Lies of P m-a prins și m-a țintuit în fața monitorului precum nici un alt titlu soulslike. În cele ce urmează, o să vorbesc atât despre jocul de bază cât și despre unicul expansion care face oficiile acestui articol, pentru că e imposibil să vorbești despre unul fără să te raportezi la celălalt. În linii mari, este de departe cel mai user friendly soulslike pe care l-am butonat în ultimul timp, atât din perspectiva dificultății cât și a accesibilității, interfeței, etc. Nu este frustrant, nu ai o dificultate artificială menită să te pedepsească(mii de flegme trase în FromSoftware și sfinți pogorâți în mentalitatea lor tipică de japonez masochist!), am învins orice boss din maxim două încercări, am putut explora o lume clar definită, cu zone bine delimitate de tranziție, mi-am putut repara armele pe loc, inventarul e simplu și nu ai obiecte de umplutură, ce să mai vrei altceva?
Ceea ce m-a surprins în munca celor de la Neowiz este felul în care o companie coreeană, îndepărtată cultural de bătrânul continent, atât etnic cât și din punct de vedere al curentelor literare europene, a reușit să asimileze atât de bine esența poveștii originale Pinocchio și să o reinterpreteze într-o notă steampunk cu elemente de basm, pe care sigur nu o vei uita.
Astfel, jocul reinterpretează povestea clasică a lui Pinocchio într-un decor gotic și industrial, cu o estetică ce amintește de Belle Époque, care s-a transformat între timp într-un coșmar steampunk. Orașul Krat, odinioară plin de viață, a fost devastat după ce androizii creați de inginerul Giuseppe Geppetto s-au răzvrătit împotriva oamenilor. Nu pot să spun că intri în pielea lui P(innochio), pentru că nu are așa ceva, mai potrivit ar fi să spun că intri în circuitele și roțile dințate ale androidului/automatonului sau ce o fi, cu aspect uman și trăsături efeminate având o paloare evidentă datorată deficiențelor de fier seric. Păpușa se trezește într-un vagon abandonat și este ghidată de o voce feminină spre Hotelul Krat, ultimul bastion al rezistenței umane.
Ideea de a se inspira liber din basmul lui Pinocchio nu este o simplă strategie de marketing menită să facă proiectul mai atrăgător. Cred cu tărie că studioul a dorit să aducă un omagiu sincer capodoperei lui Collodi, incluzând numeroase personaje din poveste, care, în Lies of P, apar într-o versiune mult mai nuanțată, care se integrează perfect în narațiune. Pe scurt, merită să explorezi toate scenariile și poveștile de background ale tuturor personajelor care fac parte din această aventură, chiar și pentru simplul fapt de a descoperi toate referințele la povestea originală și detaliile ascunse printre rânduri.
Pe măsură ce povestea se desfășoară, îți dai seama că P este un automaton cu totul aparte, pentru că este singurul care poate să mintă, aspect ce devine o temă centrală a gameplay-ului. În mod constant, protagonistul este pus în fața alegerii între adevăr și minciună, iar aceste decizii influențează profund lumea, oamenii cu care intri în contact și finalul jocului. Dacă vrei cel mai „happy” final din cele trei, atunci trebuie să minți de îngheață apele, lucru de altfel fin sugerat de unele NPC-uri. Prin această alegorie, Lies of P explorează concepte mature precum umanitatea, liberul arbitru și moralitatea într-o lume foarte diferită de inocența poveștii lui Collodi.
Tot la capitolul fan service, s-a introdus o mecanică de parare și block care joacă un rol esențial, la fel ca și posibilitatea de a destabiliza inamicii pentru a-i lovi cu atacuri heavy și critical. Jocul îți oferă posibilitatea să blochezi constant ținând apăsată tasta corespunzătoare, nu doar să faci eschive. Vei lua o cantitate de damage mai mică, pe care o poți recupera dacă te miști suficient de rapid și ataci inamicul care ți-a pricinuit daunele, și nu pot decât să felicit dezvoltatorul coreean pentru această idee.
O altă inovație notabilă este sistemul modular al armelor, fiecare este compusă dintr-o lamă și un mâner care pot fi combinate liber între ele, având ca rezultat o varietate impresionantă de stiluri și mișcări. Brațul mecanic al protagonistului, numit Legion, adaugă încă un aspect tactic și îți permite echiparea de accesorii, de la aruncătoare de flăcări la cârlige și electroșocuri. Upgradarea lui P se bazează pe Ergo, echivalentul sufletelor din alte titluri similare, iar micro managementul și îmbunătățirea acestuia se fac la puncte de control numite Stargazers.
Din punct de vedere artistic, dacă spun că Lies of P impresionează, e puțin spus. Krat este un oraș ruinat învăluit într-o melancolie apăsătoare, plin de statui dărâmate, lumină obscură și clădiri distruse care poartă urmele unei societăți grandioase. Direcția artistică evocă un amestec între estetica Art Nouveau și atmosfera sinistră a lui Bloodborne. Muzica și efectele sonore completează experiența de minune și amplifică tensiunea fiecărei confruntări și melancolia străzilor pustii.
