Se pare că există în ultimii ani o infuzie nestingherită de titluri din ograda Warhammer, cu câteva hituri remarcabile precum Rogue Trader și Boltgun. Fanii seriei 40000 au avut parte de un răsfăț consistent în ultima vreme, iar Warhammer 40000: Space Marine 2 reia povestea de unde s-a oprit originalul, aruncând jucătorii într-o vâltoare de lupte brutale, acțiune non-stop și tot acel farmec grimdark tipic universului Warhammer 40k pe care fanii îl cunosc și îl apreciează.
Situat la 200 de ani distanță după cele petrecute în originalul Space Marine, reiei rolul căpitanului Demeterian Titus, care, de vreo o sută de ani, își ispășește pedeapsa într-un detașament din legiunea Deathwatch, după ce a fost suspicionat de erezie la sfârșitul jocul anterior. Povestea începe cu misiunea lui Titus de pe planeta Kagaku, unde trebuie să oprească hoardele Tyranid care au invadat planeta. Rănit grav în confruntarea cu un Carnifex, Titus a fost salvat printr-o procedură radicală, Rubicon surgery, care l-a transformat într-un Primaris, mai puternic, mai masiv, mai rapid decât un Astartes obișnuit.
Titus este reinstaurat în capitolul Ultramarine, ca locotenent, și primește comanda unei noi echipe. De aici, povestea jocului te propulsează în inima celui de-al patrulea război Tyranid. Titus trebuie să-și recâștige onoarea și să-și demonstreze valoarea fraților săi în timp ce gestionează conflictul mocnit din sânul echipei sale și amenințarea semnificativă din partea Chaos Marines. Povestea este destul de simplă, este în esență o poveste generică de război, dar tensiunea dintre personaje și decorul sumbru din Warhammer 40k o păstrează interesantă pe tot parcursul. După alte criterii, aceasta este o poveste de fraternitate, deoarece noii aliați vor trebui să învețe să aibă încredere unii în alții pentru a-l servi pe Împărat.
Chiar dacă nu este vreun plot super bombastic, acesta m-a ținut implicat de la început până la sfârșit, ajutat de niște cinematici uimitoare și un ritm al acțiunii bun, fără a zăbovi prea mult înainte de a te arunca într-un alt scenariu. În cazul meu, Space Marine 2 a reușit să mă facă să mă documentez mai amănunțit despre universul 40k, și adesea mă trezeam că butonez telefonul în căutare de informații despre situațiile pe care le întâlneam în joc. Toate micile referințe la diferitele facțiunile și la modul în care funcționează lumea 40k sunt fascinante. Îți oferă suficientă informație ca să fie o experiență plăcută, dar în același timp, lasă o mulțime de lucruri de descoperit pe cont propriu. Un codex în joc ar fi fost incredibil de util în joc.
Chiar dacă apreciez acest univers, nu sunt nici pe departe un fanatic Warhammer 40k, așa că pentru mine, a fost interesant să văd cum Sabre Interactive a inclus cât mai mult lore în Space Marine 2 și cum a reușit să lege evenimentele din primul joc cu cele ale actualului. Jocul aduce la cunoștința jucătorului personajele și cele petrecute în jocul original în moduri distractive și interesante, iar modul de expunere a poveștii nu îi face pe noii jucători să simtă că au ratat ceva în caz că nu au jucat originalul(cu toate acestea, nu pot decât să îl recomand, că merită).
După cum era de așteptat, gameplay-ul lui Space Marine 2 strălucește în abordarea luptelor, combinând mecanici de-a dreptul viscerale de luptă corp la corp, cu acțiune de tip third person shooter, într-un mod în care fiecare întâlnire cu inamicul este o luptă pentru supraviețuire. Nu spun asta degeaba, chiar și pe nivelul normal de dificultate, jocul este nemilos. Ca și concept, asemenea lui World War Z, venit tot din partea lui Sabre Interactive, Space Marine 2 este un horde shooter veritabil, pe alocuri escaladat la proporții epice, iar experiența studioului în acest gen își spune cuvântul.
Controlul standard cu mouse și tastatură se simte un pic contra-intuitiv la început, așa că poate vei vrea să modifici niște butoane pe ici pe colo. La scurt timp însă, dezmembrarea, incinerarea, ciuruirea, spintecarea (ai prins ideea) inamicilor devine un proces automat, îl faci fără să gândești și aștepti cu nerăbdare următoarea ceată de Xenos sau eretici cu sângele cărora să aduci ofrandă Împăratului.
