Electronic Arts a decis că cel mai bun mod de a ne vinde noul EA Sports FC 27 este să pună pe copertă doi băieți care abia își permit chiria prin Madrid, adică pe Kylian Mbappé și Jude Bellingham. O scurtă imagine din culisele ședinței foto ne arată cum se chinuie aceste două superstaruri globale să pară naturale în timp ce promovează un joc pe care comunitatea îl va cumpăra oricum, indiferent dacă pe copertă ar fi ei sau un cocoș și un leu la un taifas apocaliptic.
Sonic de Monaco sau Dictator?
Mbappé, care a pus stăpânire pe coperțile Standard și Ultimate Edition, este genul de talent enervant care a început să distrugă carierele fundașilor adverși încă de când alți adolescenți abia se descurcau cu controlul în jocurile FIFA. S-a făcut remarcat la academia celor de la Monaco, unde exploziile lui de viteză au lăsat gură-cască pe toată lumea: de la coechipieri la adversari, arbitri, suporteri, personalul de securitate și oamenii de serviciu, toată lumea se freca la ochi la vederea sprinturilor lui.
Debutul său la prima echipă, la doar șaisprezece ani, a declanșat o adevărată vânătoare în rândul cluburilor bogate ale Europei, dar Paris Saint-Germain a fost cel care a spart pușculița pentru a-l transfera într-o afacere cu cifre amețitoare. Pe Parc des Princes, Mbappé a colecționat titluri de campion în Ligue 1 cu aceeași ușurință cu care copiii strâng stickere Panini, devenind golgheterul istoric al clubului, în timp ce pe plan internațional a rezolvat treaba și mai repede, ridicând Cupa Mondială în Rusia, unde a marcat 4 goluri la doar nouăsprezece ani.
După o telenovelă de transfer întinsă pe mai mulți ani, care a lăsat fanii Parisului cu inima frântă și pe cei ai Madridului fără unghii, francezul a ajuns în sfârșit pe Santiago Bernabéu în 2024, unde s-a integrat atât de discret încât a început imediat să demoleze recordurile de goluri stabilite de Cristiano Ronaldo în sezonul de debut. La Campionatul Mondial am văzut toți ce-i pot crampoanele: după cele 4 goluri din Rusia 2018 și cele 8 goluri din Qatar 2022, francezul a făcut spectacol total și la ediția din 2026, unde a înscris nu mai puțin de 10 goluri.
Cu un total uluitor de 22 de goluri marcate la doar trei turnee finale, Mbappé a devenit oficial golgheterul numărul 1 din întreaga istorie a Campionatului Mondial. Și mai are de jucat… căcălău!
Hey, Jude! Na-na-na-na-na-na-na… Jude!
De cealaltă parte a ecranului, pe coperta ediției Ultimate Plus, îl găsim pe Jude Bellingham, mijlocașul englez născut în 2003 care pare trimis special din viitor pentru a ne demonstra că perfecțiunea timpurie poate fi de-a dreptul iritantă. Bellingham a debutat tot la șaisprezece ani, dar pentru Birmingham City, iar clubul a fost atât de pătruns de maturitatea sa încât i-a retras tricoul cu numărul 22 după doar un sezon.
Cum nimeni nu e profet în țara lui, Jude s-a mutat în Germania, la Borussia Dortmund, unde a învățat rigoarea tactică și a demonstrat o personalitate atât de puternică încât a primit banderola de căpitan înainte de a avea vârsta legală să-și cumpere bere. Transferul său la Real Madrid în 2023 a fost doar pasul logic spre statutul de pretendent la Balonul de Aur, englezul marcând goluri decisive pe bandă rulantă și inventând celebrarea cu brațele deschise, pe care acum o copiază orice fotbalist de week-end.
La Campionatul Mondial am văzut cu toții de ce este capabil pe teren: după ce a spart gheața cu 1 gol în Qatar 2022, mijlocașul englez a explodat pur și simplu la ediția din 2026, unde a expediat nu mai puțin de 7 goluri în porțile adverse. Cu un total de 8 goluri înscrise la turneele finale, Bellingham a lăsat în urmă legende întregi ale fotbalului britanic și a devenit cel mai prolific marcator englez la o singură ediție de Cupă Mondială din istorie!
Acum, acest duo dinamic face echipă nu doar sub comanda „Specialului” José Mourinho, ci și pe ecranele noastre, asigurându-ne că noul simulator de la EA Sports ne va oferi aceleași microtranzacții și aceiași nervi în Ultimate Team, dar cu o grafică mult mai rafinată.