Având în vedere că Lies of P se inspiră profund din tradiția genului soulslike, atât din punct de vedere al gameplay-ului, cât și de desfășurare a narațiunii, să nu te aștepți la o poveste liniară, întreruptă de secvențe cinematice explicative. Detaliile esențiale sunt dezvăluite treptat prin dialogurile dintre diversele personaje, prin storytelling ambiental, prin răsfoirea numeroaselor jurnale răspândite în lumea jocului sau, așa cum se întâmplă adesea în acest gen, prin descrierile obiectelor pe care le găsești.
Totuși, merită subliniat că nu avem de-a face cu ambiguitatea specifică titlurilor FromSoftware. Expunerea este fragmentată, dar suficient de coerentă pentru a putea fi înțeleasă de cei dispuși să depună un minim efort de cercetare. În cele din urmă, Lies of P reușește să te captiveze și să te uimească printr-o serie de momente bine concepute și integrate în ritmul narațiunii, care conduc către unul dintre cele trei finaluri disponibile. Din acest punct de vedere, pot să spun fără ezitare că Neowiz și-a atins scopul propus, și voi purcede mai departe, cu expunerea primului și unicului DLC.
Indiferent dacă te confrunți cu el în capitolul cinci sau după ce ai terminat jocului de bază, Lies of P: Overture este, în toate privințele, un prolog, un flashback care începe în ajunul Freneziei Păpușilor, cu aproximativ 5 ani înainte de povestea principală. Acțiunea se desfășoară într-o zonă acoperită de zăpadă între grădina zoologică și târgul orașului Krat și te va pune pe urmele lui Lea Florence Monad, un Stalker Legendar care încearcă să împiedice planurile îngrozitoare ale Alchimiștilor, elita socială și intelectuală a orașului, coruptă și mânată de interese macabre.
În urma unor experimente deloc etice, conduse de un Alchimist, un virus extrem de contagios s-a propagat în eter, forțând operatorii grădinii zoologice să sigileze zona și să stabilească o zonă de carantină. Flora și fauna au suferit mutații grotești, dar cele mai cumplite transformări le-au suferit oamenii, care arată de parcă ar fi fost infectați cu ciuperca parazit din Last of Us. Dacă monștrii din jocul de bază ți s-au părut înfiorători, n-ai văzut nimic, crede-mă. În mare parte, acesta e background-ul prin care va trebui să-ți croiești drum și să aduci la lumină adevărurile îngropate în trecutul comitatului Krat, și chiar vei descoperi întâmplări care în funcție de acțiunile tale, își reverberează consecințele în jocul principal.
Narațiunea din Overture continuă munca extraordinară de world building prezentă în jocul de bază, prin crearea unui univers coerent care se simte perfect integrat în povestea principală. Chiar și personajele secundare primesc roluri care au de această dată o importanță mult mai mare în desfășurarea poveștii și sunt conturate cu multă atenție la detalii, datorită includerii documentelor și notelor audio răspândite pe parcursul jocului.
În sensul ăsta, mi s-a părut evocatoare munca depusă pentru caracterizarea Leei, enigmatica Legendary Stalker, un personaj carismatic dar cu un destin tragic, care ajunge treptat să se împletească cu drumul emaciatului nostru P. Totuși, ar trebui să menționez o ușoară neconcordanță în ritmul poveștii acestui DLC: deși narațiunea se menține în general la un nivel ridicat, finalul mi s-a părut prea brusc și precipitat, chiar și în ce privește ultimul boss, deloc challenging. Așa că, personal, am ajuns la finalul poveștii în aproximativ 18 ore, cu suficient backtracking și sidetracking cât să explorez fiecare colțișor din noile decoruri.
În ceea ce privește sectorul de gameplay, dezvoltatorii coreeni au ales să meargă pe o abordare conservatoare, orientată spre îmbogățirea formulei deja prezente cu conținut nou. Dacă mecanicile de joc rămân, în esență, neschimbate față de materialul original, câteva noutăți introduse aici sunt cele care adaugă stropul de valoare al acestui prolog.
Pentru început, noile decoruri, sunt variate atât din punct de vedere vizual, cât și de level design. Târgul înzăpezit precum și grădina zoologică adiacentă, oferă priveliști fermecătoare, încărcate cu detalii, și multe scurtături care duc adesea la cufere bogate în resurse. Celelalte medii cum ar fi complexul minier, laboratoarele și conacele elegante, suferă mai degrabă de o reciclare de asset-uri și de o liniaritate proeminentă, comparativ cu secțiunea de început. În aceeași manieră, pot să extind ideea asta și în ceeea ce privește luptele cu șefii. Sunt opt în total, iar jumătate dintre ei nu oferă un nivel de provocare memorabil, inclusiv ultimul, care mi s-a părut trivial cu ajutorul Leei. În anumite situații, va trebui să te confrunți și cu o cameră cam necooperantă, dar nu e nimic care să fie game breaking.