Titus și subalternii săi pot trece instantaneu de la armele de foc la cele melee. Există chiar și un sistem de combo-uri pentru luptele corp la corp, acestea fiind declanșate fie prin apăsarea scurtă sau îndelungată a butonului mouse-ului, efectuarea acestora în momente diferite sau cu o pauză între ele, poate declanșa diferite atacuri utile în anumite situații. Este un sistem suficient de simplu pentru a-l înțelege rapid, dar și suficient de complex încât să nu devină plictisitor. Armele de foc se simt, de cele mai multe ori, puternice, capabile să doboare cu ușurință hoardele de lighioane care se îndreaptă spre tine. Aș fi vrut să văd o mai mare varietate de arsenal, sau un sistem de upgrade al acestuia era bine venit, dar din păcate, nu avem așa ceva, astfel că nu îți rămâne decât să experimentezi cu cele oferite și, mai apoi, să te ții de configurația preferată.
Durabilitatea este împărțită între armura și sănătatea lui Titus și aici lucrurile devin interesante. Armura se regenerează în timp, dar odată ce inamicii îți sparg scuturile, vor începe să facă damage la bara de sănătate, care nu se regenerează automat. Adesea, vei vedea inamici care au un cerc albastru deasupra lor, ceea ce înseamnă că poți faci un contra atac, apăsând la timp butonul de block. Dacă acel cerc devine roșu, atacul nu poate fi parat și dacă te eschivezi fără a lua damage, îți prezintă oportunitatea unui quick shot cu pistolul pentru a regenera o porțiune din scuturi. Pentru a-ți recăpăta sănătatea, singura opțiune este să găsești și să folosesti medicae stims care sunt o raritate, mai ales pe nivelurile mai mari de dificultate.
Space Marine 2 se simte, deloc surprinzător, ca o combinație de Gears of War și Doom Eternal, în sensul în care te încurajează să fii constant în mijlocul luptei. Într-un fel, nici nu prea ai de ales. Chiar și pe nivelul normal de dificultate ți se oferă o provocare mai mult decât suficientă, așa că nu îmi imaginez decât un masochist care ar vrea să joace pe nivelurile mai mari de dificultate. Cu toate acestea, jocul este rezonabil cu plasarea adecvată a check point-urilor și a proviziilor de armament și muniții așa că nu te simți blocat. De asemenea, cei doi camarazi ai tăi controlați de AI sunt surprinzător de competenți și capabili să țină piept singuri oricărei confruntări, astfel încât nu am simțit nevoia să intru online să joc co-op.
În loc de clasicii Orks, care sunt mai degrabă amuzanți decât înfricoșători, avem Tyranids. Aceștia nu știu altceva decât să-și distrugă prada cu brutalitate, iar faptul că majoritatea dintre ei arată ca niște velociraptori extratereștri, nu face altceva decât să le sporească agresivitatea și pericolul perceput. Jocul te face să simți în mod constant că, oricât de avansat ai fi ca Ultramarine, ești mereu depășit numeric și pe punctul de a fi copleșit atunci când vine vorba să lupți împotriva acestor creaturi. Sunt momente în care hoarde întregi te asaltează și întocmai ca în World War Z, îi vei vedea că se aglomerează și se cațără unul peste altul pentru a escalada un zid. Este impresionant atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al spectacolului vizual pe care îl oferă.
Apoi avem a doua facțiune, cea a ereticilor Chaos Marines, care apar spre finalul jocului. Atunci când aceștia se teleportează, mediul se schimbă și se deformează, apar artefacte vizuale mov și albastre, ceea ce denotă corupția cu energia Warp. Odată cu apariția Chaos Marines, implicit și strategia ta de abordare a luptelor se va modifica, pentru că majoritatea ereticilor au arme de foc și e indicat să îi elimini repede, de la distanță. Odată cu aceștia, apar și acoliții lor, cultiștii, care se aruncă asupra ta fără nici un gând pentru propria persoană, astfel constituie carne de tun. Ambele facțiuni îți oferă o provocare, dar Tyranids oferă, de departe, cele mai spectaculoase momente ale jocului, alături de câteva boss fights.
