Toate au rămas pe un hard învechit, din fericire, fără să se corupă câtuși de puțin! Dacă tot am dat de ele, de ce să nu vi le oferim? Hai, 17 ani întârziere nu e un capăt de lume. Începând de azi, vom profana mormântul acestei reviste care nu a văzut niciodată lumina tiparului și vom scoate de acolo item-uri vechi de aproape 20 de ani. Vom trece prin toate jocurile care ne-au ros nervii (tastaturile și șoriceii), vom pălăvărgi despre filmele care și-au băgat mădularele în gaming și vom înțelege cum a reușit o contesă britanică dependentă de adrenalină să rămână relevantă într-o industrie care își schimbă standardele mai des decât își schimbă ea… costumele. Lenjeria intimă e cu totul altceva. Pregătiți-vă ceaiul și rația de suspans, căci urmează să prăduim câteva morminte!
