Dacă Netflix părea să fi dat lovitura cu adaptarea lui The Witcher acum câțiva ani, gigantul streaming pare să aibă dificultăți în ultima vreme. Serialul live-action cumva și-a pierdut identitatea pe parcurs, iar proiectele secundare au fost, se pare, anulate tacit. The Witcher: Sirens of the Deep revine la materialul sursă popular, totul într-un stil animat care se bazează mult pe spectacol vizual.
A Little Sacrifice, una dintre nuvelele scurte din colecția Sword of Destiny și baza pentru Sirens of the Deep, conține o intrigă mai intimă despre dragostea dintre un prinț și o sirenă. Povestea din Sirens of the Deep este plasată în canonul serialului Netflix, având loc în timpul evenimentelor din primul sezon, între episoadele 5 și 6. Chiar dacă Sirens of the Deep are structura necesară pentru o poveste bună, ritmul și execuția lasă de dorit în anumite momente.
Dacă ar fi să fac o comparație scurtă (pe care oricum o voi face) între Nightmare of the Wolf și Sirens of the Deep, nu pot decât să constat că Nightmare of the Wolf este superior datorită narațiunii mai captivante, și, cel mai important, alinierii cu canonul, fiindcă explorează background-ul lui Vesemir într-un mod care adaugă profunzime unui personaj cheie atât din cărți, cât și din jocuri, și scoate la lumină povestea din jurul căderii cetății Kaer Morhen și a Școlii Lupului. În contrast, Sirens of the Deep, deși este o poveste canon, pare să fie doar o reimaginare grăbită a poveștii Little Mermaid în decorul universului Witcher…
Sirens of the Deep începe exact așa cum te-ai putea aștepta: Geralt și guralivul Jaskier sosesc flămânzi în orașul de coastă Bremervoord. Dat fiind faptul că n-au parale, sunt de acord să accepte orice sarcină, ceea ce are consecințe destul de neplăcute pentru amândoi. Jaskier trebuie să se mulțumească cu un rol minor într-un festival local, iar Geralt este de acord să rezolve un conflict sângeros între oameni și creaturile marine.
Până aici, un scenariu tipic Witcher: există un prinț lacom hotărât să se răzbune, „monstrul” care se dovedește a nu fi un monstru și Geralt care trebuie să rezolve o problemă mai mare împotriva voinței sale. Dar Sirens of the Deep vrea mai mult. Astfel, introduce mai multe personaje și le plasează într-o distribuție deja numeroasă, cu o serie de scene flashback trecătoare. În plus, scenariștii fac în mod clar alegeri diferite față de materialul sursă, ceea ce înseamnă o libertate artistică mai mare, dar nu neapărat o alegere bună.
În acest context, iar se prefigurează un război, există un conflict în cadrul unei întregi societăți de oameni ai mării, se explorează dorința lui Geralt pentru Yennefer și aventura sa trecătoare cu Essi, precum și relația interzisă a prințului Agloval cu sirena Sh’eenaz. Rezultatul este că filmul pare să se grăbească, ca și cum ar încerca să spună o poveste mai amplă într-un interval de timp mult prea scurt. Păcat de asta, deoarece povestea originală reușește să creeze multă tensiune fără a apela la un război la scară largă sau alte fire narative secundare. Povestea tipică de basm despre sirena Sh’eenaz și prințul uman ar fi fost suficientă.
Pe de altă parte, nu prea există loc pentru plictiseală. Sirens of the Deep este totuși un anime, cu multă acțiune și combat complet exagerat. Pentru cunoscătorul/cititorul obișnuit de Witcher, este o delectare când îl vezi pe Geralt făcând acrobații imposibile în aer, care se potrivesc perfect în contextul stilistic al filmului și chiar adaugă ceva spectacol acțiunii. La fel ca predecesorul său Nightmare of the Wolf, Sirens of the Deep nu se ferește de masacrele sângeroase. Studiourile de animație Platige Image și Studio Mir sunt în mod clar ca peștele în apă la acest capitol.
Un punct în plus îl are distribuția, care e plăcut de familiară. Pe lângă revenirea lui Joey Batey în rolul lui Jaskier, Doug Cockle dovedește din nou că vocea sa mârâită este perfectă pentru Geralt din Rivia. De fapt, la fel ca în toate celelalte povești Witcher, este plăcut și oarecum amuzant să-l vezi pe muzician ironizându-l pe stoicul vânător de monștri, în timp ce Geralt trebuie să-l scoată pe bard din încurcăturile în care intră constant.
Un alt rol major este rezervat lui Essi Daven, care, este diametral opusul acestui duo atipic, și îi atrage pe amândoi în afara zonei lor de confort. Ea întruchipează, în esență, opusul lui Geralt: cineva care consideră că o viață trăită în aventură este palpitantă și romantică, dar înțelege că viața unui Witcher este în principal una de chin, mizerie și ocară. Este una dintre cele mai interesante teme din film, alături de povestea sirenei și a prințului, dar din păcate nu este explorată suficient pentru a lăsa o impresie memorabilă.
Era bine dacă Netflix ar fi redus puțin din umplutură și ar fi acordat mai multă atenție și timp intrigii. Deși are o animație bună, acțiune palpitantă și vocile actorilor cu care ne-am obișnuit, se bazează prea mult pe influențele Little Mermaid, diluând identitatea sa Witcher. Povestea nu are profunzimea, surprizele și complexitatea morală caracteristică ce definește franciza, dar este totuși o aventură plăcută, bine executată și captivantă vizual; în concluzie, o poveste bună în universul Witcher, dar nimic mai mult decât atât.