Dacă există o critică supărătoare pe care o voi adresa campaniei este că pur și simplu vreau mai mult conținut. Scurta campanie constă doar din șase misiuni care durează aproximativ o oră fiecare. În momentul în care intriga devine interesantă, Space Marine 2 deja trece la capitolul final. Încă una sau vreo două misiuni în plus ar fi fost aur curat pentru narațiune(și câteva boss fights în plus n-ar fi stricat deloc).
Cu toate astea, nimic din campanie nu este rău. De fapt, este al naibii de distractiv. Aproape fiecare moment este plin de acțiune, și chiar și atunci când lucrurile se mai domolesc, există un scop pentru asta și fiecare misiune oferă ceva nou. De asemenea, vei avea acces la un arsenal compus din piese incredibil de puternice. Toate armele pentru lupta corp la corp au propriile lor combo-uri și finishing moves care sunt total diferite unele de altele. Armele de foc sunt emblematice pentru universul 40k însă, după cum spuneam mai sus, mi-aș fi dorit să existe puțin mai multă varietate la acest capitol, prea multe arme de foc pe care ți le oferă jocul sunt simple variații ale unui model standard. Însă, sunt și câteva arme grele, de exemplu Heavy Bolter, Pyreblaster, Heavy Melta, pe care le găsești ascunse prin nivel doar și nu le poți echipa din meniul de customizare dinaintea misiunilor. Acestea fac în mod evident, daune ridicol de mari inamicului, și îți vor pune un rânjet diabolic pe figură de fiecare dată când le folosești.
Din fericire, completarea campaniei nu este neapărat sfârșitul jocului. Consider că adevărata vedetă incognito a acestui joc este modul Operations, care constă în misiuni challenging și extrem de rejucabile, concentrate pe gameplay cooperativ. În practică, este același joc la bază, dar extins cu mai multe clase, ability trees, sisteme de progresie individuale și hoarde mai mari de inamici. Dacă îți plac horde shooters precum Helldivers 2, Left 4 Dead sau World War Z, ceva îmi spune că vei petrece mult timp aici.
Partea bună e că aceste misiuni se leagă de povestea principală. Astfel, pe parcursul întregii campanii principale, Titus va trimite o altă echipă de Ultramarines în diferite misiuni cu rol de suport, și vei fi informat despre progresul acestora prin dialogurile purtate cu Titus prin vox (radio) și diversele situații provocate de aceștia pe câmpul de luptă pe care le poți vedea de-a lungul jocului. Operațiunile sunt aceste momente reale interconectate cu campania principală despre care vezi și auzi, ceea ce face ca acest mod să fie o parte integrală a experienței de joc. Tot aici ai posibilitatea să alegi una din clasele disponibile pentru personajul tău, și vei găsi cu siguranță una care să se potrivească stilului tău de joc. Acestea sunt:
- Tactical – are acces la o varietate mare de arme și abilitatea de a scana câmpul de luptă cu evidențierea punctelor slabe ale inamicului;
- Assault – clasă axată lupta pe corp la corp, folosește un jump pack și un Thunder hammer pentru mobilitate;
- Vanguard – are o mare mobilitate și se folosește de un grappling hook pentru manevre tactice;
- Bulwark – cealaltă clasă axată pe lupta corp la corp care folosește un scut și un banner pentru a-și susține colegii de echipă;
- Sniper – specialistul în armele cu lunetă, elimină amenințările de la distanțe mari și se poate camufla;
- Heavy – greul companiei, folosește arme grele concepute pentru crowd control și poate pune o barieră în jurul său pentru protecție.
Din păcate, aceste clase nu pot fi accesate în campania lui Titus. Ar fi fost o modalitate excelentă de a le continua progresia, de a le customiza, prin intermediul cărora să îți definitivezi un stil de joc care ar fi adăugat o notă bine venită de varietate. Păcat. Însă designul acestor misiuni operaționale în sine, la fel ca și cel al campaniei, este în mare parte lăudabil, și nici nu simți că joci ceea ce sunt în esență, side missions. Ai o mulțime de momente în care ești năvălit de hoarde și câteva lupte grozave cu niște bosses pe deasupra. Un alt aspect interesant introdus aici, este un director AI dinamic, care modifică zonele de spawning și mini-șefii cu care te confrunți, ceea ce face ca fiecare replay să se simtă fresh.
