Serii legendare în care vom face picnic în 2025

Fără să fim habotnici, trebuie să recunoaștem că istoria gamingului este marcată de câteva nume intrate în religia actuală a jucătorilor pe PC. Să ne rugăm, așadar, împreună, fraților și să sperăm că acestea vor lumina în continuare ecranele noastre, orice vârstă am avea.

Civilization

În anul 1982, Sid Meier și Bill Stealey fondează MicoProse cu gândul să dezvolte simulatoare militare. Apar, încununate de succes F-15 Strike Eagle și F-19 Stealth Fighter, dar, întâmplător apare un Populous care îl pune pe gânduri serios pe Sid Meier. În 1990, Sid dezvoltă Railroad Tycoon, de data aceasta împreună cu Bruce Shelley. A fost momentul când co-fondatorul MicxroProse, Bill Stealey a avut ideea ca următorul joc să poarte numele creatorului: Sid.

Primul Civ apare în septembrie 1991 și succesul este imediat! Vânzările sunt și ele la cer, cu peste 1,5 milioane de jocuri comercializate. Pornești în joc din epoca de piatră ca să ajungi în era spațială, în Alpha Centauri. În acea vreme a apărut celebra expresie „one more turn”, prin care se ilustra imposibilitatea terminării unei partide, durata de viață a unui game fiind monstruoasă: puteai să stai și zece ore neîntrerupt în fața monitorului! Un fel de „încă una și mă duc”, dar ceva mai consistentă din punct de vedere intelectual.

În 1996, apare Civ II, dezvoltat de Brian Reynolds, lead designerul proiectului, cu Sid Meier în rol de ubermega consultant, creierul „operațiunii”. Jocul suferă o schimbare vizuală majoră prin trecerea la izometrie, apar o grămadă de noutăți, cum sunt punctele de viață ale unităților, arborele tehnologiei este îmbogățit, și, să nu uităm că apar caravanele.

După o perioadă de intense frământări, în 2001, apare Civilization 3, apoi două extension-uri, Conquests și Play the World, pentru ca în 2005 să apară Civ IV, care vine cu modificări majore în gameplay, urmat de Civ V (2010)și Civ VI (2016). Dar despre toate acestea vom vorbi mai pe larg în viitorul apropiat, pentru că nu mai departe de alaltăieri, 11 februarie, a apărut Civilization VII.

Diablo

Cine nu cunoaște azi Diablo cu conceptul său pe cât de simplu pe atât de surprinzător? Amestecul de RPG minimalist și acțiune a fost încercat de multă lume, dar puțini sunt cei care au reușit să facă lucrurile ca Blizzard. Dincolo de luptele repetitive și hărțile chinuitoare, Diablo are niște mecanici de joc duse aproape la perfecțiune. În această privință, cu siguranță Diablo II este jocul care a adus titlul de noblețe seriei. Aparent, jocul nu deborda de originalitate, dar ascundea o comoară inestimabilă. Diablo II a mai făcut parte și din pionierii care au deschis calea jocului pe internet. Cine nu s-a îndeletnicit ore întregi cu purificarea dungeon-urilor în compania colegilor din echipa de curățenie? Căutarea celor mai rare și mai prețioase obiecte te ținea sute de ore în joc… Aidoma lui StarCraft ori Warcraft, jocuri dezvoltate tot de Blizzard, Diablo însemna pe atunci un extaz continuu al jucătorului, într-o comunitate cu o personalitate extrem de bine definită.

În timp, am jucat și continuările seriei, Diablo III și Diablo IV, jocuri de la care am avut oareșcari așteptări, însă rămâne să vedem dacă au reușit performanța să ne facă să uităm de noi în lumea Santuary. Sau nu…

Commandos

Primul Commandos, împreună cu add-on-ul său, este pur și simplu o capodoperă! Jocul de origine a pus bazele genului RTT în Strategie: (Real Time Tactics), adică ai un număr minim de personaje, să zicem cinci, toate fiind uber-specializate și având diferite abilități, de la forța fizică ieșită din comun (Green Berret – „Tiny”) la infiltrarea subtilă în scopul sabotajului (The Spy – „Spooky”). După primele trei-patru misiuni, gluma se îngroașă, totul devine extrem de dificil, jocul fiind unul rezervat exclusiv veteranilor înarmați cu o răbdare divină și o precizie diabolică. Poate scăzând puțintel nivelul de dificultate, Commandos 2 a dus înainte conceptul seriei crescând posibilitățile de încheiere a misiunilor și libertatea în joc. Din păcate, deschiderea către publicul larg operată odată cu Commandos 3 a privilegiat acțiunea în detrimentul gândirii tactice. Acest adevărat CNP al jocului a fost uitat pe de-a-ntregul în Commandos: Strike Force, un FPS mediocru ce amintește doar cu numele de legendara serie.

Azi, așteptăm cu interes apariția lui Commandos: Origins, dar nu trebuie să uităm că echipa care a dezvoltat primele două jocuri a părăsit de multă vreme studioul, care, la rândul său, s-a desființat (2017), jocul intrând acum în portofoliul germanilor de la Calypso Media Group și încăpând pe mâna altor germani, de la Claymore Game Studios. Ca să vezi, ironia sorții…

Baldur’s Gate

Baldur’s Gate nu a inventat genul RPG pe PC, dar sigur l-a revoluționat. De departe, este cea mai bună adaptare a universului Dungeons & Dragons, cu toată bogăția, rigurozitatea regulilor și libertatea acordată jucătorului aflat în îndeplinirea quest-urilor. BioWare a folosit pe atunci un engine 2D în momentele în care toată lumea începea să parieze pe 3D… și a reușit o capodoperă. Acest postulat a fost reînnoit în Baldur’s Gate 2, despre care cred că rămâne cel mai bun RPG al tuturor timpurilor, împreună cu Fallout. Colosal atât ca întindere în timp de joc cât și ca realizare, jocul încă bântuie mințile celor care și-au petrecut sute sau poate chiar mii de ore în el.

La un sfert de secol distanță este foarte greu să măsori impactul pe care l-a avut jocul celor de la BioWare asupra jucătorilor de RPG, îndeosebi asupra fanilor Dungeons & Dragons, care au asistat apoi la alunecarea acestui gen către uitare. Am așteptat timp de 24 ani partea a treia, care, iată că a apărut anul trecut, fără să mai fie însă dezvoltată de BioWare, ajungând în cămara celor de la Larian Studios. Ce putem spune de pe acum? Baldur’s Gate III ne amintește că RPG-urile, indiferent de opinia „specialiștilor” și „experților” din businessul jocurilor video, rămân printre cele mai iubite jocuri cu condiția ca lucrurile să fie făcute cu cap…