În 2013 când apărea Papers Please, eram mult prea preocupat cu stagiile preclinice și cu examene interminabile, ca să-i dau vreo atenție. Nu că aș fi jucat altceva în acea perioadă, sau că aș fi avut viață socială, dar asta e o altă poveste. Uitându-mă regulat peste board-ul redacției, descopăr că în lista de to do era taman jocul de față, de care nu s-a atins nimeni, din varii motive, așa că m-am hotărât să îl iau în primire. Să purcedem, așadar.
Papers Please este descris de către Lucas Pope, unicul developer, drept un “thriller distopian cu documente”. Joci rolul unui umil lucrător vamal în fictiva republică Arstotzka, cu un puternic miros sovietic, iar meseria ta este să stai în cabină și să decizi cine are dreptul să intre în țară, sau cine nu. Jocul are o estetică foarte pixelată și elementară, singurele variații în domeniul vizual fiind cetățenii care intră în cabină; per total aspectul vizual fiind o mare figură de stil ce denotă realitatea jocului.
Gameplay-ul de bază în Papers Please este unul simplu: fiecare nivel al jocului este o zi de lucru cu o limită strictă de timp și tu trebuie să verifici cât mai mulți oameni posibil înainte ca tura să se încheie. Pentru fiecare persoană pe care o procesezi, vei câștiga bani, sume foarte mici, iar din moment ce mâncarea și chiria pentru întreaga familie lovită de foame, îți mănâncă de regulă întregul salariu, nu îți poți permite să fii leneș. Dacă ești rapid și eficient, vei verifica zece sau doisprezece candidați. Dacă rămâi blocat într-un caz mai dificil, va trebui să sacrifici încălzirea apartamentului pentru o noapte, sau pastilele copchiilor, sau mâncarea, toate cu consecințe.
Dacă ești un tip meticulos în realitate, atunci jocul îți vine ca o mănușă, căci vei face o muncă de cvasi-detectiv, și vei lua la inpectat pașaportul și depizând de caz, alte acte, pe care persoanele le prezintă. Sau le poți cere tu documente suplimentare, daca ți se pare că e ceva putred la mijloc. Poate cetățeanul din fața ta are intrarea blocată în țară, poate nu i se potrivește mecla cu poza din pașaport, poate documentele sunt expirate, sau poate că te minte când îl iei la întrebări. Oricum, vei da de o grămadă de cazuri, și jocul face o treabă bună să te familiarizeze cu situațiile mai ușoare, înainte de a crește nivelul de dificultate prin introducerea de noi reguli, sau conduite de urmat. Vei verifica apoi dacă li se potrivesc amprentele cu baza de date, dacă sunt dintr-o țară inamică, și multe altele. Jocul are 21 de finaluri diferite, în funcție de modul în care alegi să joci. Vei câștiga suficienți bani pentru a plăti chiria de mâine? Dacă nu, există un sfârșit în cazul ăsta. Ai acceptat o mită și nu o poți explica superiorilor? Un alt final. Ce faci cu o femeie care este acuzată pe nedrept de crimă, o arestezi pentru a face un bonus să-ți hrănești familia sau pur și simplu îi refuzi trecerea? Adevărul fie spus, mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului jucând rolul unui tovarăș exemplar ar republicii Arstotzka, dar întotdeauna mi-am murdărit mâinile atât cât să nu pară prea bătător la ochi. Traiul e scump.
Te simți mereu sub presiune să verifici fiecare element cât mai repede cu putință, și la fiecare câteva zile, noi reguli vor lua locul celor vechi. Uneori muncitorii care vor să treacă granița vor avea nevoie de avizări speciale, sau de dovezi de vaccinare. Să nu ai impresia că poți pune ștampila de admis/respins în mod aleator sau în grabă, pentru că fiecare alegere greșită(fie că lași să intre pe cine nu trebuie, sau că refuzi intrarea pe nedrept) se va întregistra în arhiva personală, și vei căpăta amenzi usturătoare, din și așa infimul salariu. În cele din urmă, jocul se mai diversifică nițel cu niște elemente light de combat, și niște puzzle solving, dar chiar și așa, nu știu ce procent din jucătorii actuali mai au răbdarea necesară să treacă prin monotonia de nivel. O zi tipică de birou în realitate, ce mai!
