E cazul să reinstalăm clienții de torrents?

Pe scurt: Cred că da.

Dar vreau să încep prin a spune că nu susținem pirateria, furtul, etc. Blah blah e ilegal. Să nu faceți așa ceva acasă, etc.

Sentimentul acesta a pornit din media. Pentru a avea acces la toate filmele și serialele, ai nevoie de minim 5 abonamente diferite la servicii de streaming diferite, care încep să aducă a pachetele de cablu-tv ale anilor ’90. În articolul acesta, o să încerc să micșorez aria de impact a argumentelor strict pe ce ne interesează pe noi, și anume jocurile PC.

Caveat Emptor

Gabe Newell a spus acum mai bine de un deceniu “Piracy is almost always a service problem and not a pricing problem”; și avea dreptate. Deși în România pirateria era un mod de viață, începută în anii de după revoluție, când o bucată de software costa cam cât un salariu lunar. Era imposibil să nu piratezi și cu toții am făcut-o. Treptat, treptat, când a ajuns apa caldă și în România, nivelul de trai a început să urce iar oamenii au început să cumpere jocuri. La începutul anilor 2000, tot nu într-o mare măsură, nu doar din cauza prețului un pic ridicat și atunci, ci și pentru că erau în format fizic. Simțeai că faci o cumpărătură serioasă atunci când cumpărai un joc. Îmi aduc aminte că am văzut primul joc Manhunt, aruncat într-un colț de Selgros, la reducere, și tot părea prohibitiv de scump în acea perioadă (în care nici nu aveam salariu).

Steam a democratizat jocurile PC. Deși lansarea Steam împreună cu Half Life 2 a fost cu cântec, treptat, Steam a adus din ce în ce mai multe jocuri pe platforma sa, transformându-l într-un magazin cu acte în regulă. Mai apoi, Valve plusează cu perioade de reduceri semnificative. Jocurile AAA ajung să fie 10 dolari, cele AA sub suma aceea, respectiv jocuri indie foarte bune la 2-3 dolari. Oamenii încep să cumpere jocuri în prostie. Viteza de download întotdeauna era foarte bună, iar Steam ca platformă venea cu avantaje de genul Chat, sau “Ce se joacă prietenii tăi acum”.

Eu numesc această perioadă Epoca de Aur a cumpăratul jocurilor. Ani la rândul, de fiecare dată când îmi schimbam computerul sau reinstalam sistemul de operare, nu mai instalam clienți de torrentare. Nu aveam nevoie. Această epocă de aur a fost și se duse.

Am pornit pe o pantă dubioasă din 2013 încoace, de la moda Kickstarterlor. F.T.L. Faster Than Light și Broken Age au dat tonul, iar apoi Pillars Of Eternity a dat o speranță jucătorilor vechi de cRPG-uri. Acestea erau jocuri pe care le cumpărai la preț întreg. Era un pic riscant să aștepți ani de zile pentru a prinde o reducere, dar având în vedere că primeai acces la alfa/beta-uri, sau detalii din culisele producției, simțeai că e un troc onest.

Și într-un final am ajuns la punctul care mă presează pe mine. Onestitatea. După apariția Steam Greenlight în formă incipientă și mai nou Steam Early Access, au început să iasă jocuri pe bandă rulantă. Deși printre ele era plin de hack-uri ordinare și țepe colosale, foarte multe jocuri bune, indie sau double A, apar pe Steam Early Access. Printre cele pe care le-am susținut eu, se numără: Darkest Dungeon, Slay The Spire, Valheim, V Rising, recentul Dune: Spice Wars, și nu în ultimul rând Baldurs Gate 3.

“SE NUMESTE TZEAPA NAI MAI LOAT PANA ACUM TZEAPA”

Dar lansarea acestor jocuri prin Early Access se face într-un mod onest, în cele mai multe din cazuri. Developerii îți transmit: “Ăștia suntem noi. Atâta putem. Asta vrem să facem.”, iar ca și cumpărător, decizi dacă îi susții sau nu. Problema apare când studio-uri triple AAA, cu bugete mai mari decât PIB-ul unor țări mici, lansează jocuri, FĂRĂ sigla de Early Access, care cer preț întreg, deși sunt doar niște beta-uri glorificate. Aș vrea să menționez Skull and Bones, un eșec răsunător, anunțat de CEO-ul Ubisoft Yves Guillermot ca fiind primul joc “quadruple A”. Un joc despre piraterie, care parcă încurajează celălalt tip de piraterie. Skull and Bones se mișcă la fel ca un joc modern de mobil, cu bătălii navale plictisitoare, mult mai slabe decât cele din Assassins Creed: Black Flag, de acum mai bine de un deceniu, și culmea, tot făurit de Ubisoft.

EA nu s-a lăsat anul trecut mai prejos și a lansat Jedi Survivor, cu probleme MARI de performanță pe PC. Bethesda face ce știe, lansează un Starfield execrabil (nu cred că vreunul din noi îi va face un review), cu bug-uri mai multe decât Skyrim și cu o mie de loading-screens mai multe. Mă uitam cu durere la prețul de 70 de Euro și încercam să mă conving că “poate merită”. De fapt, 100 de Euro, pentru pre-order, ca să îl pot juca cu o săptămână mai repede. Bine, după câteva review-uri citite, am realizat că Starfield nici nu merită piratat. “Waste of bandwidth”, vorba americanului. Să nu uităm de gloriousul (pentru unii) Alan Wake 2. Deși se mișcă binișor pe consolă, pe PC a fost lansat dezastruos. La câteva zile de la lansare, lumea și-a dat seama că nu e bine optimizat pentru plăcile nVidia. Ori ai AMD, ori ai o placă overkill de genul RTX4080. Dacă Doamne-ferește ai o placă nVidia de nivel mediu, care nu costă cât o mașină second-hand, nu o să te distrezi prea bine.

Aș putea să vorbesc acum despre faptul cum aceste dureri de-ale mele sunt niște non-probleme, devreme ce există politica de refund. Nu îți convine? Îți iei banii înapoi. Problema vine că poate dura muuuuulte zile până internetul își dă seama care e problema cu jocul, și cel mai probabil ai trecut de cele 2 ore jucate, acea limită care garantează că îți primești banii înapoi. Unii dintre noi petrecem mai mult de 2 ore într-un joc încercând setări, optimizând performanța, din dorința de a juca jocul cu pricina. Iar acest lucru ne poate lăsa cu buza umflată și cu banii luați.

Din 2022 încoace sunt din cel în ce mai multe instanțele în care regret că am dat bani, am trecut peste perioada în care pot să-mi iau banii înapoi, și parcă toți publisherii mari, după ce-ți vând un produs, râd de tine și-ți spun “SE NUMESTE TZEAPA NAI MAI LOAT PANA ACUM TZEAPA FORZA STEAUA HEY HEY HEY”.
E ok când o companie vrea să facă mișto de mine. Dar nu pe banii mei.