Am ajuns prea târziu aici. Piața asta e fumată. S-a spart conducta de roguelike deck-buildere pe Steam. Deși joc Slay The Spire de la lansare, atunci site-ul ăsta nu exista, așa că nu puteam să-i fac review și să-l las pierdut în eter. Dar precum bine știm, când apare un joc și rupe gura târgului, Steam se umple până șa refuz de clone sau jocuri inspirate din acele hit-uri. Să fim serioși, nu sunt Gică Contra, dar 90% (la modul generos) sunt niște gunoaie ludice. Anual mai apare câte o excepție, dar acea excepție nu face altceva decât să confirme regula.
Nu voi intra în multe detalii tehnice, pentru că un rogue-like deck-builder poate fi descris într-o jumătate de paragraf. Alegi o clasă de început, urmezi o potecă anume, cu diferite bătălii și evenimente care îți vor da cărți noi pe care să ți le adaugi în pachet, sau să scapi de cărți nasoale, optimizându-ți deck-ul în tot acest timp. Câteva interacțiuni îți pot aduce diferite bonusuri (în cazul nostru sub forma de artefacte), iar DACĂ ajungi la bătălia finală, poți rejuca această campanie aleatorie pe un grad mai mare de dificultate (20 de grade de difcultate în total, în cazul nostru).
Fiecare început de aventură e diferit, nu știi exact ce fel de bătălii urmează, nu știi dacă ți se va întâmpla ceva bun sau ceva nasol, așa că nu prea ai cum să te plictisești de joc. În cazul lui Slay de Spire, am 100 de ore în Steam, 400 de ore pe iOS, și cam 600 pe Android.
Nu există o sală de așteptare al unui cabinet medical unde să nu joc o tură. Nu este un zbor pe care trebuie să-l fac care să nu țină prins între delocat și aterizare. Slay The Spire a reușit să îmi elimine doom-scrolling-ul, acest fenomen nenorocos cu care suntem blestemați în această epocă digitală. Înainte, fiecare moment de plictiseală era urmat de o tonă de site-uri și forumuri, sau canale de Youtube, orice doar să scap de acea plictiseală. După ce am dat de acest joc, m-am vindecat.
Gameplay-ul e de nota 10, dar cireașa de pe tort vine din prezentare. Muzica este excelentă iar grafica: unică. Developerii au recunoscut că nu știu să deseneze, nu se pricep la artă, așa că au făcut ce-au știut ei mai bine: Creat concepte, care s-au transformat în grafica finală. Totul pare supra-realist. Nimic nu e normal, cu care te-ai fi obișnuit într-un alt joc video. Nu e contemporan, nu e fantasy, nu e sci-fi. E ceva unic. Are o tentă de desen animat, dar nici un stil artistic din care să poți spune că a împrumutat ceva detalii. Poate părea UN PIC fantasy datorită personajelor principale și abilitățile lor. The Ironclad e un luptător. The Silent poate părea un rogue/asasin. The Defect este clar un mag, iar Watcher e cel mai apropiat lucru de un călugăr dintr-un joc ca Diablo 3 sau World Of Warcraft.
Aș vrea să fac review la Balatro, fiind un joc extraordinar de lăudat. Dar simt că nu am loc de încă un deck-builder în viața mea. Mai demult jucam Hearthstone, al celor de la Blizzard, dar are două puncte mari și late care m-au făcut să-l abandonez. 90% din joc e PvP, campaniile PvE sunt puține și nu au farmec de a le relua. Conexiunea la internet e un punct în minus, mai ales dacă sunt pe avion și nu în ultimul rând că deși jocul e free-to-play, cantitatea de microtranzacții e colosală. Nu ai cum să îți faci un deck excelent doar din câștigurile făcute doar jucând Hearthstone, ci trebuie să cheltui bani. Câteva expansion-uri, era viabil încă să nu dai bani și să te simți ok, și să ai performanță decentă, dar de la un punct încolo, trebuia să scoți cardul. Așa că Alt-F4, Uninstall, nu stăm la discuții. Un joc single-player ce poate fi rejucat de o mie de ori e exact de ceea ce aveam eu nevoie.
E greu să portezi un joc de PC pe dispozitive mobile, dar Slay The Spire se potrivește al naibii de bine acestui format. Având jocul tot timpul la îndemână, nu simt nevoie să încerc altceva. Ceea ce mă face să mă întreb de ce reacție voi avea când voi juca Slay The Spire 2, care ar trebui să apară în 2025. Dar negreșit voi juca Slay The Spire 2.
