Veniți în jurul focului nuclear, dragii moșului, să vă spun o poveste. Când eram eu de vârsta voastră, n-o să vă vină să credeți, dar serialele și filmele bazate pe jocuri erau o bătaie de joc la adresa tuturor – a jocurilor în primul rând, a artei filmului în al doilea rând și a fanilor ambelor arte, mai mult decât orice altceva. Și acum, când vreau să-mi sperii prietenii din tinerețe, le șoptesc următoarele două cuvinte, preferabil pe întuneric, în timp ce se joacă cel mai recent survival horror… „Uwe Boll”… privind până și monștrii degenerați de pe monitor fugind și ascunzându-se, cu pete întunecate întinzându-li-se peste brăcinari.
Voi nu vă puteți închipui la ce fel de orori degenerate se dedau regizorii și scenariștii de filme bazate pe francize de jocuri în vremurile mele. Și mă bucur pentru voi, nu i-aș dori nimănui să trebuiască să treacă prin „Alone in the Dark” sau „BloodRayne”. Dar apoi, ceva s-a întâmplat, ceva la care nu ne așteptam și la care încetasem demult să visăm. Întâi a fost „Wreck-it Ralph”. Apoi serialul „The Last of Us”, care a făcut o lume întreagă să se documenteze despre ciuperci. Iar apoi, chelia lui Jeff Bezos s-a aprins cu o idee – dacă Netflix avea atâta succes cu „Love, Death & Robots”, trebuia ca și Amazon Prime să facă un serial-antologie animat. Dar în loc să se inspire din povestiri și romane horror, hard sci-fi, cyber-punk și așa mai departe, serialul lui Bezos urma să se inspire din jocuri, prezentând scurt-metraje pline de atmosferă și de umor negru. Bezos l-a recrutat chiar pe Tim Miller, același om care făcuse și „Love, Death & Robots”. Și primul „Deadpool”. Acel serial s-a numit „Secret Level”.
De la „Dungeons and Dragons”, pe care toată lumea îl asocia pe-atunci cu „Baldur’s Gate 3”, la „Pac-Man”, pe care toată lumea îl asocia atunci cu… nimic, nimeni nu mai știa ce naiba e aia „Pac-Man”, decât ca o piesă de muzeu, echipa de la Amazon Prime și-a dat delir preț de cincisprezece episoade, fiecare din ele inspirat din câte un joc video, cu o distribuție de mare angajament, de la Keanu Reeves la Arnold Schwarzenegger, Laura Bailey, Kevin Hart și mulți alți actori din tinerețile mele. Unele episoade erau fidele jocurilor (cele bazate pe D&D și Warhammer 40.000, de pildă). Altele foloseau jocurile ca pe o rampă de lansare pentru povești întunecate, ca de pildă cel care se revendică din „Pac-Man”, dar care are o atmosferă mai aproape de „Darkest Dungeon”, sau filosofice, ca în cazul „Honor of Kings”, bazat pe un MOBA chinezesc, dar tratat ca un episod din „3 Body Problem”. Unele erau făcute în Suedia, altele în Ungaria, altele în Statele Unite… știu, știu, nu mai povestesc despre țări care nu mai există, gata.
Ideea e că oamenilor le-a plăcut serialul. De la epoca întunecată a lui Uwe Boll trecuseră deja vreo douăzeci de ani, timp în care industria jocurilor video devenise de două ori mai bănoasă decât Hollywood-ul, așa că lumea cunoștea deja mult mai bine cu ce se mănâncă acestea. Copiii care crescuseră cu jocurile ca un hobby de nișă, îngrijorător pentru părinți, erau acum părinții. Știau cum se ține un controller. Știau ce e ăla un „strafe”, cunoșteau concepte ca „inventory management”, înțelegeau! Puteau să-ți placă sau nu aceste episoade, dar simțeai clar, despre fiecare dintre ele, că e făcut cu respect și asumare.
Acela a fost momentul în care comunitatea gamerilor bătrâni, ca mine, s-a simțit poate pentru prima oară văzută cu adevărat, înțeleasă, apreciată. „The Last of Us” fusese un serial foarte bun, dar nu trebuie să fi jucat jocul ca să înțelegi asta, nu te ajuta cu nimic și nici nu te încura familiaritatea cu lumea virtuală și poveștile ei. La „Secret Level” însă, se simțea clar legătura dintre joc și film, dintre mecanică și poveste, dintre atmosferă și „lore”. Se intrase in mod clar într-o nouă eră – de la filme făcute parcă pentru o comunitate de troglodiți, în speranța să mai mulgi un ban pe popcorn și cu o franciză ca „Postal”, ajunsesem la produse rafinate, făcute cu istețime și talent, tratând mecanicile de joc nu ca pe niște obstacole, ci ca pe jaloane creative între care scenariul să se miște elegant, cu umor, cu stil.
Ia te uite, a început să cadă zăpada. Scoate-ți-vă repede Steam Deck-urile, se vor încărca de la radiații, binecuvântat fie Gaben că a reușit să inginerească astfel de baterii și blestemat fie Musk pentru declanșarea calamității. Haideți, jucați-vă la lumina asta verde și blândă, în timp ce moșul vă mai spune o poveste de pe vremuri… Ia să pun și niște muzică, să vedem ce mai învârte Three Dog…
