Endzone 2 – Review

Când apocalipsa întâlnește urbanismul cu personalitate

by Tudor Sprînceană

Am fost întotdeauna fascinat de haos. Fie că vorbim de radiații, furtuni de nisip sau lipsă de mâncare, ideea de a reconstrui civilizația din nimic are ceva poetic… mai ales când o faci din spatele unui monitor și nu dintr-o baracă ruginită. Endzone 2 e genul de joc care te face să crezi că ai putea fi primar chiar și după un cataclism global. Sau, cel puțin, să mori încercând. Oricum, la noi, primarii cu siguranță rămân la post chiar și în timpul apocalipsei. Ce nu ar face pentru încă puțin cașcaval, right?

 

Din ruine, cu speranță

Urmând să fie lansat pe 24 iulie 2025, Endzone 2 e continuarea logică (și mai ambițioasă) a primului joc, Endzone: A World Apart. De data asta, însă, nu mai e vorba doar de construit un singur sat, ci de gestionat o întreagă rețea de așezări, conectate între ele prin rute comerciale și zone deșertice periculoase.

Our mission begins…

Totul începe după o catastrofă ecologică globală, în care supraviețuitorii ies la suprafață din buncăre (a.k.a. “endzones”) și trebuie să reclădească lumea printre ruine, radiații și furtuni toxice. Este un fel de reorganizare urbană a Bucureștiului, doar că avant la lettre, cum zice francezul.

Mașini, rute și mai multă libertate

Față de primul joc, unde stăteai frumușel într-un colț de hartă, Endzone 2 îți dă drum deschis. Ai vehicule direct controlabile (camionete post-apocaliptice, yay!), poți trimite expediții în locuri de interes și trebuie să gestionezi schimburi între orașe.

The Last of … Endzone 2

Coloniile nu sunt independente. Trebuie să colaboreze pentru a supraviețui. Și pentru că norocul nu e niciodată de partea ta, te vei confrunta cu dezastre dinamice: furtuni radioactive, secete, ploi acide și, bineînțeles, bande de raideri înarmați până-n dinți.

Viața în joc este grea. Trebuie să planifici cât mai mult din acțiunile pe care urmează să le întreprinzi. O mișcare greșită poate să te coste destul de mult. Cu toate acestea, o comunitate bine dezvoltată se va dovedi capabilă să înfrunte cam toate pericolele. Acest lucru este valabil și în viața noastră cotidiană. De aici tragem concluzia că sunt câteva teme actuale pe care le abordează Endzone 2, cu toate că acest titlu ne poartă într-o lume tragică a viitorului.

Setări peste setări

 

Raiders, distrugere și noi provocări

Una dintre cele mai importante noutăți aduse de joc este apariția raiderilor – trei facțiuni complet nebune: The Nihilists, Mike the Devourer și Lizzy Rasmus. Aceștia vin cu vehicule de luptă, artilerie și baze care blochează accesul la resurse cheie.

Poți plăti tribut sau te poți apăra. Pentru asta ai la dispoziție noi clădiri defensive, inclusiv un Monument to Defense. Iar când începe bubuiala, efectele vizuale și muzica se transformă într-un spectacol apocaliptic cu artificii radioactive. Să înceapă petrecerea!

Foc și groază

Pentru mine acești raideri au insemnat de mai multe ori jocul, deci vă spun prietenește să aveți grijă la ei, asta dacă doriți o comunitate sănătoasă și mai puțin stresată. Eu unul, asta îmi doresc și acum, și nu am parte de vreo epifanie apocaliptică, ci doar de un trai simplu în România.

 

Mai complex, dar mai prietenos

Gentlymad Studios a ținut cont de feedbackul comunității. Endzone 2 are acum o experiență de învățare mai lină (tutoriale mai clare, UI mai prietenos), dar și o profunzime strategică mai mare pentru veterani. Once again, indvizii din spatele jocului demonstrează cât de noblesse oblige sunt.

Mergem astăzi prin pădure, la cules de fragi și mure!

Sistemele economice sunt mai bine interconectate, AI-ul coloniștilor e mai deștept și jocul încurajează gândirea pe termen lung, nu doar supraviețuirea de la o zi la alta. Viitorul apocaliptic pare cu ceritudine mai real, mai palpabil. Îndrăznesc să spun că mi s-a părut că experiența a fost atât de palpabilă, încât am început să recilcez cu ceva mai multă seriozitate. NU GLUMESC! Fire the game up și o să vedeți voi.

Grafic, Endzone 2 e un pas înainte clar. Zonele sunt mai detaliate, efectele de mediu mai spectaculoase, iar orașele tale chiar arată ca niște oaze de speranță într-o lume devastată. Totul rulează stabil și nu cere un PC nuclear. Cerințele sunt rezonabile pentru nivelul vizual oferit. La mine a mers la detalii înalte pe I5 1240P cuplat cu RTX3050Ti într-un laptop media Acer.

Merge cu chit de cuțit?

Endzone 2 este disponibil exclusiv pe PC, atât prin Steam cât și GOG, la un preț de 24,99€ sau 130RON, menținut neschimbat față de perioada de Early Access. Jocul beneficiază de suport pentru modding și primește actualizări regulate, ceea ce promite o durată de viață extinsă și o comunitate activă. Aici trebuie să aplaudăm echipa din spatele proiectului. Sunt oameni serioși! În plus, este complet compatibil cu Steam Deck, oferind o experiență optimizată și pe device-uri portabile.

 

Verdict final: Primar de deșert cu diplomă post-apocaliptică

Endzone 2 e exact ce trebuie pentru fanii strategiilor de supraviețuire: complex, bine gândit, tensionat și în același timp satisfăcător. Te face să te simți ca un lider adevărat care ține în viață un vis printre praf, radiații și nebunie organizată.

Endzone 2 nu doar supraviețuiește antecesorului său, ci îl depășește în toate punctele-cheie. Dacă tot vine sfârșitul lumii, măcar să-l organizezi bine. GAME ON!

 

NOTĂ FINALĂ: 9/10

Related Posts

Leave a Comment