În cele din urmă, există, un mod competitiv PVP, care este accesibil jucătorilor de la început. Asta pentru experiența unui pachet complet. E de apreciat efortul producătorilor pentru acest deziderat, dar, sincer să fiu, nu mi-a surâs deloc modul ăsta și după vreo oră nici nu am simțit nevoia să mă mai întorc la el. Cu excepția clasei Assault, toate celelalte se simt lente și greoaie într-un cadru PVP și pentru mine, un joc care are Space Marines pur și simplu nu se potrivește pentru ritmul rapid al unui meci team deathmatch sau care o mai fi. Majoritatea arenelor par împrăștiate și slab populate și pur și simplu e un feeling straniu să dobori un Space Marine cu câteva proiectile dintr-un bolter. Ne aflăm într-o eră în care shooterele multiplayer competitive abundă, astfel că atunci când am dorința de a juca un shooter PVP, prefer să pornesc Overwatch sau CS. Ceva conceput din start pentru așa ceva. Din fericire, experiența singleplayer în Space Marine 2 e la cote înalte și în opinia subsemnatului, nu pierzi nimic dacă sari peste multiplayer.
Dintr-o perspectivă tehnică, Space Marine 2 este un joc cu o grafică impresionantă, cu texturi excelente, sisteme de particule, și, așa cum am menționat deja, niște decoruri de neegalat care te fac să spui wow cu voce tare. Toate modelele din joc arată incredibil și au fost construite de oameni care au înțeles clar materialul sursă. Fie că e vorba de forțele umanității, fie că e vorba de Tyranids, fiecare entitate este, animată cu experiență, și este redată exact cum ți-ai fi imaginat.
Un alt lucru impresionant în Space Marine 2 este amploarea. Chiar dacă este un joc liniar, mediul înconjurător se simte absolut gargantuan, în special în cadrele urbane ce au o arhitectură și monumente colosale. Adesea vei vedea în depărtare alte bătălii care se desfășoară, și roiuri uriașe de Tyranids care împânzesc cerul, care îți dau senzația că lupți într-un război nesfârșit împotriva unui dușman de neoprit. Într-o notă similară, designul audio este de asemenea excelent. De la bubuitul înfundat al armurii grele atunci când alergi, la zgomotele unui heavy bolter care împroașcă proiectile în ținta sa, producătorii au făcut o treabă grozavă. Chiar dacă Titus nu mai are vocea lui Mark Strong, Clive Standen (Rollo din Vikings) face o treabă excelentă și aici. La fel și o coloană sonoră care, deși nu este la nivelul lui Darktide, face o treabă grozavă cu muzica sa puternică și orchestrală.
La ora actuală, nu greșesc când spun că Space Marine 2 este unul dintre cele mai bune jocuri din universul 40k care au blagoslovit monitoarele fanilor. Sabre Interactive a luat toate lecțiile pe care le-au învățat din jocurile anterioare și a îmbogățit acest titlu cu experiența acumulată. Hoardele masive de inamici sunt caracteristica principală aici, și oricât de impresionante aș spune că sunt, trebuie să le vezi singur ca să îți dai seama. Mai impresionant este cât de bine se descurcă jocul cu aceaste mase de entități în mișcare, fără să îți topească procesorul. Este foarte bine optimizat, și crede-mă că nu ai nevoie de ultimul răcnet de configurație ca să te bucuri de joc.
Dezavantajul major al acestui joc este că nu a fost lansat cu o cantitate mare de conținut. Cu o campanie de circa șase ore și alte câteva ore sporadice pentru Operations, unii jucători s-ar putea simți cam suprataxați, mai ales dacă au plătit pentru versiunile mai scumpe.
Warhammer 40000: Space Marine 2 este unul dintre cele mai bune jocuri pe care le-am jucat în ultimii ani. Acesta extinde cu succes bazele clădite de predecesorul său, oferind o experiență familiară și totodată revigorantă. Combinația de lupte intense, lore bogat și design impresionant creează un pachet convingător care va satisface cu siguranță atât fanii de cursă lungă, cât și pe cei casual. Este întruchiparea farmecului universului 40k: brutal și minunat.
Burn the heretic! Kill the mutant! Purge the unclean!
