Deși sunt multe jocuri pe care le rulăm pentru ultima oară fără să ne dăm seama, sunt câteva excepții care sunt planificate în creierul nostru ca activități pe care știm că le facem pentru ultima dată.
Acestea sunt de obicei jocuri pe care planifici să le joci astfel. Poate pentru că vrei să te convingi de o chestie, poate vrei să faci un anumit quest, sau poate că vrei doar să storci o ultimă fărâmă de nostalgie.
Așa am jucat eu World Of Warcraft Classic pentru ultima oară. Deși de mulți ani nu mai am nervi de MMO-uri, anunțul celor de la Blizzard că lansează varianta vanilla a lui World Of Warcraft în vara lui 2019 (și luna trecută, din nou – o variantă „20th Anniversary”), m-a făcut să vreau să plătesc din nou abonament către Activision. Cu înghițit în sec cu tot.
Mai bine de jumătate din acest motiv a fost constituit de nostalgie. Amintirile cu răsăritul Soarelui văzut pe un deal înzăpezit din Dun Morogh, sau pălăvrăgitul noaptea cu alte personaje din joc în hanul din Brill, sau explorarea Ashenvale, cu frumusețea coloanei sonore din acea zonă întipărită în auz. Aceste amintiri sunt strict legate de WoW, și modul lor de formare subliniază faptul că puteau fi „concepute” doar într-un MMO și doar în World of Warcraft. Sunt încă vreo 50 de episoade de amintiri din joc, amintiri pe care le voi ține minte și pe patul de moarte, dar nu despre asta vreau să vorbesc.
Pe lângă nostalgie, noi, ca oameni (sau poate doar eu, că-s defect), suntem obsedați de finalitate (voiam să scriu „finalizare” – nu ar fi nici asta minciună, oricum). Pentru că am fost un jucător prea prost, cu prea puțin timp liber și cu prea puțini bani ca să-mi permit un abonament lunar, nu am putut să joc WoW măcar la un nivel cvasi-semi-pseudo competitiv. Nu am făcut nici un raid, doar instanțele de nivel înalt, dar nici alea prea mult. Și deși eram un jucător sub-mediocru, am jucat totuși pe parcursul titlului original și al primelor două expansion pack-uri. În cel de-al treilea, Cataclysm, m-am simțit îngropat de schimbări și nu mi se părea că era același joc. Așa că am închis contul și m-am lăsat păgubaș.
Când Blizzard anunța că va relansa Classic-ul în 2019, mi-am pregătit cardul de credit cu un scop bine-definit. Voi juca din nou jocul, împreună cu cele două expansion-uri (care știam că vor fi lansate în anii următori), pentru că „trebuie” să-l omor pe Lich King. TREBUIE.
Anii au trecut, content-ul a fost exploatat, și deși am avut câteva pauze de peste 2-3 luni de joc, am făcut toate raid-urile de la max-level care mi-au fost aruncate în față. Am trecut peste high-urile item-urilor Best In Slot, am râs cu prietenii pe Discord la adresa altor colegi de ghildă și dramele lor cu împărțitul loot-ului. Până ce am ajuns în 2023, când am reușit să-l căsăpesc pe Lich King. Nici nu am mai stat la împărțeala loot-ului de final. Alt-F4. Uninstall. Cancel subscription. Eram fericit că am apucat să închid acest capitol din viața mea. M-am bucurat că pot să zic „am văzut, am jucat, am terminat”. Veni Ludi Terminati.
Și deși credeam că aici se încheie tot, Blizzard a decis să mai mulgă o dată ciclul ăsta joc, și toți playerii care sunt obsedați de această perioadă a jocului. Așa că la 20 de ani de la lansarea lui World of Wacraft, s-a dat startul din nou, cu câteva schimbări și îmbunătățiri de quality-of-life, despre care nu voi vorbi pentru că nu are rost să intru în detaliu. Și hopa, mi-am plătit abonamentul, pregătit să mai joc hora asta o dată. Dar nu mai pot, din păcate. Cartea nu vrea să se redeschidă.
Am văzut zilele trecute niște video-uri despre indivizi care povesteau lucruri similare; despre jocuri pe care le-au terminat pentru ultima oară. Dar parcă sunt jocuri mult mai importante decât WoW. De exemplu, cineva care la vârsta potrivită nu a terminat Morrowind, a hotărât să rejoace un run și să-l termine. Mult mai valoros decât WoW dacă stăm să ne gândim un pic. Altul a vorbit despre Gothic 3. Nu sunt fan nici Elder Scrolls și nici Gothic, dar parcă aceste persoane au fost mai câștigate decât mine. Au și investit mai puțin timp și au închis un capitol din viață împăcați. Au terminat, au șters și au fost mulțumiți că nu vor mai intra în acel joc niciodată.
Abonamentul meu de WoW merge în continuare, mai intru din când în când, dar nu am nici o dorință de a face ceva anume. Nu doar eu sunt stafie, personajul meu din joc se simte mai bine ca stafie, fiind mai fericit când fuge mort să-și recupereze cadavrul. Mă joc cu o carte-nchisă și tot scrijelesc pe ea, pe coperta din spate.
Ar trebui să termin altă carte.
