Oricât de multe genuri și subgenuri de jocuri video există și au existat de-a lungul acestei industrii, am preferat mereu o experiență singleplayer autentică. Am putea intra în polemici lungi, dar în cele din urmă, indubitabil genul CRPG este vehiculul cel mai potrivit pentru livrarea și prezentarea unui joc video singleplayer, strory driven, cu elemente de mitologie sau fantasy, și cu o evoluție a personajului(sau personajelor) în timp. Am subliniat aceste elemente, fiindcă The Traumaturge le are pe toate, peste care mai adaugă un decor istoric sumbru și un antierou așișderea.
Inițial nu știam mare lucru despre producătorul Fool’s Theory, dar odată ce mi-a fost încredințat acest joc pentru recenzie am început să fac niște săpături proverbiale, și nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit că acest mic studio polonez este alcătuit din foști membri care au lucrat la seria The Witcher, drept urmare avem de-a face cu concepte similare, dar și cu elemente proprii.
Jocul te pune în pielea lui Wiktor Szulski, un aristocrat polonez cu un trecut zbuciumat, care a decis să se întoarcă în Polonia natală, după ani de zile petrecuți în pribegie pe meleaguri îndepărtate. Personajul nostru mai este și un thaumaturg, concept pe care l-am crezut inventat de către producător, dar, după alte investigații făcute, s-a dovedit că termenul chiar este real și desemnează o disciplină arcană în numeroase culturi ale lumii, practicienii acesteia fiind considerați un soi de vrăjitori. De exemplu, în Hinduism, acești oameni erau considerați posesori de puteri supranaturale, cu abilități de vindecare, clarviziune sau citirea gândurilor oamenilor. Creștinismul are o altă viziune asupra acestor oameni, fiind considerați sfinți prin intermediul cărora Dumnezeu face miracole(un exemplu ar fi Sfântul Nicolae, sau Sfântul Mina al Egiptului).
Jocul se petrece în Varșovia anului 1905, o perioadă întunecată în istoria Poloniei care merge mână în mână cu tenta sumbră și ambiguă a jocului. În acea perioadă, ca urmare a celor trei partiții ale Poloniei și Lituaniei din anii 1772, 1793 si 1795, între Prusia și Imperiul Rusiei, Polonia a încetat să mai existe pe harta Europei timp de 125 de ani, până în 1918, timp în care a fost anexată de către Rusia, ceea ce constituie un element important în povestea jocului. Locuitorii virtuali ai orașului au medii de proveniență diferite, convingeri și, adesea, interese conflictuale. Printre aceștia se numără soldații ruși, comercianți evrei, burghezia poloneză și nu numai, iar din prima clipă în care Wiktor ajunge la Varșovia, constată că oamenii sunt săturați de această opresiune și încearcă să se elibereze. Rolul său în deciderea de a ajuta la eliberarea Varșoviei de sub ocupația rusă se va dovedi semnificativ în evenimentele viitoare.
Wiktor moștenește “darul” thaumaturgiei de la tatăl său, moartea căruia, în circumstanțe suspecte, este catalistul întoarcerii lui Wiktor acasă. Relația dintre cei doi a fost cel puțin tensionată și dificilă, deoarece, potrivit lui Wiktor, tatăl său Stanisław nu a fost niciodată mândru de el, nu i-a păsat niciodată de el și tot ce și-a dorit de la el era să fie cel mai bun în toate, indiferent de circumstanțe. Wiktor mai are o soră, Ligia, o femeie mândră și o reprezentantă a feminismului în Polonia.
Ca și thaurmaturg, Wiktor va investiga Salutori; niște demoni (urâți ca noaptea) care bântuie o gazdă prin intermediul defectului de caracter pe care gazda îl are. De exemplu, Wiktor posedă defectul Mândriei și prin aceasta el creează un pact cu Salutorul cunoscut sub numele de Upyr. Pe măsură ce călătorești prin Varșovia pentru a găsi adevărul din spatele morții tatălui tău, vei întâlni diverși indivizi și îi vei ajuta să se elibereze de demonii lor, uneori prin preluarea controlului direct asupra demonului care parazitează gazda. Există o mulțime de side questuri în care să te afunzi în timp ce descoperi defectele locuitorilor Varșoviei, alături de demonii pe care aceștia îi ascund, și să îi eliberezi de această povară. Procedând astfel, vei alimenta defectul Mândriei lui Wiktor, sporit și prin opțiuni de dialog care nu numai că afectează modul în care anumite personaje reacționează, ci și modul în care se desfășoară povestea. Nu aduce nimic nou sub soare, dar mecanica de dialog interactiv funcționează cel mai bine atunci când îți oferă alegeri de făcut, având în vedere că jocul nu îți spune direct ce este corect sau greșit, ci îți oferă alegeri ambigue din punct de vedere moral. Acest lucru poate dicta nu numai modul în care anumite personaje te vor vedea, ci și blocarea diferitelor opțiuni de dialog sau chiar upgrade-uri pentru Wiktor, în funcție de modul în care alegi răspunsurile.