Pe lângă șefi, în Overture vei întâlni și un bestiar surprinzător de divers, ceea ce înseamnă că vei învăța tipare și vei rafina strategii ofensive ca să te adaptezi fiecărei zone care te separă de următorul șef. Cel mai mare challenge din acest DLC vine din mulțimea de inamici cu atacuri multiple și bare uriașe de viață. De la animale sălbatice, până la diferite modele de păpuși noi, aceștia reprezintă în mod evident, principala dificultate a acestei expansiuni, oferind o experiență cu adevărat satisfăcătoare pentru cei care iubesc provocările. Iar dacă preferi un nivel de dificultate mai lejer, poți face asta din opțiuni, oricând. Cu toate astea, chiar și pe cel mai mic nivel de dificultate, e nevoie de un build solid, de disciplină în atacuri și de reflexe ascuțite, altfel nu rezolvi nimic.
Evident că nu lipsesc armele noi. Dintre cele zece piese în total, atât modulare cât și simple, merită menționat arcul. Deși e slab din punct de vedere al puterii de foc, merită de luat în considerare mai ales când te afli cu o cantitate mică de viață. Astfel poți adăuga o dimensiune mai tactică, și să faci damage de la distanță inamicilor de tip carne de tun, și să le rărești rândurile. De asemenea, au fost adăugate două module la brațul mecanic Legion, Icarus care aruncă frisbee-uri zimțate capabile să sfârtece inamicul și Cataclysm care este, din toate privințele, un shotgun cu țeavă tăiată care a devenit instant adiția mea preferată din tot jocul. Are un damage colosal dacă îl upgradezi, și face un crowd control impecabil. Oricare ar fi preferințele tale, deși în cazul meu alegerea a fost clară și mi s-a părut mai practică și mai ofensivă decât cealaltă, vorbim totuși despre două adăugiri ingenioase, care sporesc semnificativ varietatea sistemului de luptă.
Există și alte mici noutăți care fac gameplay-ul mai bogat. De exemplu, avem amuletele noi, inclusiv una care diminuează efectele înghețului. În inventar vei găsi și licori noi pentru refacerea vieții, care îți oferă în același timp diferite bonusuri ofensive și defensive și bineînțeles, poți debloca noi costume pentru a-l îmbrăca pe Pinocchio. Fiind un crazy dog person, am rămas la costumul lui Alidoro pe care nu l-am schimbat niciodată de când l-am deblocat în jocul de bază, așa că nu mi-am bătut capul cu altele. Din păcate, ținutele oferă doar un stil vizual aparte, fără buff-uri sau atribute pasive.
În aventura ta, vei intra în posesia unei multitudini de obiecte colecționabile, de la documentele deja menționate până la discurile de vinil, pe care, și de această dată, sunt înregistrate piese muzicale de o frumusețe senzațională.
Din punct de vedere grafic, jocul continuă stilul jocului de bază, și anume estetica inspirată de Europa secolului XIX, cu melanjul de elemente Belle Époque, gotice și steampunk. Orașul și mediile înconjurătoare sunt redate cu o atenție extraordinară la detalii, iar partea de lightning ambiental e mai avansată decât în jocul de bază ceea ce face ca reflexiile, sistemele de particulele și texturile mediilor să pară mai bogate și mai detaliate. Totul are un aer mai viu, mai cinematic, și, cu toate că unele zone sunt destul de previzibile ca design, per total, direcția artistică e la cote mari și reușește să transmită un sentimentul definitoriu de „decadență frumoasă”.
Overture excelează pe partea audio. Designul sonor cu zgomote metalice, ecouri din spații închise, scrâșnetul zăpezii și clicăituri mecanice ale inamicilor creează o atmosferă aparte. Muzica orchestrală e una dintre cele mai reușite componente ale DLC-ului, cu partiturile care alternează între momente melancolice, și pasaje dramatice în intensitatea luptelor cu șefii. Voice actingul se menține la același nivel înalt și contribuie la veridicitatea poveștii și la tonul tragic al lumii. În acest sens, merită din plin să colecționezi toate vinilurile, și odată ce ajungi la tonomatul din hotel, să le lași să cânte în fundal, pentru o experiență rafinată și elegantă.
În ansamblu și în încheiere, Overture este o extensie naturală, care face cinste jocului de bază. Cantitatea de conținut nou este impresionantă, iar cele trei niveluri noi de dificultate, pe care le poți schimba oricând și care devin disponibile și în aventura principală, fac ca provocarea creată de Neowiz să fie accesibilă chiar și pentru jucătorii mai puțin experimentați sau pentru cei care nu vor să se autoflageleze. Overture reușește să combine eleganța estetică, un gameplay mai rafinat și o coloană sonoră absolut memorabilă într-un pachet care nu trebuie ratat. Pentru fanii jocului de bază și nu numai Lies of P: Overture reprezintă o completare esențială și unul dintre cele mai bune expansion packs din ultimii ani.
