Ghost of Tsushima, sau cum îi spun eu <Produs Sony #018> ajunge într-un final si pe meleagurile PC-ului grație muncii celor de la Nixxes, făurarii (sau sclaveții, în funcție de cum privim situația) din ograda lui Sony, care se ocupă de portările publisherului.
Acest paragraf este scris la o lună după review-ul inițial, după ce punga de venin s-a golit și simt nevoia să vă scriu câteva rânduri, acum, la rece. Ghost of Tsushima este o portare fidelă jocului de Playstation 4, un open-world action game (cu elemente RPG, ca mai toate jocurile de acest gen) cu o varietate mare de activități, în care vă puteți pierde zeci, sau Doamne-ferește, sute de ore. Luat în vid, este un exemplu pozitiv a ce pot fi jocurile de tip AAA, dar din păcate, acest third-person action game nu poate să scape de comparații în anul 2024. Nu are cum. Sony mizează prea mult pe aceeași formulă deja de 10 ani, așa că, în momentul în care acest publisher mai scoate un third person action game (indiferent că acesta nu este cu super-eroi, sau inspirat din mitologie) îmi dă o palmă peste meclă. Iar eu niciodată nu întorc celalalt obraz.
<Produs Sony #018> începe cu Spidermăăăăăă, Kratosăăăăă, Aloyăăă, Joelăăă, JIN! Jin! Un tânăr samurai într-o bătălie fără sorț de izbândă împotriva unei invazii mongole. După titlu și după rândurile de mai sus, vă dați seama de sentimentele mele față de Ghost of Tsushima – PC. Dar înainte de scuipa în rânduri toate lucrurile care mă enervează la joc, vreau să încep cu câteva fraze care conțin numai laudă la adresa jocului.
Ghost Of Tsushima e o operă de artă. Cel puțin vizual, se simte că SuckerPunch au transpirat “estetică japoneză” prin toți porii. Adiția “Kurosawa Mode”, care transformă jocul în alb-negru, cu un filtru care face să pară un film al marelui regizor, este demnă de laudă. Îi conferă jocului o aură aparte și îl face să se distanțeze de alte jocuri de acest gen.
Mai apoi, avem “conținut” cât să-ți iasă pe urechi. Ai multe misiuni secundare, echipament de strâns, secrete de găsit și destule activități daca vrei să petreci mai mult timp pe insula Tsushima. Combat-ul e o combinație de Sekiro și Arkham City, mult mai ușor decât primul, și mult mai elegant decât secundul. Nu e foarte complicat, cel puțin la început, și treptat îți oferă din ce în ce mai multe opțiuni.
Un alt lucru care m-a impresionat este performanța pe Steam Deck. Grafica arată bine, înghesuită la acea rezoluție pe ecranul mic, iar lag-ul e minim sau deloc. Această optimizare înseamnă ca poate fi jucat pe Linux fără probleme, pentru cei 5 jucători pe Linux din România.
Buuuun.
Acum să trecem la motivul pentru care nu am avut chef să termin nici unul din jocurile Sony precedente pe care le-a adus pe Steam. Dacă ești în ecosistemul Sony, iar toate aceste jocuri exclusive îți gâdilă creierul, vaya con Dios, multă sănătate, enjoy, nici o problemă, dar de la <Produs Sony #001> (primul Last Of Us, de pe PS3, recent adus pe PC), parcă toate sunt trase la xerox. Prea multe cinematici în ele, poveștile sunt decente, dar nu ceva care să merite vreun Oscar, și în nici un caz ceva ce merită ore de cinematici pentru expozițiune.
Gurile rele spun că acesta este Assassin’s Creed – Japonia (sau acum, Shadows) și sunt tentat să fiu de acord cu asta, dar nu e doar asta. Jocurile Sony sunt prea omogenizate. Iar dacă mai văd o dată “Squeeze Through” când duc personajul prin ceva gaură de stâncă, cât să ascundă un timp de loading, arunc cu PC-ul pe geam.
Și să nu mai pomenesc de idioțeniile TUTUROR jocurilor moderne AAA (nu doar de la Sony, și alte companii fac prostii de genul ăsta). De exemplu, dacă ai cumpărat Digital Deluxe Edition, primești o armură fix după tutorial, ceea ce te aruncă afară din experiență ca o catapultă. Aveți mai jos screenshot când îți alegi calul, par example. Vomitos, de-a dreptul.
<Produs Sony #018> – Încheiere.
<Produs Sony #018> nu are combat-ul jucăuș al lui <Produs Sony #008> cu mobilitatea pânzei de păianjen, sau cel un pic mai tactic al lui <Produs Sony #011> mai ales când vine vorba de aruncat securea, iar apoi trâgând-o înapoi ca bumerangul, dar e destul de satisfăcător pentru un Third Person Action-game. Deși nu are povestea la fel de bună ca cea “horror” a lui <Produs Sony #001> sau ușor postapocaliptică a lui <Produs Sony #006>, totuși poate fi înghițită în lipsă a ceva mai bun.
Și deși nu am dat nici un nume mai sus, știți foarte bine la ce jocuri mă refer. Sincer, în 2024 sunt destul de sătul de <Produse Sony>. Au fost inovative în anii de apus ai Playstation 3-ului, dar deja mă simt ca și după o dietă zilnică de paste. Vă rog, opriți-vă.
<Produs Sony #018> nu e un joc rău, doar unul care vă ca aduce aminte de altele, unele mai bune, unele mai rele, dar hei, măcar se poate juca în modul Kurosawa, să ne prefacem că avem gusturi fine în ale cinematografiei.
Artă, frate!