Explorarea Varșoviei ante-belice, redată prin perspectivă izometrică, este o experiență interesantă, cu o mulțime de misiuni de finalizat, deși acestea se învârt adesea în jurul alergării de ici colo și interacționarea cu anumite obiecte pentru a descoperi informații despre persoanele care le dețin. Odată ce ai adunat suficiente indicii din această muncă de teren, Wiktor va formula o concluzie care îți va permite să progresezi și să iei decizii cu privire la questul cutare. Aș fi vrut să văd mai multă varietate în această mecanică de gameplay, pentru că e prea ușor să spamezi butonul care activează automat o aură care scoate în evidență obiectul cu care trebuie să interacționezi; chestia asta taie din farmecul muncii de detectiv.
Pe de o altă parte, după cum era de așteptat, jocul mustește de elemente ezoterice, prezentând alți thaumaturgi și oameni specializați în subiecte mistice și magice, unul dintre aceștia este celebrul Grigori Rasputin, pe care îl întâlnești chiar la începutul jocului. Rasputin îl ajută pe Wiktor să-și recapete legătura cu primul său salutor, Upyr, și manifestă de la început, o curiozitate asupra trecutului lui Wiktor și abilităților acestuia.
Pe măsură ce explorezi lumea, vei întâlni și adversari cu care să te lupți în stil turn based. Din nou, mi-ar fi plăcut să văd o mai mare incidență a combatului, mai multă acțiune, fiindcă am senzația că marea majoritate a jocului am petrecut-o în dialoguri. În fine, fiecare luptă prevede folosirea de cărți pe care le echipezi, care vin sub forma de atacuri rapide (mai slabe), atacuri mai lente (mai puternice), atacuri care influențează statusul și atacuri overpowered. Ca thaurmaturg, te poți folosi de puterile tale pentru a chema și salutori în luptă, la fiecare tură încheiată, iei controlul asupra salutorului și îi dai comenzi, în funcție de tipul și abilitățile acestuia. La începutul jocului combatul e rudimentar, cu doar câteva abilități, dar pe măsură ce progresezi și capturezi mai mulți salutori, cu atât se vor deschide și opțiunile în lupte, iar Wiktor va câștiga noi abilități alături de orice aduce salutor pe care îl are în posesie.
Secretul câștigării luptelor constă în reducerea focusului adversarilor, ceea ce îi face foarte vulnerabili la atacuri puternice. De exemplu, poți folosi o strategie în care să ai un salutor care are rolul de a reduce focusul adversarului, urmat de un alt salutor care are abilitatea să provoace damage proporțional cu cât focus a fost pierdut de către adversar. La urma urmei, sistemul de combat este bine închegat, tocmai prin prisma multitudinii de configurații pe care le poți face cu ceea ce ai la îndemână, și cu siguranță îți vor fi testate abilitățile de strateg, mai ales pe niveluri de dificultate mai ridicate, motiv pentru care producătorul a implementat un story mode, pentru cei ce vor să se concentreze pe poveste și să nu-și bată capul cu luptele.
Jocul rulează pe Unreal Engine 5, dar nu vă așteptați la o revouție în domeniul vizual. Este un joc, în cea mai mare parte, corect din punct de vizual, cu un stil artistic aparte, care te îmbie la explorarea străzilor Varșoviei și a împrejurimilor acesteia. În special, nu pot decât să admir designul salutorilor, care mi-au provocat admirație și oroare în același timp. Din păcate texturile modelelor umane nu sunt la cote tocmai ridicate, animațiile slabe și erori de texturi care apar și dispar, ciobesc stilul grafic per total.
În ceea ce privește designul audio, e destul de bunicel. Voice acting-ul este în cea mai mare parte, satisfăcător, majoritatea actorilor făcând o treabă decentă cu personajele lor . Wiktor în special este un personaj bine redat, datorită unei performanțe în mare parte convingătoare. Despre alte personaje, ei bine, se cam schimbă situația și se simte că s-au folosit actori ceva mai inexperimentați. Coloana sonoră face și ea o treabă bună, creând o stare de spirit care te imersează în epoca istorică redată .
The Thaumaturge m-a impresionat cu îndrăzneala sa de a spune povestea Poloniei ocupate, anterior Primului Război Mondial, și mai mult decât atât, modul în care o face, astfel încât chiar și oamenii care nu sunt foarte familiarizați cu istoria poloneză sau europeană, să fie captivați. Cu atât mai mult cu cât, peste perioada istorică ancorată în realitate, s-a introdus farmecul jocului, fantezia și misticismul de care abundă. Laude merită și antieroul nostru, Wiktor Szulski și povestea lui întunecată. La început, poți simți că s-a pierdut și nu știe ce să facă cu el însuși, dar pe măsură ce progresezi, atât povestea lui, cât și el evoluează ca și caracter, devind mai experimentat și mai puternic în aptitudinile sale.
The Thaumaturge este un joc ciudat și unic. Este captivant de la început până la sfârșit, și are minusurile sale la capitolul prezentare, cred eu, din dorința producătorului de a îngrămădi cât mai multe mecanici posibile în joc. Dacă ar mai fi stat la dospit câteva luni, cine știe, poate era material de jocul anului. Dar chiar și așa, pentru cine vrea un joc cu un narativ puternic și o atmosferă grea, cu un nivel mare de rejucabilitate datorită ramificării poveștii în funcție de alegeri, e must play.