După cum ajungi să vezi, jocul prezintă de fapt o poveste decentă pe măsură ce evenimentele se desfășoară. Dacă ești atent la cine intră în cabina ta, vei constata că vrând nevrând ești implicat în tot felul de intrigi care te pun în poziții dificile. Accepți mită în schimbul aprobării actelor unui imigrant ilegal? Sau, e bine să urmezi ordinele comandantului atunci când acesta încalcă protocolul? Ar trebui să ajuți misteriosul grup de rebeli care continuă să-ți strecoare bilețele în cabină? Toate aceste situații oferă o cantitate surprinzătoare de substanță sub formă de plot secundar pentru tonul general de survival al jocului.
Fii pe pace, aceasta este o poveste tipică de tip survival. La primul contact cu jocul, evident, greșind într-o veselie, soția și fiul s-au îmbolnăvit și, când nu am putut câștiga banii necesari pentru medicamentele, au murit din lipsă de tratament. Curând realizezi că atunci când membrii familiei tale încep să moară în joc, este pentru că nu ai lucrat atât de eficient pe cât ar fi trebuit. Nivelul de tensiune dă o adevărată semnificație alegerilor pe care le faci, cum ar fi luarea de mită: acea sută de dolari în plus ar putea însemna diferența între a supraviețui încă un nivel sau a fi trimis în gulag. Pe de altă parte, dacă îți faci treaba bine (sau, cel mai probabil, intri pe furiș în schemă cu rackeții), îți vei putea permite câteva upgrade-uri la cabină ca să lucrezi mai repede. Acestea sunt un aspect controversat al jocului, deoarece acest lucru înseamnă că jocul îți permite în esență să cumperi o schemă de control mai bună, un soi de cheat, care diluează dificultatea și provocările jocului. Fiecare să joace cum poftește, la urma urmei.
Probabil cel mai bun aspect al jocului este modul în care tratează și explorează o varietate de probleme, mult mai profund decât în orice titlu AAA. Să luăm subiectul dreptului la confidențialitate și intimitate. Dacă progresezi suficient de mult în joc, în cele din urmă, vei debloca un decision tree care îți cere să efectuezi o percheziție la pielea goală, fotografiată, a solicitanților. Jocul îți permite, cu dibăcie, să setezi nivelul de nuditate din meniu, dar chiar și așa, sentimentul pe care ți-l lasă este unul straniu: va trebui să revizuiești personal imaginile nud ale acestor persoane, unii subnutriți, alții trecuți de vârsta a treia, înainte să le lași să-și continue viața normală. În plus, va trebui să o faci într-un mod cât mai rapid și impersonal posibil (la urma urmei, familia ta este înfometată și se poate îmbolnăvi oricând). Dar chiar și cu un astfel de concept, moralitatea jocului iese la suprafață, dat fiind faptul că din când în când, perchezițiile tale de tip striptease deconspiră un terorist cu bombă sau alte arme de distrugere ascunse. Așadar, se dovedește că regulile drastice ale statului totalitar ajung să salveze probabil multe vieți și asta justifică cu siguranță invadarea intimității individuale. Sau nu?
În cele din urmă, Papers Please este unul dintre acele jocuri ciudate care reușesc să transmită un sentiment întunecat, o revelație sumbră despre traiul într-un stat totalitar. Jocul creează în mod subtil o atmosferă bogată în frică, tensiune și disperare, dar are și o doză considerabilă de monotonie care să o contrabalanseze. Nu există muzică, nu există varietate în decoruri, iar estetica generală a jocului este rece și neprimitoare. Cu alte cuvinte, deși Papers Please va genera cu siguranță un challenge pentru jucător, nu va fi neapărat unul plăcut. Jucătorii care fac o muncă similară ce implică documentele în viața reală, vor realiza că de fapt joacă un simulator de lucru și, într-un mod ciudat, toată distracția jocului constă în faptul că nu este deloc distractiv.
Cu toate acestea, chiar dacă nu este întotdeauna distractiv, este cu siguranță, captivant. Dacă poți înghiți pastila amară reprezentată de control și gameplay monoton, jocul oferă câteva stimulente decente pentru replay. Faptul că orice decizie afectează povestea (și că jocul îți spune finalul pe care l-ai obținut, din cele douăzeci) îți oferă ție ca jucător mână liberă, joacă-l cum te taie capul. Dacă ești un tip căruia să-i placă să joace jocuri pentru conținutul și pentru dilemele abordate, Papers Please merită zece euro și vreo zece ore. Însă, dacă preferi un joc plăcut, distractiv și plin de acțiune, acest joc nu ți le va oferi. Sau piratează-l, că oricum regimul nu te sancționează.
